x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Marius Manole, despre regizorul spectacolului „Hedda Gabler”: Întâlnirea cu Ostermeier a fost ceva foarte important

Marius Manole, despre regizorul spectacolului „Hedda Gabler”: Întâlnirea cu Ostermeier a fost ceva foarte important

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Apr 2024   •   10:00
Marius Manole, despre regizorul spectacolului „Hedda Gabler”: Întâlnirea cu Ostermeier a fost ceva foarte important

Actorul Marius Manole a afirmat că întâlnirea cu Thomas Ostermeier, regizorul spectacolului "Hedda Gabler" de Henrik Ibsen, este foarte importantă, pentru acesta contând în primul rând cunoaşterea actorului cu care lucrează.

Premiera spectacolului "Hedda Gabler" de Henrik Ibsen, în regia lui Thomas Ostermeier, este programată sâmbătă, la Sala "Ion Caramitru" a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, regizorul german absentând, din motive medicale, de la întâlnirea cu presa.

"Cred că e foarte importantă întâlnirea cu el. Şi dacă punea Cartea de telefoane, darămite un text ca 'Hedda Gabler'. Deci întâlnirea cu Ostermeier a fost pentru noi ceva foarte personal, foarte important, pentru că ne-am îndrăgostit de el, în primul rând pentru că la el nu e important neapărat să facă un spectacol, ci lucrul cu actorii, dezvoltarea lor şi cunoaşterea actorului pe care îl are în faţă acum. Rugămintea mare a lui a fost să reuşim să ne conectăm, (...) să ne punem problemele noastre în acel rol, care, iertaţi-mă, sunt foarte actuale. Singurătatea noastră, frustrările noastre, neiubirile noastre sunt mai actuale ca nicicând pentru noi. Şi atunci pentru noi e un spectacol actual şi, oricum, sunt abordate nişte teme care nu mor niciodată", a spus Manole.

Ana Ciontea a mărturisit că s-a simţit "ca o debutantă" la casting, deşi nu a încercat "nicio presiune" din partea regizorului, iar Raluca Aprodu a arătat că nu a trebuit "să demonstreze".

"Am simţit că şi el a venit foarte deschis şi foarte atent, cât să nu ne copleşească cu 'Marele Thomas Ostermeier'. Sub nicio formă. De la egal la egal. Are o chestie foarte drăguţă pe care o face înainte de repetiţii. Ne pune pe toţi, toată echipa, în cerc şi ne întreabă cum suntem astăzi şi fiecare să spună dacă are o zi proastă, dacă are o zi bună... (...) Haideţi să vedem spectacolul, pentru că eu am aşa o frică de pomul lăudat, dar real. Este un spectacol de actori şi asta este o şansă foarte mare pentru noi toţi", a spus actriţa.

Regizorul asociat al montării, Christoph Schletz, a afirmat că spectacolul cu "Hedda Gabler" a fost montat pentru prima oară acum 20 de ani, la Berlin, cel de la Bucureşti fiind "cu totul altă producţie".

"Are aceeaşi scenografie, aceaşi muzică, vor apărea însă proiecţii video noi, deoarece avem o nouă protagonistă, pe Raluca. La Bucureşti avem cu totul alt spectacol. Aşadar, faţă de alte montaje aceasta este cu totul altă producţie, cu alte persoane, cu totul altă energie. Sentimentul meu personal este că acum este cea mai bună distribuţie. Distribuţia noastră iniţială de la Berlin era cu personaje prea tinere, pe când acestea de acum sunt minunate", a spus regizorul.

El s-a declarat "impresionat de cât de repede înţeleg indicaţiile actorii din România şi cât de bine reuşesc să intre în rol fără să vorbească prea mult pe lângă".

"Mi-a plăcut foarte mult modul de lucru cu actorii români, foarte modeşti, foarte umani, niciun pic de orgolii. A fost natural şi plăcut", a spus Schletz.

 

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Raluca Aprodu, Crina Semciuc, Ana Ciontea, Richard Bovnoczki, Alexandru Potocean şi Marius Manole. Echipa de creaţie este compusă din Christoph Schletz (regizor asociat), Jan Peppelbaum (decoruri), Ruxandra Buşneag (costume), Malte Beckenbach (muzică) şi Sebastien Dupouey (video).

Următoarele reprezentaţii cu "Hedda Gabler" sunt programate pe 14, 16, 18 şi 19 aprilie, 9, 16, 22, 23 şi 24 mai.

"Hedda Gabler" este o piesă de teatru scrisă de Henrik Ibsen în jurul anului 1890, considerată de majoritatea criticilor ca fiind reprezentativă pentru dramaturgia secolului XlX.

Unul dintre cei mai importanţi regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice şi montările provocatoare din punct de vedere politic şi social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

×