Carol al II-lea şi-a urmărit toată viaţa interesul, amicii săi politici devenind rivali şi invers.
Carol al II-lea şi-a urmărit toată viaţa interesul, amicii săi politici devenind rivali şi invers.
Regele a crescut într-o atmosferă de "combinaţii" politice şi sentimentale, pe care o va numi în jurnalul său "Zodia Satanei". Intrigi multe i-au marcat copilăria. Tatăl său, Ferdinand I, era considerat un "om moale" şi manipulabil, astfel că Ionel Brătianu a obţinut ce a vrut de la el. Încă de tînăr, Carol şi-a dezvoltat o antipatie puternică faţă de omul politic liberal. Îl învinuise şi pentru că i-l băgase în pat mamei sale pe Barbu Ştirbey, care trăgea sforile la curte. La rîndul ei, Regina Maria era o personalitate foarte ambiţioasă, avînd pretenţia de a controla jocul politic al ţării, contrar atribuţiilor oferite de Constituţie. Deşi în tinereţe Carol nu se arătase interesat de chestiunile politice, se pare că şi-a însuşit pasiv tot "arsenalul" necesar învrăjbirii şi manipulării politicienilor bucureşteni.
ALIAT CU MANIU. Primele fricţiuni între Carol şi politicieni au apărut în decembrie 1925, o dată cu a doua sa renunţare la tron. L-a făcut responsabil pe Ionel Brătianu de acest gest, mai ales că şeful PNL forţase scoaterea din Casa Regală a principelui Carol. Însă Brătianu nu-l avea inamic doar pe principe, opoziţia acuzîndu-l întruna că guverna autoritar ţara, folosindu-se de slăbiciunile Regelui. După moartea lui Fedinand şi a lui Ionel Brătianu (1927), Carol, aflat la Paris, a început să contacteze discret politicienii de la Bucureşti, oferindu-şi sprijinul în bătălia opoziţiei cu liberalii. A intrat în legătură cu Iuliu Maniu, care, începînd cu 1926, declaşase o "cruciadă" contra guvernului, căutînd orice mijloace să-i determine demisia. În primăvara anului 1928 Maniu a dorit să-l aducă în secret pe Carol în ţară şi să-l folosească în favoarea scopurilor sale. S-au făcut şi demersuri în acest sens, Carol fiind aşteptat pe 6 mai la Adunarea populară de la Alba Iulia, organizată de liderii PNŢ. S-a deplasat de la Paris la Londra, de unde a emis "Manifestul de la Gladstone", în care-şi arăta disponibilitatea să medieze conflictele politice din ţară. Însă avionul cu manifeste a fost oprit în Ungaria la cererea guvernului liberal, astfel că manifestul n-a mai ajuns la Alba Iulia. Nici Regele nu a mai putut ajunge, fiind oprit să decoleze de autorităţile londoneze, pe motiv că circula cu identitate falsă – "căpitanul Mesurier".
AMOR ŞI POLITICĂ. Acest "incident" n-a pus capăt relaţiilor dintre naţional-ţărănişti şi Carol. Deşi a ajuns la guvernare în 1928, Iuliu Maniu se confrunta cu "fronda opoziţiei", care acuza guvernul de incapacitate în gestionarea crizei economice. Spera că aducîndu-l pe principe în ţară, de partea sa, va închide gura liberalilor. Maniu era însă un politician foarte precaut şi se ferea să i se impute vreodată "restauraţia". Şi-a trimis doar emisari la Paris, nevăzîndu-se personal cu Carol. I-a solicitat acestuia să reia legăturile cu regina-mamă Elena şi să rupă relaţiile cu Elena Lupescu. Carol a ezitat să se angajeze faţă de Maniu, decizînd să vină pe cont propriu în ţară. Liderul PNŢ nu fusese însă încunoştiinţat sincer de Carol de planurile sale din iunie 1930. În ziua de 6 iunie, Maniu a fost avertizat de liberali, informaţi că acesta era în drum spre ţară, că "va plăti" pentru aducerea principelui la Bucureşti. Maniu s-a dus la aeroportul Băneasa să aştepte cursa Paris – Bucureşti. A constatat lipsa lui Carol şi a plecat. Venea însă pe altă rută, cu un avion particular. Nici după restauraţie, Carol nu i-a promis nimic concret lui Maniu. S-a folosit însă de liderul PNŢ pentru a-şi consolida poziţia. Şeful guvernului a vrut să demisioneze în august 1930, cînd a aflat că Elena Lupescu venise în ţară. Însă Carol l-a minţit pe faţă – iar el a crezut – că nu era decît un zvon. După 1933, Maniu se afla în conflict deschis cu Regele, fiind oarecum izolat în PNŢ pînă în 1937 din cauza poziţiei faţă de "capul încoronat".
"DUDUIA" ŞI LEGIONARII. Pe lîngă conflictul cu Iuliu Maniu, Regele a mai avut un conflict de durată cu legionarii. Cînd a venit în ţară, Carol i-a privit cu simpatie pe tinerii naţionalişti-extremişti, sperînd că aceştia îl vor numi "Căpitan" al lor. Lui Carol al II-lea i-ar fi fost de ajutor să aibă alături un partid de mase cu real sprijin în popor. Corneliu Codreanu şi apropiaţii săi îi cereau însă despărţirea de "evreica" Elena Lupescu.
