Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În prima linie, cuvântul „barbut”: „Este numele unui joc de zaruri, practicat mai ales de turci, preluat și în Țările Române. În comunism, dar și după 1990, barbutul a dus la ruinarea nu puținor împătimiți ai jocului de la noi. Cea dintâi menționare a numelui dat apare într-un context legat de un instrument muzical, în 1665: Sazendegān-i barbūtciyān (Evliya Çelebi, Seyahatname). Numele jocului este, în turcă, un împrumut venețian: barbùt - bărbos. Termen derivat din barba. În argou: un tip de bani. Nume al unei monede, la mare căutare (vânată de barbutagii), pe care era imprimat chipul unui rege. Bărbos, fără doar și poate.”
Scribii otomani ai domnilor români
Tot dinspre otomani, un cuvânt - iazagiu - ce caracterizează o preocupare mai aleasă (a scrie, a contabiliza). „Iazagiu este un termen turcesc (yazıci - a se citi iazâgi), intrat de mai multe veacuri în limba română. Iazagiul era, la noi, un secretar (scrib/pisar, copist, grămătic) de limba turcă al domnilor munteni și moldoveni, ori al unor boieri/demnitari de rang înalt ce aveau legătură cu Poarta, sau autoritățile otomane. Se bucura de mari favoruri prin comparație cu ceilalți pisari de curte. În Imperiul Otoman, iazagiii, de asemenea, țineau contabilitatea (pământuri, venituri etc.) în cadrul administrației de stat. Termenul a evoluat din verbul din vechea turcă yaz - a scrie. Ajuns nume de familie la noi (Iazagi) și la sud de Dunăre (Iazagiev).”
Ciutacii, slavi trecuți la credința musulmană
Urmând firele limbii otomane, provocarea numită „ciutac.” Are cuvântul cercetătorul Gheorghiță Ciocioi: „Ciutacii sunt considerați de turci un... popor. Alcătuit, în general, din slavi balcanici (dar și din pecenegi ori cumani creștinați în Bizanț), trecuți la credința musulmană în timpul stăpânirii otomane. În bună parte, strămutat în Turcia, în mai multe etape, după 1878. Ciutaci mai trăiesc astăzi în Kosovo, Macedonia de Nord, Bulgaria, Anatolia. Evliya Çelebi vorbește, în secolul al XVII-lea, de prezența ciutacilor în Dobrogea, considerându-i a fi aici o populație aparte, corcită (tătari, bulgari, vlahi), soțiile lor fiind sfioase și caste (Seyahatnâme). La sud de Dunăre, termenul ciutac este unul disprețuitor pentru slavii turciți (pomacii au o cu totul altă poveste).”
Om străin de loc
Tot aici: „În turcă, çitak. Ciutacii obișnuiau, în Balcani, să-și văruiască gardurile caselor lor pentru a se deosebi de creștini. De aici numele de çitak: çiti (gard) ak(alb). În Turcia, termenul dat va ajunge, în timp, să fie folosit, de asemenea, pentru un om străin de loc, nepoliticos, morocănos, certăreț, locuind la munte, având ca ocupație vânzarea lemnului (sunt mai multe sate de ciutaci munteni în provincia Kızılcahamam, la apus de Ankara, având o astfel de îndeletnicire, de aici imaginea dată). Nume de familie la sud de Dunăre (Citakov, Ciutakov). Ajuns și peste fluviu.”
Nume cu înțeles uitat
Boris
„Nume cunoscut, la noi, doar în Basarabia. Pe filieră rusească, dar și bulgărească (sudul acestei provincii românești). Este răspândit, mai ales, în Bulgaria, Macedonia și Serbia. Renăscut târziu în Rusia. Data de prăznuire: 2 mai - ziua sfântului țar Boris-Mihail (828-907), creștinătorul bulgarilor. Este o prescurtare a numelui slav Borislav (a fi slăvit în luptă (boi/borba). Interpretări alternative: cum protobulgarii sunt turcici la origine, unii cercetători consideră acest nume ca fiind turcic, cu înțelesul de: lup (bjori), ori tigru (din altaicul bars), sau (om) mic de statură (din mongolă, bogoris). La protobulgari, numele este însemnat sub cele două forme - Boris și Bogoris. Este înregistrat pentru prima oară sub Boris-Mihail (852-889). Numele este cunoscut și în Rusia Kieveană (Boris și Gleb), după creștinarea din 988, dar și în Ungaria, prin prințul Boris (1112-1155), odată cu înrudirea dinastiei conducătoare maghiare cu kievenii. Prin ocuparea Siberiei, dar și prin emigrația rușilor albi, numele se va răspândi în nordul Asiei, America, Europa Occidentală.”
Gelepu - negustor de animale/carne
„Nume întâlnit mai ales în Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Inițial, un supranume în Imperiul Otoman: celep (gelep) - negustor de animale pentru carne. În arabă, calab (gealab). Din rădăcina clb (gelb): 1. mărfuri aduse din altă parte, în special vite; 2. aducător/furnizor de mărfuri. Celeb (gelep): (...) usit. turcis auctor vel mercator boum, pecorum (colocvial, în turcă, vânzător sau negustor de boi, vite) [Meninski, Thesaurus, 1680].”
