Nu (O) uitaţi!

Scriu pentru dumneavoastră, cei care nu aţi cunoscut-o!

La Suceava prin 1985, o petrecere între prieteni. Să nu mai fumăm, că vine Anca. Anca! Ei şi? Nu-mi aduc aminte când a venit, dacă ne-a făcut cunoştinţă cineva, dacă am vorbit cu ea. Parcă am auzit pe cineva râzând de s-a umplut casa. Să nu mai fumăm în living, sufragerie îi spuneam mai toţi, vrea Anca să cânte. Ce să spun, Maria Tănase! Callas! Fumam în bucătărie, ne-au chemat că începe, am întârziat intenţionat. Linişte. Acelaşi râs. "Iubiţii mei, ce să vă cânt?" Şi a început să Cânte. Am uitat de ţigară, de nazurile mele de june prim cinematografic (deja trei filme, între ele "Declaraţie...") peste care se revărsau admiraţie şi flori, am uitat de tot. M-am pierdut între ceilalţi care o ascultau. Am înţeles. Era o Întâlnire. Poate doar am intuit sau pur şi simplu am trăit-o. Aşa ceva mi se mai întâmplase de câteva ori până atunci. Cu Octavian Cotescu, cu George Constantin, cu Sergiu Celibidache, cu Amza Pellea, cu Nicolae Herlea. Cu Nichita Stănescu. Trebuie să ne aducem aminte cât mai des că trăim şi printre oameni adevăraţi. Dacă omenirea ar reîncepe fără bani, fără proprietăţi, fără obiecte, mulţime de "mari" ar deveni ceea ce sunt: nişte anonimi, iar Ancăi i-ar trebui câteva minute pentru ca oamenii din jur să o remarce, să o admire, să o iubească. Indivizi care au şi oameni care sunt. Anca este. Prea puţin cunoscută şi recunoscută, pentru că nu a jucat fotbal, nu a făcut politică şi nici emisiuni tv, nu a cântat două cuvinte pe trei note, nu a bârfit, nu s-a dat în stambă. De asta scriu, ca să ştiţi! Dacă nu mai admirăm, dacă dărâmăm totul, demitizăm totul, lăsăm nimenii să ne strivească sub nulitatea lor agresivă şi rea. Să păstrăm Lumina din noi şi să o recunoaştem în cei din jurul nostru! Lecţia Ancăi este una de artă. Dar şi una de viaţă.

Nu (O) uitaţi! "Viaţa este minunată, de asta trăim: ca să ne bucurăm şi să facem fericiţi cât mai mulţi oameni..."

"Anca este. Prea puţin cunoscută şi recunoscută, pentru că nu a jucat fotbal, nu a făcut politică şi nici emisiuni tv, nu a cântat două cuvinte pe trei note, nu a bârfit, nu s-a dat în stambă. De asta scriu, ca să ştiţi!"Adrian Păduraru

 

Simţeai... un suflet înalt

Cu toţii am aflat târziu de Anca Parghel. Despre vocea ei unică, despre apariţiile ei speciale, despre cariera ei internaţională. Tuturor ne pare rău... "Poate că regretul meu în ceea ce priveşte relaţia mea cu Anca, spune cunoscuta creatoare de modă Rita Mureşan, care ne-a vorbit cu multă căldură despre îndrăgita interpretă, este acela că nu am cunoscut-o decât acum un an şi ceva, însă impactul pe care ea l-a avut asupra mea a fost foarte mare. Şi eu mă consider un om pozitiv, dar Anca a fost şi rămâne exemplul meu în ceea ce priveşte gândirea pozitivă. Energia pe care o degaja te făcea să simţi că este un suflet înalt."

 

"Pe mine m-a fascinat ca mamă!"

Pentru Rita Mureşan, Anca Parghel va rămâne în primul rând un om deosebit, cu o inimă mare şi cu o poftă de viaţă pe care nu a mai întâlnit-o la altcineva niciodată: "Cea mai mare bucurie a ei erau cei doi copii, pe care i-a iubit enorm. A ştiut să-i facă să iubească arta şi le-a îndrumat paşii tot spre muzică. Talentul ei i-a fascinat pe mulţi, pe mine m-a fascinat ca mamă. Era de ajuns să-i urmăreşti privirea când se uita la ei ca să înţelegi cât de dedicată era fiilor săi. Nu îmi vin în minte amintiri cu Anca, despre ele pot să vorbească vechi prieteni sau familia, îmi vine în minte doar zâmbetul ei frumos şi larg. Nu am să mă leg de vocea ei senzaţională, de talentul extraordinar cu care a învestit-o Dumnezeu, acestea cred că sunt evidente pentru toată lumea. A fost un exemplu pentru toţi cei care au avut urechi să o audă vorbind. De fiecare dată discuţiile cu ea erau pentru mine ca o lecţie de viaţă", mărturiseşte Rita Mureşan. 

 

Merita mai mult de la noi...

Rita Mureşan nu ne-a vorbit despre cariera muzicală a Ancăi Parghel, considerând că sunt mulţi oameni de specialitate care ar putea să vorbească despre valoarea interpretei: "Cred cu tărie că Anca merita mai mult de la noi, atât ca artist, cât şi ca om. Păcat că nu ne preţuim valorile, le recunoaştem meritele doar după ce nu mai sunt! Cam asta este ceea ce simt eu să spun despre Anca. Dumnezeu s-o odihnească în pace!".
  • Roxana Vintilă