În ciuda protestelor "Duduii", Carol nu a renunţat la ideea de a-i avea alături pe legionari. Mai ales după manifestaţiile de masă din februarie 1937, legate de funeraliile lui Ion I. Moţa şi Vasile Marin. Cei doi lideri legionari fuseseră ucişi pe frontul din Spania, unde se duseseră să lupte alături de Franco împotriva comuniştilor. Trenul funerar a fost întîmpinat de sute de mii de oameni în oraşele prin care a trecut, sicriele fiind depuse în mai multe catedrale din ţară unde s-au oficiat servicii divine. La înmormîntare, mii de legionari în cămăşi verzi au defilat pe străzile Capitalei şi presa s-a arătat foarte impresionată de "sacrificiul" lui Moţa şi Marin. Unele surse spun că Regele l-a contactat după acest eveniment pe Codreanu să-i ceară conducerea Mişcării legionare, dar a fost refuzat. Din acel moment, între cele două "tabere" a izbucnit un conflict deschis, autorităţile statului sabotînd campania electorală a legionarilor din 1937. Speriat de procentajul bun obţinut de Mişcare în alegeri (16%), Carol al II-lea, prin intermediul ministrului de Interne Armand Călinescu, a pornit "prigoana" contra legionarilor.
ASASINUL ÎNCORONAT. În primăvara anului 1938, Corneliu Codreanu şi principalii săi colaboratori au fost arestaţi şi condamnaţi la pedepse grele, fără probe concludente. Celulele radicale ale organizaţiei au început "lupta" clandestină contra regimului, soldată cu mai multe sabotaje economice şi tentative de asasinat asupra demnitarilor statului. La 30 noiembrie 1938, Carol a ordonat asasinarea lui Corneliu Codreanu împreună cu alţi 13 camarazi ai săi, pe motiv că încercaseră să fugă de sub escortă.
Legionarii au răspuns foarte violent la provocările autorităţilor. L-au asasinat pe prim-ministrul Armand Călinescu la 21 septembrie 1939. Conflictul cu Mişcarea nu s-a terminat pînă la abdicarea lui Carol al II-lea, legionarii urmărind cu arma trenul regal, cînd acesta a plecat din ţară, pînă în gara Jimbolia.
Brătianu, Maniu şi legionarii au fost cele mai importante forţe politice care s-au opus Regelui. În rest, politicienii şi-au schimbat după oportunităţi viziunile. După declararea regimului autoritar, zeci de lideri politici care-l criticaseră pe Rege au trecut de partea monarhului, sub sloganul unei pretinse "reconcilieri naţionale" pentru interesele ţării.
"Carol s-a înapoiat în ţară cu dorinţa de a fi un mare Rege, de a reforma totul, de a pune mîna la toate şi de a imprima pecetea «geniului» său. Din acest program, tînărul Rege n-a realizat decît schimbarea uniformelor şi răscolirea decoraţiunilor" Constantin Argetoianu
"Carol ar fi dorit să fie iubit de poporul său, mai ales de tineret. Dar Codreanu a devenit ghidul care robea inimile poporului său, şi mai ales cele ale tineretului"
"Invidia lui Carol provenea din faptul că Codreanu era şi făcea tot ce-ar fi dorit Carol să fie. A vrut să înfiinţeze o mişcare fascistă, însă Codreanu a fost cel care a înfiinţat-o" Rosa G. Waldek - jurnalistă americană
Baronii regelui
Cît timp a fost Rege, Carol al II-lea nu s-a îngrijit numai de puterea sa politică, ci şi de bunăstarea materială. Imediat după întoarcerea în ţară a Elenei Lupescu, în august 1930, în jurul monarhului s-a format aşa-zisa "camarilă regală", un grup de interese politico-economice care au guvernat din umbră ţara în anii ’30. Iniţial din grup făceau parte oamenii care-l ajutaseră pe Carol să se întoarcă în ţară, care au primit diverse "cadouri". Spre exemplu, Puiu Dumitrescu, secretar particular al Regelui, l-a ajutat pe tatăl său, gen. Constantin Dumitrescu, să devină Inspector General al Jandarmeriei. Cînd n-a mai avut nevoie de Puiu Dumitrescu, Carol l-a îndepărtat de la curte, iar tatăl său a fost acuzat de delapidare şi închis. Şi Elena Lupescu s-a preocupat din plin de bunăstarea ei şi a familiei. Cînd Regele a decis schimbarea uniformelor armatei, contractul i-a fost oferit unui văr al Lupeascăi, pe nume Dumbrăveanu. De asemenea, construcţia noului Palat Regal a fost încredinţată unor rude ale "Duduii".Spre sfîrşitul anilor ’30, Carol şi-a "reformat" camarila. Politicienii, care nu-i mai erau de folos după declararea dictaturii, au fost înlocuiţi cu oameni de afaceri bogaţi. În cercurile Regelui au intrat puternicii industriaşi Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt, dar şi bancherul Aristide Blank. Regele organiza partide de cărţi cu mize imense, care trebuiau pierdute de adversarii lui Carol.
Un alt personaj important al camarilei a fost Ernest Urdăreanu, mareşal al Palatului şi ministru al Casei Regale. Era mesagerul politic al lui Carol şi un informator fidel al intrigilor de la nivel înalt. După septembrie 1940 a plecat în exil cu Carol şi Elena Lupescu, dovedindu-se cel mai credincios colaborator al Regelui.
Citește pe Antena3.ro