Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Artistul Ion Dolănescu a uimit foarte multă lume prin ascensiunea rapidă şi popularitatea pe care a avut-o.
Artistul Ion Dolănescu a uimit foarte multă lume prin ascensiunea rapidă şi popularitatea pe care a avut-o.
Poate puţini dintre cântăreţii români au avut o aşa mare audienţă la public. “Mă gândesc la Ion Cristoreanu, care era mai înaintea lui Dolănescu şi care, la fel, din toate spusele colegilor era adorat. Fugea lumea la concerte, la spectacole, să-l audă. Este mare lucru când, încă de la bun început, ai aşa un impact rapid”, ne spune interpreta Angelica Stoican. Acesta a fost primul câştig al lui Ion Dolănescu, atunci când a urcat pe scenă cu ansamblul cântecelor sale. S-a bucurat de un timbru vocal deosebit, de o muzicalitate a vocii extraordinară. “Ion Dolănescu este un om plăcut, apropiat de lume, de oameni, continuă Angelica Stoican. Născut într-un sat din jurul Târgoviştei a venit cu un cântec aparte de ceea ce fusese până atunci în partea regatului, adus de Ion Luican. Pentru că în partea aceasta, începuturile cântecului au fost aduse de marele Ion Luican, din aceeaşi generaţie cu Maria Lătăreţu, Maria Tănase. Venirea lui Dolănescu a fost surprinzătoare, s-a manifestat rapid, pentru toţi”.
HĂULITELE. Specialiştii nu ştiau cum şi unde să-l încadreze, având o voce mai melodioasă, mai romantică. Ce l-a propulsat aşa rapid în lumea cântecului? “A fost probabil şi acest dialog pe care l-a făcut cu Maria Ciobanu, ei asemănându-se foarte bine în timbrul vocal”, mărturiseşte artista.
“Un corespondent al timbrului l-a avut chiar prin Maria Ciobanu şi a adus o noutate: hăulitele, cântate în duet. Cântecul de la ţară, din urma plugului, cântat în duet. Sigur că specialiştii nu au fost foarte încântaţi atunci, pentru că totuşi cântecul popular e interpretat de solişti sau de un grup de lăutari. Cântecul lăutăresc este ceva, cântecul popular, din urma plugului, este altceva. Atunci au câştigat amândoi o admiraţie deosebită. L-aş asemui pe Dolănescu, prin cântecului lui duios, cu freamătul mesteacănului, arborele lui Dumnezeu… el fiind un om credincios, religios, ca şi ai lui din familie, mama sa, mai ales.”
Citește pe Antena3.ro
DOINELE. “Chiar dacă sunt o generaţie mai în urmă, am cântat poate ani întregi în turnee alături de el… cu Ileana Sărăroiu, Tiberiu Ceia, Ana Pacatiuş. Sunt cele mai frumoase amintiri, pentru că era un coleg deosebit. Nu l-am auzit niciodată să pună potcoave şi să bată cuie în vieţile colegilor sau să scrie ceva nepotrivit despre un coleg, ceea ce este un merit deosebit. Un caracter frumos, un om darnic, cu o mare plecăciune pentru oameni nevoiaşi. Veneau la spectacole fel şi fel de oameni cu necazuri în preajma noastră. Pe mine mă impresiona foarte mult când vedeam că «maestrul» nu se izolează şi nu crede că în jurul lui nu mai trebuie să mai fie nimeni sau că este prea sus ca să se mai uite la poalele muntelui de unde a plecat. Nu! El a rămas un om foarte timid şi, aşa cum am spus, un caracter frumos, un om cu suflet. Mi-au plăcut cântecele şi repertoriul pe care le-a abordat, foarte variate. Începând de la doină şi cântecul din urma plugului, cântecele de dragoste, de joc. A doinit prin vocea lui atât de muzicală… a doinit frumos. Îi era foarte uşor să cânte balade, a înregistrat şi romanţe. Nu orice cântăreţ poate aborda acest gen al muzicii”.
VERITABIL. De-a lungul timpului a trudit foarte mult să înveţe lumea să fure, să culeagă, să-şi construiască o anume cultură a cântecului, pentru că el a şi creat. “Eu, mergând de multe ori în maşină cu el, povesteşte Angelica Stoican, cu Ileana Sărăroiu şi cu Ana Pacatiuş, îl vedeam cum crea, cânta în maşină timp de 200 de kilometri, cât mergeam noi. Începea, murmura ceva şi răsărea un cântec. De asemenea, vreau să vă spun că foarte mulţi cântăreţi au în spatele lor persoane care le compun textele… ca atare, cred că ceea ce nu este al tău ori nu izvorăşte din tine, nu reprezintă o sursă de culegere din start. Cei care construiesc aceste cântece, plătiţi, nu au favorizat cultura noastră naţională.”
