Imposibil şi totuşi posibil

Cineva făcea observaţia că heruvimii cântă sublim, deşi n-au făcut conservatorul. Şi că poate tocmai de aceea... Frank Sinatra n-avea nici el conservatorul. N-avea nici măcar timpan, motiv pentru care a fost respins la recrutare. Soarta părea că-i pregăteşte o cu totul altă viaţă - de golan sau, poate, de aventurier. Ceva s-a întâmplat totuşi, aşa cum se întâmplă doar celor care au destin.

Tot ce părea că-i stă împotrivă pentru o posibilă carieră de cântăreţ s-a transformat, prin destin artistic, în avantaj. Tupeul şi replica muşcătoare din relaţiile cu oamenii s-au transformat, în timp, în vorbe de duh celebre ce se regăsesc în toate antologiile. Frank Sinatra a fost un amestec ciudat de nonconformist uşuratic şi conservator rigid, trăsături moştenite probabil de la strămoşii săi sicilieni.

Astfel, deşi era un aventurier veşnic afemeiat, nu-i plăceau femeile care fumau, beau sau se parfumau excesiv. Iar experienţele matrimoniale s-au soldat, toate, cu un fiasco. Era înclinat spre scandaluri şi violenţă dar, în acelaşi timp, era de o generozitate ieşită din comun, manifestată inclusiv prin militantism. Dezastrul din căsnicie a fost compensat, pe de o parte, de calităţile sale de tată devotat, iar pe de altă parte, de o celebritate artistică de invidiat care i-a supravieţuit chiar şi lui.

Vocea lui Frank Sinatra ne vrăjeşte şi acum şi ne va vrăji multă vreme de acum încolo. Privit în toată complexitatea lui, destinul lui Frank Sinatra poate fi cuprins în exact aceleaşi cuvinte cu care Bernard Shaw definea miracolul: ceva imposibil care, cu toate acestea, este posibil.