Voievodul culturii

Multe a promis al treilea Rege al românilor, dar an­­gajamentul de-a patrona ar­tele şi ştiinţele l-a ţi­nut.

Multe a promis al treilea Rege al românilor, dar an­­gajamentul de-a patrona ar­tele şi ştiinţele l-a ţi­nut.

În vremea lui Sta­lin, scriitorilor li s-a spus "inginerii su­fle­telor". Mai-na­­­in­te, în Româ­nia lui Carol al II-lea, erau "muncitorii cu du­hul". Astfel erau numiţi me­ta­foric scrii­torii, artiştii, oa­me­nii de cultură. Suveranul gusta din plin bă­ile de mul­ţime şi manifes­tă­rile zgomotoase. Iar spre "mun­­citorii cu du­hul" a avut, se pare, o în­clinaţie specială. I-a cultivat, le-a flatat orgoliul ne­mă­surat de artişti, le-a fi­nan­ţat operele, şi-a deschis bă­­ierele pungii în faţa crea­torilor, majoritatea sensibili peste poate la "ochiul dracului". "Vreau să fiu un Brînco­vea­nu al culturii româneşti, ar fi spus Carol în primul an al domniei sale, la deschi­de­rea cursurilor Universităţii Po­­pulare de la Vălenii de Munte, iniţiată de profesorul său din tinereţe, istoricul Ni­colae Iorga. Îmi iau angajamentul să fiu şi un voievod al culturii româneşti."   

"CARTEA SATULUI". Din vremea lui Carol I, Coroana a patronat ştiin­ţe­le şi artele prin mijlocirea Fundaţiilor Regale. În 1921, pe cînd era principe moşteni­tor, Carol a pus temelia Fun­daţiei Culturale Regale Prin­ci­­pele Carol, avînd ca scop di­­fuzarea culturii la sate. În 1935, la congresul Căminelor Culturale, după deja cinci ani de domnie, Suveranul spunea: "Cultura, mai ales a păturii celei mari a ţără­ni­mii, este o operă de închegare a tuturor nevoilor din viaţa de toate zi­le­le. Prin culturali­za­rea sa-te­lor, eu văd răspîn­di­rea căr­ţii, răspîndirea a tot ceea ce este frumos. Dar văd şi ridica­rea păturii ţărăneşti la un trai mai bun, la o mai bună pricepere a nevoilor şi datoriilor fiecăruia." Pe cheltuiala Funda­­ţiei au fost tri­mi­se la sa­te Echipele Regale Studen­ţeşti. După model oc­ci­den­tal s-au construit că­mine cultu­rale (peste 2.000 pînă în 1938). A apărut revista popu­la­ră Al­bina şi s-a iniţiat colec­ţia "Car­tea satului", care edita lucrări necesare bibliotecilor săteşti.   

"LUNA CĂRŢII". În 1933 apărea fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Ca­rol II. La editura Fun­da­ţiei, în diferite colecţii numite în epocă "biblioteci", s-au ti­pă­rit opere ale clasicilor lite­ra­turii române şi universale, scriitori consacraţi şi debu­tan­ţi. Bunăoară, în colecţia Scrii­tori Români Vechi şi Mo­derni s-au reeditat operele lui Mihai Eminescu, Ion Crean­gă, I.L. Caragiale, B.P. Haş­­deu, Ion Heliade Ră­du­lescu. Colecţia Scriitori Ro­mâni Contemporani publica deopotrivă poezie, proză, cri­ti­că literară. Într-o formă de lux au apărut ediţii de Opere Complete ale scriitorilor Tudor Arghezi, Ma­tei Ca­ragiale, Şt. O. Iosif, Ion Mi­nu­lescu, Mihail Sado­v­eanu.  

Aşezămîntul cultural pa­tronat de Suveran a scos pe pia­ţă încă din primul an Re­vista Fundaţiilor Regale, unde au publicat toate nu­mele mari ale literaturii ace­lor vremi. Sub acelaşi patro­naj funcţiona şi Filarmonica Română. În 1934, Suve­ra­nul a înfiinţat Premiul pen­tru Literatură "Regele Ca­rol II". Pri­mii laureaţi au fost Tudor Ar­ghezi şi George Ba­covia. Au urmat Gala Ga­lac­tion, Ion Pil­lat, Gib Mi­hă­escu (postum), Elena Farago, Ad­rian Maniu şi Vasile Voi­culescu. Tot din timpul lui Ca­rol al II-lea datează şi pri­mele tentative de organizare a tîrgurilor şi ex­poziţiilor de carte. Intitu­la­te iniţial "Ziua cărţii", în tim­pul dic­taturii regale se ajun­sese deja la "Luna cărţii".  