COMOARĂ. “De aceea, generaţia care a început cu Ion Cristoreanu, Ion Luican, Lucreţia Ciobanu, Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătăreţu a construit altarul cântecului românesc. Acolo trebuie să fim întotdeauna cu ochii şi cu gândul, iar, dacă ne raportăm la ceea ce ei au făcut, este foarte bine. Pe Dolănescu îl încadrez în această lume, a celor care au slujit cu credinţă cântecul românesc, fără exagerare. Ca o concluzie, tot ce a înregistrat Dolănescu este o comoară care merită să fie păstrată şi pusă bine, acolo unde îi este locul”.
“Prin anii ’80 a fost invitat de diaspora română din Australia ca să aline dorul de ţară, prin muzica sa plină de măreţie şi trăire românească. Numai după câteva săptămâni de stat departe de ţara lui iubită, Ion Dolănescu spunea că dorul era atât de mare, încât seara lăcrima privind Luna de pe cerul Australiei şi se mângâia zicând că nu peste multe ore aceeaşi Lună va străluci şi deasupra ţării sale sfinte…”
Emil Cărămizaru
“Ion Dolănescu a fost şi va rămâne o floare a României, printre puţinii interpreţi autentici, pentru că nu sunt mulţi. Dumnezeu ştie ce secret are el şi i-a dat acest frumos talent. Prin anii ’90 a început colaborarea. Suntem născuţi în aceeaşi zi: 25 ianuarie”
Nicolae Botgros, dirijor
Un maestru al cântecului
Părintele-profesor Emil Cărămizaru ne-a povestit cum l-a cunoscut pe cel care avea să devină naşul său. “Cu ani în urmă, în Ajun de Crăciun, când zăpada punea balsam argintiu peste Cetatea Bucureştilor, am trăit o zi binecuvântată. Zic binecuvântată, întrucât, prin doi oameni minunaţi, între timp trecuţi la cele veşnice, marele jurnalist şi cărturar Aristide Buhoiu şi regretata interpretă de muzică populară Maria Bararu, l-am cunoscut pe marele artist şi om Ion Dolănescu. Cântecul său, vocea sa fără pereche, plămădite din lăuntrul cel mai curat al sufletului nostru românesc, au adăpat şi adapă setea de frumuseţe a acestui neam.”
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă
“Din nenumăratele sale amintiri, povestite de ilustrul nostru artist, una dintre ele m-a emoţionat, într-un chip aparte, dezvăluind frumuseţea sufletului său de român. Prin anul ’88 a fost invitat de diaspora română din Australia ca să aline dorul de ţară, prin muzica sa plină de măreţie şi trăire românească, a celor care vieţuiesc pe acele meleaguri. Numai după câteva săptămâni de stat departe de ţara lui iubită, timp în care fusese rugat insistent să rămână acolo, Ion Dolănescu spunea că dorul era atât de mare, încât seara lăcrima privind Luna de pe cerul Australiei şi se mângâia zicând că nu peste multe ore aceeaşi Lună va străluci şi deasupra ţării sale sfinte… Mi-a mărturisit că, dacă ar fi rămas mai mult de două-trei luni departe de ţara sa, ar fi murit (la propriu) de dorul ei… Ce frumos şi câtă armonie patriotică… Privind peste umărul timpului, mă gândesc ce om şi ce artist a plămădit Dumnezeu neamului acesta românesc, în cântecul căruia se îmbină în chip fericit şi bucuriile, şi tristeţile, şi felurite doruri ale celor care au fost, sunt şi vor mai fi pe pământul binecuvântat al ţării lui Ion Dolănescu”.
Şi bucurii, şi tristeţi
“Ion Dolănescu şi-a cântat ca nimeni altul şi glia şi neamul, iar despre Basarabia română vorbeşte cântând, ca despre o lacrimă neştearsă pe trupul ţării sale: «Deschide, măicuţă, poarta, deschide că-ţi vine fata/Fata ta cea supărată şi de-atâta ani furată.../Mă mai rog la Dumnezeu, când o fi să mor şi eu/Să mă-ngroape în Chişinău, că acolo-i dorul greu/Între Nistru şi-ntre Prut că acolo-i dorul mut...»“, încheie părintele profesor Emil Cărămizaru.
• Ionuţ Răduică