Citește pe Antena3.ro
Gingar/u, Gingăraș/u - cât o prăjină
„Un supranume turcesc, ajuns nume de familie în Balcani (Gingarov, Gingărov). În sudul țării, s-a mai păstrat încă porecla geongărău. De origine turcă: cingara (a se citi gingara). În tălmăcire: 1. vârful copacului - mai precis, al laurului/dafinului (gar), care ajunge până la aproape douăzeci de metri înălțime. 2. În sens disprețuitor: un om foarte înalt, cât o prăjină.”
Irlea, Iabangiu - pământean și venetic
„Numiri turcești în Balcani și Dobrogea (uneori și la nord de Dunăre) în perioada otomană. Ajunse după 1830 nume de familie la noi și în Balcani. 1. Irlea. Din yer (pământ, lume, tc.) + suf. li (yerli). Născut și crescut în aceeași așezare. Pământean, localnic; 2. Iabangiu. Iabanci (iabangi), tc. Ajuns în turcă din persană: yābānī - necivilizat, barbar (din yābān - loc sterp, stepă, pustiu). În turcă, va căpăta sensul de venetic, străin, nedeprins cu obiceiurile locului, puțin sălbatic. Uneori, rubrici în recensămintele otomane balcanice. Porecle, iar mai apoi nume.”
Staicu - să trăiască!
„Nume slav-balcanic, prezent, în trecut, și la români. Astăzi, nume de familie. Din Staio(Staiu). Diminutiv. Nume-urare: să rămână în viață, să trăiască. Apropiat ca înțeles de Stoica, Stoiciu.”
Grafu - în cinstea Sf. Evgraf
„Nume de familie întâlnit mai ales în sudul țării. Inițial, nume de Botez (Grafu sin Gheorghe, de pildă - chiar și în 1845, în registrele de impozitare a plugarilor; fără vreo legătură, așadar, cu vreun graf/grof). Nume dat pruncilor în cinstea Sf. Evgraf, prăznuit pe 10 decembrie. Va cunoaște modificări asemenea altor nume de Botez de la noi (Mina - Minu, Nicolae - Culcea etc.). Transformat în nume de familie odată cu fixarea numelor în România (a doua parte a sec. al XIX-lea).”
Zahiu - mai mare al vameșilor
„Variantă a numelui Zaheu. Mai mare al vameșilor, apostol. Nume primit de cei născuți de ziua Sfântului (20 aprilie). Astăzi, nume de familie.”
Chiose - spânul
„Chiose este un supranume turcesc (köse), răspândit mai ales în Balcani, pentru bărbații fără barbă și mustăți (spâni). Împrumutat din persană: kūse - bărbat cu barbă foarte rară, ori căruia nu îi crește niciun fir de păr pe față. Transformat după 1840 în nume de familie. La noi: Chiose. La sud de Dunăre: Kiosev, Kioseivanov (din kiose Ivan - Ivan spânul), Kioseiliev, Kiosekiro etc.”
Gugiu - „o mână de om”
„Nume întâlnit destul de des astăzi la noi. Poreclă turco-bulgară, prezentă o vreme și printre români: gugiu/gugio (tc.) - bărbat scund, «o mână de om». Din turcă (dialectal), gucuk (a se citi gugiuk). Gugiu/gugio va da la sud de Dunăre nume de familie precum Gugiov ori Gugev. În română, Gugiu, Gugescu. Fără vreo legătură cu prescurtarea cuvântului gugiuman.”
Paceagiu - „făcător” de pacele
„Inițial, un supranume în Imperiul Otoman (paçaci). De la îndeletnicirea de paceagiu - persoană care prepară ori vinde pacele. Paceaua este partea de la genunchi în jos a piciorului unui miel, vițel etc. Din aceasta, se pregătește, în general, o mâncare asemănătoare piftiei - la mare căutare până către anii 1970, pentru gustul ei cu totul aparte. Termenul paça a fost preluat de turci din persană pāça/pāyçe - picior (de animal). Pā - picior (pers.) + sufixul ça.”
„Cea dintâi menționare a cuvântului barbut apare într-un context legat de un instrument muzical, în 1665: Sazendegān-i barbūtciyān (Evliya Çelebi, Seyahatname).”,
„Numele jocului este, în turcă, un împrumut venețian: barbùt - bărbos. Termen derivat din barba.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Iazagiul era, la noi, un secretar (scrib/pisar, copist, grămătic) de limba turcă al domnilor munteni și moldoveni, ori al unor boieri/demnitari de rang înalt ce aveau legătură cu Poarta, sau autoritățile otomane.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În Imperiul Otoman, iazagiii țineau contabilitatea (pământuri, venituri etc.) în cadrul administrației de stat. Termenul a evoluat din verbul din vechea turcă yaz - a scrie.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Ciutacii sunt considerați de turci un... popor. Alcătuit, în general, din slavi balcanici (dar și din pecenegi ori cumani creștinați în Bizanț), trecuți la credința musulmană în timpul stăpânirii otomane.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