CĂMINUL SCRI­I­­TORILOR. "O mare editură şi o mare revistă, acesta este sprijinul cel mai efectiv (sic!) care se putea aduce operelor, scria N.I. Herescu, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români în 1940, întru preamărirea capului în­coronat, şi, mai ales, a «ca­setei regale» ce se deschidea cu generozitate. Dar Regele n-a uitat nici pe oameni. Ce pu­teau dori mai fierbinte mun­citorii cu duhul, decît nu să cucerească o lună pe an, de odihnă şi de răcoare, în to­iul verii? Dacă nu să obţină pe urmă, către amurgul vie­ţii, liniştea unei bătrîneţi curate şi demne? Amîndouă aceste năzuinţi au fost înfăp­tuite mulţumită sufletului cald al Suveranului. De mai mulţi ani, el a pus la dispo­ziţia Societăţii Scriitorilor un cămin la poalele Caraimanu­lui. E un frumos pavilion de piatră şi lemn, aşezat în ini­ma Buştenilor, lîngă pă­dure. Acolo, din iulie pînă în septembrie, Societatea trimite în fiecare an trei serii de scri­i­­tori, mai bătrîni şi mai ti­neri, cu familii sau singuri. Scri­itorii sînt găzduiţi şi os­pă­taţi pe cheltuiala Regelui, care plăteşte şi întreţinerea pavilionului, şi masa locata­rilor. Mîna de părinte a Regelui împarte scriitorilor lui, ca pe o bucată de pîine caldă, această scumpă, ne­preţuită fărîmă de linişte şi aer, la sfîrşitul fiecărui an de muncă trudnică, unită, cîteodată, cu suferinţe şi înfrîngeri. Odihna de aur, preţioasă prin ea însăşi, pre­ţi­oasă prin inima din care porneşte. Regele a mai înzestrat pe scriitori cu o Casă de Pensii care le asigură, după vîrsta de 55 de ani sau şi îna­in­te, dacă sînt loviţi de nă­pasta vreunei infirmităţi, o exis­tenţă tihnită. Instituţie epo­cală, de o măreaţă îndrăz­neală, pe care n-o putea înfăptui decît un Rege. Şi nu oricare Rege, ci numai unul cum este al nostru."  

SPONSORIZĂRI DE EPOCĂ. Societatea Scriitorilor, scrie mai departe Herescu, îşi dorea un sediu propriu, în locul spaţiului în­chiriat. N.M. Condiescu, predecesorul lui Herescu la şefia SSR, a alergat să ceară spriji­nul "Stăpînului". "Ca răs­puns, Regele a dăruit nu­mai­decît, în clipa ur­mătoare, pe loc, două mili­oane. Gestul regal a impre­sio­nat şi a dat de gîndit. Cîţiva înalţi dre­gă­tori s-au asociat şi ei, milioa­ne­le au început să se adune! Aşa se face că Societatea Scriitorilor are astăzi vreo opt milioane de lei cu care, dacă vremurile vitrege nu se vor pune de-a curmezişul, va începe să înalţe, chiar în vara aceasta, în Bucureşti, Pala­tul Scriitorilor Români." Era vara lui 1940, cînd "vremurile vitrege" chiar "s-au pus de-a curmezişul". Româ­nia pierdea teritorii, iar Ca­rol al II-lea, tronul. În vîl­toa­rea evenimentelor, cine să mai întrebe în ce buzu­na­re s-au scurs milioanele pentru Palatul Scriitorilor?

Regele-Scriitor

Nici ideea de a-l face pe şeful statului membru de onoare al "înaltelor foruri" nu s-a născut în vremea lui Ceauşescu. Drept recunoştinţă pentru generozitatea cu care stingea setea de bani a "muncitorilor cu duhul", N.M. Condiescu i-a propus lui Carol să devină Înalt Patron al SSR. "Nu patron, ci membru activ!", ar fi răspuns suveranul. "Ce ar fi putut să încunune mai frumos frunţile scriitorilor, spunea N.I. Herescu, preşedintele SSR în iunie 1940, decît faptul că suveranul lor s-a voit între ei, lîngă ei, camarad şi prieten? Căci Carol al II-lea nu este numai Regele Scriitorilor. El este, în aceeaşi măsură, Regele Scriitor!" Nu conta că nici măcar nu-şi încercase harul literar!

"Cartea este acel negrăit motor de viaţă, acel îndemnător înspre fapte care, din mica copilărie pînă la adînci bătrîneţi, este un tovarăş nespus al omului. De la copilul mic care răsfoieşte, ­adesea rupîndu-le, foile, în care nu-l atrag decît pozele, la tînărul adolescent care se îmbată de ritmurile poeziei, pînă la omul matur, care citeşte ca să-şi întărească sufletul, este ­întreaga desfăşurare a vieţii"
Carol al II-lea