Despre nepotul său, Carol I ar fi spus că era "un adevărat român, fiindcă înjură şi face datorii".
Despre nepotul său, Carol I ar fi spus că era "un adevărat român, fiindcă înjură şi face datorii".
Adevărată sau nu, caracterizarea pusă pe seama primului Hohenzollern descins în România are un sîmbure de adevăr. Multe dintre trăsăturile pozitive de caracter ale rudelor sale germane i-au fost străine lui Carol al II-lea. Dintre membrii Casei Regale a fost primul născut pe teritoriul ţării şi botezat în religia ortodoxă. Lipsit de accentul german, caracteristic rudelor, a fost îndrăgit şi receptat ca unul "de-ai noştri".
Nu i-au plăcut instrucţiile militare şi disciplina cazonă. În schimb, s-a integrat repede în societatea românească, făcîndu-şi numeroşi prieteni şi duşmani. Adeseori, încălcînd eticheta şi rigorile Casei Regale, s-a aflat în compania ibovnicelor din popor.
SCHIMBARE. Întronarea lui Carol al II-lea (1930) a schimbat faţa dinastiei de Hohenzollern. Rigoarea, disciplina şi rigiditatea tipică monarhilor Carol I şi Ferdinand I au dispărut, tînărul Rege oferind iluzia unui suveran popular, dornic de reforme şi implicat în politică. Reversul medaliei au fost desele renunţări la tron, cheltuielile exorbitante (de multe ori din bugetul statului), apetenţa pentru lux şi goana după cîştiguri.
DECORAŢII PENTRU MITĂ. La curte, Carol al II-lea a readus tare şi obiceiuri din vremea domniilor fanariote. "Atenţiile" şi şperţurile pentru membrii dinastiei, de neconceput pe vremea lui Carol I şi a lui Ferdinand I, au pătruns în anii ’30 în protocolul neoficial al Casei Regale. Industriaşii Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt făceau donaţii palatului, în numele susţinerii "operei de binefacere" a suveranului. În 1931, cu ocazia aniversării unui an de la restauraţie, i-au oferit Regelui o servietă conţinînd 100 de milioane de lei. Inginerul Malaxa a descris astfel "mituirea" în jurnalul său: "Mă aşteptam să urmeze scena cea mare, cu darea noastră afară din palat. Dar nu s-a întîmplat nimic. Carol ne-a strîns mîna pe rînd (lui Malaxa şi Auschnit, n.n.) şi apoi ne-a decorat. Seara am jucat bridge împreună". Bărbat modern, "Cărluţă" a investit cîştigurile în automobile de lux, avioane şi iahturi.
"DIVIDE ET IMPERA". Primii monarhi români s-au ferit de intrigile politice dîmboviţene, preferînd să păstreze distanţa de lupta partidelor. Acesta fusese, de altfel, şi motivul importării dinastiei de Hohenzollern în societatea românească! Contrar înaintaşilor săi, Carol s-a implicat în fiecare decizie, depăşindu-şi de multe ori atribuţiile stipulate prin Constituţie. Încă din adolescenţă manifesta aversiune împotriva lui Ionel Brătianu şi a liberalilor. Mai tîrziu, ca Rege, a aplicat cu succes politica numită de romani "divide et impera", stîrnind politicienii unii împotriva altora. A slăbit sistemul partidelor politice, pînă cînd a instaurat propria dictatură.
"FĂURITORUL ROMĂNIEI VEŞNICE". Trăind în "zodia Satanei", după cum a denumit el însuşi anii ’30, s-a molipsit de naţionalism, conducere dictatorială, cultul personalităţii, saluturi fasciste şi uniforme pompoase. Ca un veritabil precursor al naţionalistului Nicolae Ceauşescu, a apelat cu succes la retorica patriotardă, speculînd trecutul istoric. Ţara strîns unită în jurul "conducătorului iubit" era o lozincă patentată din timpul Regelui Carol al II-lea. Intelectualii au răspuns printre primii "chemării" suveranului! Scriitorul Cezar Petrescu i-a dedicat pagini întregi "Măriei Sale Carol al II-lea, făuritorul României veşnice". În volumul "Cei trei regi", literatul scria: "La o chemare de război se ridică toată suflarea unui neam şi stă încordată pînă ce trece primejdia. Toţi se leapădă de grijile şi necazurile lor mărunte, strînşi la o datorie mai mare, a tuturora".
ENIGMA CAROL
Colaborator apropiat al Regelui Carol al II-lea, Mihail Manoilescu a cunoscut alături de Rege şi binele şi răul. A pledat pentru restauraţia din 1930, fiind arestat şi închis pentru cîteva luni. Mai tîrziu a denunţat matrapazlîcurile financiare girate de suveran, fiind îndepărtat din camarila regală. În 1944, Manoilescu şi-a redactat memoriile, pagini întregi fiind dedicate lui Carol, pe care îl descrie drept o personalitate contradictorie. "Am puţină nădejde că se va putea dezlega vreodată, pînă în toate ascunzişurile ei, enigma Carol, enigmă psihologică mai mult decît istorică. Observatorii contemporani vor mărturisi sau cu totul împotriva lui Carol, înfăţişîndu-l ca pe un demon; sau cu totul pentru dînsul, făcînd din el un erou ce n-a fost înţeles. Vor avea dreptate şi unii şi ceilalţi. Căci a fost şi demon şi erou; şi întruchipare a puterilor întunericului şi arătare luminoasă, deschizătoare de zări mai bune. Carol nu poate fi prins şi exprimat în formule simpliste, ca un personaj de melodramă care întruchipează sau tot răul sau tot binele."VORBE ŞI FAPTE
Un alt colaborator, Constantin Argetoianu, a remarcat şi el distanţa dintre intenţii şi realizări în cazul Regelui Carol al II-lea. "Carol s-a înapoiat în ţară şi s-a suit pe tron cu dorinţa de a fi un mare Rege, de a reforma totul, de a pune mîna la toate şi de a imprima pecetea «geniului» său în toate ramurile activităţii noastre naţionale. Din acest program, tînărul Rege n-a realizat decît schimbarea uniformelor şi răscolirea decoraţiunilor: a schimbat panglicile şi lampasurile, a înfiinţat o serie de medalii şi ordine (...) şi a creat doi mareşali.""Carol nu poate fi înţeles dacă nu este judecat în acelaşi timp cu societatea românească, care l-a hulit sau l-a adulat, exagerîndu-i de atîtea ori scăderile sau trecîndu-i în sarcină propriile ei păcate!"
Mihail Manoilescu – Memorii
"Eu sînt un bun şi loial patriot! Aşa am fost mereu! Dorinţa mea cea mai fierbinte este să fiu de folos patriei mele, nu să provoc nelinişti"
Carol al II-lea - 1927
Citește pe Antena3.ro