Cea dintai editie a Galei Premiilor UNITER, de la inceputul anului 1993, a avut loc la Sala Majestic a Teatrului Odeon. Editia din 2012 se va desfasura tot la 'Odeon'. Au trecut douazeci de ani, rastimp in care Gala, organizata de Uniunea Teatrala din Romania in fiecare an, a devenit un fel de crez al celor implicati, o sarbatoare asteptata de intreaga lume teatrala, chiar daca multi o privesc dintr-o parte, declarandu-se neinteresati de eveniment.
In 20 de ani Gala UNITER nu a fost intrerupta, in pofida greutatilor financiare, care obligau ca evenimentul sa fie mutat dintr-un spatiu in altul sau sa se renunte la a invita personalitati sonore din strainatate. Munca oamenilor de teatru insa a fost luata in seama. Premiile s-au acordat, dincolo de orice subiectivitate. Desigur, au fost in acesti ani mari castigatori dar si mari perdanti. S-a vazut acest lucru chiar la prima editie.
Cu putin timp in urma, UNITER a pus la dispozitia tuturor utilizatorilor de internet inregistrarea Galei Premiilor UNITER din 1993. Pentru unii e o aducere aminte, o reimprospatare a memoriei, iar pentru altii o descoperire a unor oameni care au 'subscris' la cultura romana, mai ales a celor care nu mai exista.
Au inmanat premii la acea editie actritele Gina Patrichi si Leopoldina Balanuta, actorul George Constantin, esteticianul Victor Ernest Masek, dramaturgul Dumitru Solomon, pictorul Constantin Piliuta. Johnny Raducanu era permanent pe scena, dominand pianul... Oameni care nu mai sunt... Amfitrion – acelasi Ion Caramitru, numai ca avea mustata.
Si au fost primele premii UNITER
Sala plina cu invitati. Evident, au fost prezenti aproape toti nominalizatii. Premiile s-au acordat pentru stagiunea 1992-1993. Cel mai bun spectacol a fost 'Titus Andronicus' de Shakespeare, montat de Silviu Purcarete la Teatrul National din Craiova. Aceasta creatie a adus alte trei premii: lui Purcarete - pentru Regie, Stefaniei Cenean – pentru Scenografie si actritei Ozana Oancea – pentru Debut. Marele perdant a fost Stefan Iordache, care a interpretat rolul principal, nominalizat la Cel mai bun actor, iar marele castigator Victor Rebengiuc pentru rolurile din 'Forma mesei“ de David Edgar (Teatrul Bulandra) si Svetlovidov si Smirnov din 'Comedii… comedii“ de Cehov (Teatrul Odeon). La categoria Cea mai buna actrita, premiul l-a obtinut Mariana Mihut, pentru rolul din aceeasi montare 'Comedii... comedii', de la 'Odeon'. Pentru critica teatrala a fost premiata Alice Georgescu. Premiul pentru Teatru TV i-a fost decernat lui Dinu Cernescu pentru 'Ce zi frumoasa!“ de Michel de Ghelderode. La prima editie, Premiul de excelenta a revenit regizoarei Sanda Manu, criticului de teatru George Banu si echipei spectacolului '…au pus catuse florilor…' de Fernando Arrabal, regia Alexander Hausvater (Teatrul Odeon) – montare nominalizata la Cel mai bun spectacol, ca de altfel si 'Livada de visini' de Cehov, regia Andrei Serban (Teatrul National Bucuresti), 'Cruciada copiilor' de Lucian Blaga, regia Victor Ioan Frunza (Teatrul National Targu-Mures) si 'Cantareata cheala' de Eugen Ionescu, regia Tompa Gabor (Teatrul Maghiar din Cluj). De notat ca au fost nominalizate cinci spectacole si cinci regizori, la celelalte categorii existand doar cate trei nominalizari.
De douazeci de ani, trofeul (autor Ion Bitzan) este o carte, parca scapata de la incendiu, cum afirma Ion Caramitru. E o carte, trasa in bronz, e simbolul artei.
De-a lungul anilor...
De la editia a II-a si pana la a XIX-a, spectacolele castigatoare au fost: 'Richard al III-lea' de Shakespeare, regia Mihai Maniutiu - Teatrul Odeon; 'Satyricon' dupa Petronius, regia V.I. Frunza - Teatrul National Targu-Mures; 'Orfanul Zhao' de Ji Junxiang, regia Alexandru Dabija, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt; 'Danaidele' dupa Eschil, regia Silviu Purcarete - Teatrul National Craiova; 'Doi gemeni venetieni' de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur - Teatrul Maghiar din Cluj; 'Livada de visini' de Cehov, regia Vlad Mugur - Teatrul Maghiar din Cluj; 'Iluzia comica' de Pierre Corneille, regia Alexandru Darie - Teatrul de Comedie; 'O scrisoare pierduta' de I.L. Caragiale, regia Alexandru Tocilescu - Teatrul National Bucuresti; 'Hamlet' de Shakespeare, regia Vlad Mugur - Teatrul National Cluj; 'Othello?!', dupa Shakespeare, regia Andriy Zholdak, Teatrul 'Radu Stanca' din Sibiu; 'Oblomov', scenariu dramatic de Michaela Tonitza-Iordache dupa romanul omonim al lui Goncearov, regia Alexandru Tocilescu - Teatrul Bulandra; 'Cum doriti sau Noaptea de la spartul targului', dupa Shakespeare, regia Silviu Purcarete - Teatrul National din Craiova; 'Woyzeck' de Georg Büchner, regia Mihai Maniutiu - Teatrul Maghiar din Cluj; 'Elizaveta Bam', dupa Daniil Harms, regia Alexandru Tocilescu - Teatrul Bulandra; 'Unchiul Vanea' de Cehov, regia Andrei Serban - Teatrul Maghiar din Cluj; 'Trei surori' de Cehov, regia Tompa Gabor - Teatrul Maghiar din Cluj; 'Rosencrantz si Guildenstern sunt morti', spectacol de Victor Ioan Frunza - Teatrul Maghiar din Timisoara; 'Strigate si soapte', spectacol de Andrei Serban - Teatrul Maghiar din Cluj.
