x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Julio Iglesias Seducătorul

Seducătorul

30 Iul 2007   •   00:00

Un adevărat star nu coboară ştacheta niciodată. Treaba lui e să şocheze şi să seducă. Asta face Julio Iglesias.

Un adevărat star nu coboară ştacheta niciodată. Treaba lui e să şocheze şi să seducă. Asta face Julio Iglesias.

Un capitol important in cariera sa? Duetele. Niciodată intămplătoare, mereu provocatoare. Ai zice că, uneori, doar dacă nu asculţi piesele interpretate impreună cu alţi artişti, vocile n-au nimic in comun. Adică… n-o să meargă. Trebuie doar să vrei să auzi…

VOCILE SECOLULUI. Şi auzi: Summer Wind, cu Frank Sinatra, My Love, cu Stevie Wonder (un duet născut in chinuri, pentru că artistul de culoare nici n-a vrut, iniţial, s-audă de propunerea ibericului). A urmat My Way/A Mi Manera, cu Paul Anka. To All the Girls I’ve Loved Before şi Spanish Eyes cu interpretul unui gen compozit, ceva intre country şi folk, Willie Nelson. All of You, cu Diana Ross (piesă preluată de la Cole Porter); Smoke Gets In Your Eyes cu All-4-One. O piesă tulburătoare,When You Tell Me That You Love Me, cu voluptuoasa Dolly Parton; Quizas, Quizas, Quizas, cu Arielle Dombasle, o preluare din repertoriul lui Nat King Cole; Se que volveras, La Paloma, Cucurucucu paloma, cu sentimentala Nana Mouskouri; La vie en rose, cu Dalida (preluată de la Édith Piaf); Fragile, cu Sting; La tendresse, Où est passé ma boheme, Solamente una vez, cu Mireille Mathieu, fermecătoarea interpretă franceză cu care se spune că ar fi trăit o frumoasă poveste de dragoste…

TIMBRU UNIC. Preluările şi prelucrările după bucăţi clasice sau din repertoriul altor artişti au fost realizate fără a forţa nota ori capacităţile sale vocale. "Nu am o voce extraordinară, dar timbrul vocal m-a transformat intr-o vedetă internaţională", recunoaşte spaniolul. Aşa se face că piese precum Crazy, Mona Lisa, If You Go Away, Can’t Help Falling in Love etc. nu sună nici a Elvis, nici a Jacques Brel, nici a Patsy Cline sau a oricine o fi lansat piesele pe care el le-a preluat. La fel, tuşa romantică se regăseşte in Caruso, Cneazul Igor, Odă bucuriei, preluări din zona clasică.

CARISMĂ. Clipurile lui? Adevărate poveşti de iubire, cu cele mai frumoase femei din lume, fie ele celebre sau anonime. Fetele din Agua dulce, agua sala (foto jos), Thalia (Baila, morena) ori Monica Bellucci (Esta cobardia) sunt parte din viaţa lui. "Nu am harem, dar imi place să iubesc două, trei femei in acelaşi timp. In camera mea intră uneori femei pe ascuns, ca să mi se ascundă sub pat, fără ca eu să ştiu", declară profesionistul in amor.

"Nu am harem, dar imi place să iubesc două, trei femei in acelaşi timp. In camera mea intră uneori femei pe ascuns, ca să mi se ascundă sub pat, fără ca eu să ştiu"

Julio Iglesias

Summer Wind, cu Sinatra

Frank Sinatra şi Julio Iglesias, in duet. Au ceva in comun cei doi grei ai muzicii mondiale? Aparent, nimic. Şi totuşi, dacă asculţi "Summer Wind", iţi dai seama că tocmai complementaritatea este cea care-i apropie. Tonurile grave, corecte, ale lui Mister Blue Eyes fac casă bună cu timbrul straniu şi cu tremoloul inefabil al glasului lui Iglesias.

Este de notorietate faptul că cel supranumit The Voice n-a făcut duet vreodată cu fitecine. Alegerea lui Iglesias a fost salutară.

All of you, duetul cu efect-bombă

S-a vorbit mult despre melodia All of You, pe care Julio a căntat-o impecabil, in duet cu Diana Ross. O piesă sensibilă, ca un preludiu al unei nopţi de dragoste. Dacă au fost sau nu amanţi numai ei ştiu. Tabloidele anilor ’80 ii cuplaseră deja pe Julio cu Diana incă dinainte ca ei să-şi dea seama dacă erau sau nu impreună… Reacţia Dianei Ross a fost pe căt de imprevizibilă, pe atăt de descumpănitoare: "Eu, cu Julio? Niciodată! Nici nu suport să mă atingă!". N-ai zice, văzănd fotografia…

Iubeşte şi e iubit de femei

Videoclipurile lui Iglesias sunt pandantul perfect pentru muzica sa. De la zorii clipurilor sale de la finele anilor ’70, cu dansatoarea focoasă din peştera luminată de torţe, pănă la frumuseţea caligrafică a lui Brooke Shields, unduirea Thaliei şi senzualitaea Monicăi Bellucci, toate reflectă personalitatea erotică a lui Iglesias. Că sunt tangouri sau slowuri, prelucrări din muzica clasică sau fadouri, mesajul pare a fi unul dintr-un cunoscut refren interbelic romănesc: "Iubesc femeia"…

×
Subiecte în articol: iglesias julio iglesias 30 iulie 2007