Inteligenţă muzicală

Ozana Maria Barabancea cântă jazz de foarte multă vreme. A fost eleva Ancăi Parghel. Iar aceasta i-a fost idol.

După moartea celei care i-a fost profesoară, Ozana a rămas cam singura interpretă a acestui gen. Anca Parghel i-a fost model şi mentor. Durerea pe care a simţit-o atunci când a aflat că marea artistă a murit a îndurerat-o profund pe Ozana Barabancea, dar îşi doreşte ca prin fiecare piesă cântată, prin fiecare concert să-i aducă acesteia un omagiu. "Anca Parghel a lăsat un gol atât de uriaş când a plecat, încât cu greu poate fi egalat. Mă simt mândră că i-am respirat aerul, că mi-a fost profesoară şi că mi-a dat încredere în mine. Chiar mi-a spus o dată că sunt foarte bună pentru music-hall. Anca Parghel te fascina, te hipnotiza. Încercam de multe ori să-i descopăr secretul. Şi pot spune fără să-mi fie teamă că greşesc, că l-am descoperit. Inspiraţia e pentru amatori, munca e pentru profesionişti."

ICOANĂ. Ozana Barabancea şi-a dorit mult să fie lângă profesoara ei, aşa că a vizitat-o pe Anca Parghel, în ultima ei perioadă de spitalizare, chiar de ziua Sfinţilor Petru şi Pavel. După ce s-a stins marea interpretă, Ozana a stat la priveghi aproape o oră. "La înmormântare am primit icoana la care Anca Parghel a ţinut enorm. Este vorba despre o icoană micuţă care îi reprezintă pe sfinţii Petru şi Pavel", ne-a mărturisit Ozana. "Îmi dau seama, pentru a nu ştiu câta oară, că în viaţă nimic nu e lăsat la voia întâmplării." Ozana Barabancea are spectacolele la Opera Română, dar şi concerte în cluburi sau cafenele de jazz. "Dumnezeu mi-a dat şansa, mi-a îndreptat paşii, gustul spre muzica diversă ca stil şi abordare (operă, jazz şi musical), am reuşit să le aprofundez şi să le cânt în stilul lor propriu. Asta cere înclinaţie, pasiune, timp, studiu analitic, posibilitatea de a «fura meseria», de a analiza muzica şi a recunoaşte particularităţile unui stil. De aceea pentru mine Anca Parghel înseamnă enorm", spune Ozana Barabancea.

FENOMENALĂ. "Pentru mine Anca Parghel este o şcoală! O lecţie de viaţă, de muzică. Anca a fost o privilegiată care şi-a respectat vocea printr-o tehnică impecabilă, s-a respectat ca artistă şi şi-a exploatat la maximum calităţile de muzician, de compozitor, de creator, de interpret. O inteligenţă muzicală demnă de analizat. Cu mâinile ei mici cânta virtuos la pian, era demnă de toată admiraţia tuturor celor care ştiu să aprecieze perseverenţa cu care ea a învăţat, a descoperit singură acorduri în jazz, pe care să le poată cânta cu o mână micuţă. Aţi mai văzut voi pianist cu mâna mică? Aşa cum mâna marelui Chopin e păstrată într-un muzeu, ca fiind fenomenală, aşa aş fi păstrat şi eu mâna Ancăi Parghel. Aş fi conservat-o să le arătăm urmaşilor cum se poate cânta cu o mână mică. Cu tehnică. O tehnică impecabilă!

Dispariţia Ancăi Parghel este o mare pierdere pentru cei care îi recunosc geniul. Ceilalţi rămân ignoranţi, superficiali şi suficienţi. Despre ei nu vreau să discut. Anca ESTE o cântăreaţă GREA!", şi-a încheiat Ozana pledoaria pentru cea care i-a fost profesoară.