x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru PREMIERA - „În largul mării”, la Teatrul Metropolis

PREMIERA - „În largul mării”, la Teatrul Metropolis

de Magdalena Popa Buluc    |    20 Ian 2023   •   13:10
PREMIERA - „În largul mării”, la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis vă invită la premiera spectacolului În largul mării, în regia Celinei Nițu, unul dintre cele 4 proiecte câștigătoare din cadrul programului Start, dedicat tinerilor creatori de teatru.

 

Textul lui Mrozek este o frumoasă alegorie care intră direct în acțiune și poartă cu el această dilemă etică. Ai face orice ca să supraviețuiești? Dar ca să trăiești?

Sunt puse în discuție umanul și inumanul din noi, în contextul societății consumeriste.

Spectacolul vorbește despre aceste caractere prinse în paradigma consumerismului, creionate în tușe puternice, vehemente, coborâte dintr-o lume bidimensională, alb-negru, la fel de vehementă și duală ca ele.

În această cursă infernală pentru profit, putere și plăcere, putem să distrugem totul în jurul nostru.

Cum putem vorbi despre cele mai abjecte comportamente perpetuate de societate dacă nu în glumă, ca despre alții, departe de noi?

 

ÎN LARGUL MĂRII

de Slawomir Mrozek

Regia: Celina Nițu

Scenografia: Maria Ivan

Cu: Alexandru Munteanu, Alexandru Mirea, Florin Galan, Alexandru Făiniși, Mihai Dulea

 

Programul “StarT”, inițiat de Teatrul Metropolis, a fost lansat în data de 15 septembrie și este dedicat tinerilor creatori de teatru, absolvenți ai facultăților de profil (actori și regizori).

Realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, și al Consiliului General al Municipiului București, programul “StarT” a urmărit atât organizarea unui concurs de proiecte destinat absolvenţilor de Regie Teatru, cât și realizarea unei baze de date destinate absolvenților de Arta Actorului (actori și actriţe).

“Ne bucurăm că venim în continuare în sprijinul tinerilor creatori de teatru și că la această primă ediție a programului StarT am descoperit tineri artiști talentați pe care, începând de astăzi, îi aducem în fața publicului iubitor de teatru, pentru cei mai mulți dintre ei, Teatrul Metropolis reprezentând o rampă de lansare. Nu în ultimul rând, mulțumim municipalității pentru faptul că ne-au sprijinit în demersul nostru de a realiza proiectul StarT” - a declarat Viorel Păunescu, director interimar al Teatrului Metropolis.

Așadar, vă așteptăm la Teatrul Metropolis vineri 20, ianuarie și sâmbătă, 21 ianuarie, la ora 19.00, ca împreună să susținem noua generație de artiști în artele spectacolului.

 

×