La categoria Cel mai bun regizor au urmat lui Silviu Purcarete (care a primit acelasi premiu si in 2005 si de doua ori Premiul de Excelenta in 1997, in 2010 impreuna cu ceilalti creatori ai spectacolului 'Faust'): Tompa Gabor (1994, 1998, 2009), Catalina Buzoianu (1995, 1997), Alexandru Darie (1996), Mihai Maniutiu (1999, 2003, 2004), Vlad Mugur (2000), Anca Bradu (2001), Yuriy Kordonskiy (2002), Radu Afrim (2006, 2007), Andrei Serban (2008, 2011), Alexandru Dabija (2010).
Victor Rebengiuc, care castigase in 1993 Premiul pentru cel mai bun actor in rol principal a mai fost premiat la aceeasi categorie inca de trei ori. De doua ori s-au invrednicit de acest premiu Horatiu Malaele, Marcel Iures si Zsolt Bogdán. Ceilalti castigatori: Mihai Constantin, Florin Mircea, Valer Dellakeza, Stefan Iordache, Florin Piersic jr, Ilie Gheorghe, Marius Stanescu, Andras Hathazi, George Mihaita. In galeria actritelor – rol principal - au intrat: Mariana Mihut (cu premiul de la prima editie, plus alte trei), Oana Pellea (de doua ori), Maia Morgenstern, Valeria Seciu (de trei ori), Irina Mazanitis, Olga Tudorache, Virginia Itta Marcu, Imola Kezdi, Coca Bloos, Andreea Bibiri, Ofelia Popii (de doua ori), Virginia Mirea.
Daca la prima editie cea mai buna scenografie a fost considerata cea creata de Stefania Cenean, la urmatoarele editii au fost premiati: Dan Jitianu, Adriana Grand (de trei ori), Irina Solomon si Dragos Buhagiar (in tandem, de doua ori), Francois Panfil, Doina Levintza, Lia Mantoc, Helmut Sturmer - Lia Mantoc, Dragos Buhagiar (de patru ori), Andrei Both, Helmut Sturmer, Velica Panduru si Iuliana Vilsan.
Premiul UNITER pentru rol secundar s-a acordat incepand cu anul 2004. Astfel au devenit laureati ai Galei actorii Tudor Chirila, Mihai Calota, Constantin Draganescu, Sorin Leoveanu (de doua ori), Ovidiu Ghinita, Vlad Ivanov, Gabor Viola si actritele Adriana Trandafir, Andreea Bibiri, Hilda Peter, Rodica Mandache, Dana Dogaru, Valeria Seciu, Ana Ciontea (de doua ori).
La Debut, dupa Ozana Oancea, au fost premiati actorul Zoltan Octavian Butuc, regizoarea Nona Ciobanu, actorul Vlad Zamfirescu, scenografa Velica Panduru, actorul Sebestyen Aba, regizorul Claudiu Goga, actrita Gabriela Crisu, actorul Marius Chivu, regizorul Radu Apostol, regizoarea Theodora Campineanu, actrita Szalma Hajnalka, regizorul Radu Alexandru Nica, regizorul Alex Mihail, actorul Cristian Grosu, actrita Cristina Casian, actrita Ioana, Anastasia Anton, actrita Crina Semciuc si actorul Conrad Mihai Mericoffer.
Premiul de excelenta despre care am pomenit si care este acordat de senatul UNITER l-au mai primit: Gina Patrichi, Alexandru Dabija, Gheorghe Dinica, Leopoldina Balanuta – Mariana Muhut – Ileana Stana Ionescu, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Liviu Ciulei, Tompa Gabor, Marcel Iures, Teatrul Luni – Green Hours, Constantin Chiriac, Festivalul International Shakespeare, Radu Beligan, Olga Tudorache, Tamara Buciuceanu.
Gala UNITER editia a XX-a va avea loc luni, 23 aprilie. S-au facut nominalizarile, pe anul 2011, la categoriile:
Cel mai bun spectacol, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenograf, Cel mai bun actor in rol principal, Cea mai buna actrita in rol principal, Cel mai bun actor in rol secundar, Cea mai buna actrita in rol secundar, Critica teatrala, Debut, Teatru radiofonic, Teatru TV.
In acest an, Premiul de excelenta – Alexandru Tocilescu (In Memoriam). Alte distinctii: Premiul pentru intreaga activitate - actorilor Valer Dellakeza si Melania Ursu, regizorului Cristian Hadji-Culea, scenografei Judit Dobre-Kothay, criticului Stefan Oprea; Premiul special pentru muzica de teatru - Arpad Konczei; Premiul special pentru teatru de copii – Anca Zamfirescu; Premiul special pentru teatru de papusi – Liviu Steciuc.