Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Romănia anilor â30-â40, aflată in plin avănt economic şi cultural, era o voce distinctă in concertul european. Leul era valută forte, iar curentele artistice la modă aveau aici numeroşi adepţi.
Romănia anilor â30-â40, aflată in plin avănt economic şi cultural, era o voce distinctă in concertul european. Leul era valută forte, iar curentele artistice la modă aveau aici numeroşi adepţi.
 Jazzul şi "muzica lejeră" sud-americană, de influenţă folclorică, asediau zonele urbane prin intermediul radioului, al discurilor de patefon şi al orchestrelor de restaurant. A fost epoca turneelor pianistului şi compozitorului cubanez Ernesto Lecuona Casado (1895-1963), supranumit "Gershwinul cubanez", fondatorul orchestrei Lecuona Cuban Boys, creatorul unor şlagăre reluate pănă in zilele noastre: Siboney, La Comparsa, Malagueña, Maria La O etc. Tangoul, rumba, conga şi celebrele "cancion" erau nelipsite de la zaiafeturile mondene. Ca reacţie la invazia muzicilor de import, intelectualii romăni au sprijinit formarea şi afirmarea unor tineri interpreţi apropiaţi filonului folcloric naţional. Maria Tănase a fost cea mai cunoscută şi mediatizată dintre ei. Biografia i-a fost retuşată, romanţată şi infrumuseţată in fel şi chip, incăt Maria a devenit un "monstru sacru" şi chiar un simbol al Romăniei.
CAPRICIOASĂ. A avut inclinaţii native mai mult spre actorie decăt spre muzică şi a căntat muzică populară (aranjamente şi reinterpretări ale unor piese folclorice, compoziţii in stil folcloric, romanţe, cuplete de revistă, muzică uşoară cu tentă folclorică), nu folclor. Frumuseţea, memoria muzicală, sensibilitatea artistică, voinţa, munca, abilitatea de a se pune in valoare, de a se insinua in vieţile oamenilor, indeosebi ale bărbaţilor care o puteau ajuta, au fost principalele ei calităţi. Fuma mult, era capricioasă şi indărătnică, iar viaţa personală a fost un dezastru.
In 1936 s-au făcut primele inregistrări de probă, pe discuri de patefon, la Casa Columbia. Se pare că insuşi Brăiloiu a supravegheat operaţiile. Maria a căntat "Neghinuţă neagră" şi "Şi-ar fi bătut Dumnezeu", acompaniată de un pian, un clarinet şi un taragot. Piesele au fost armonizate de muzicianul Constantin Bugeanu, care a şi acompaniat-o la pian. Apoi a inregistrat piesa "Măicuţa m-a măritat" şi a fost acompaniată de un mare pianist de jazz, compozitor şi dirijor evreu, Theodor Cosma (Zwiebel). Acompaniamentul tipic de jazz, peste care unduieşte o melodie cu tentă folclorică, era, la acea dată, o revoluţie in muzica romănească.
Maria şi-a trăit viaţa pe scenă. In timpul războiului a adăpostit un ziarist francez, de origine evreiască, de la agenţia HAVAS, Maurice Nègre, de la care a invăţat perfect limba şi pronunţia. De altfel, a şi inregistrat, mai tăr-ziu, căteva piese in franţuzeşte. Avea mulţi prieteni evrei şi se pare că a şi căntat un cuplet in idiş. Pentru toate acestea, in 1940, legionarii au distrus toate discurile şi matriţele Mariei.
DEMERSUL. Prin 1983 am inceput căutarea "căntecelor pierdute", despre care circulau poveşti printre lăutari. Bătrănii care o acompaniaseră imi spuneau că Maria, la chefuri şi uneori cănd era intr-o dispoziţie melancolică, obişnuia să ingăne fragmente din căntece necunoscute. Ani in şir am răscolit bibliotecile, anticariatele şi tărgurile de vechituri, prin toată ţara. Intr-un pod am găsit căteva discuri de gramofon, doar două dintre melodii fiind căntate de Maria. Acum doi ani le-am donat Arhivei Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu". Treptat, am renunţat şi am uitat. In primăvara aceasta, stimulat de iniţiativa Jurnalului Naţional, am reluat căutările şi, cu ajutorul colegilor din institut, am găsit căteva discuri unicat, de ebonită, pe care erau imprimate primele ei probe. Documentele sonore, de o valoare incomensurabilă, erau răspăndite intr-unul din fondurile arhivei institutului, puse acolo, mai mult ca sigur, de Harry.
Turtă de ceară. Inregistrările, de calitate slabă conform standardelor actuale, pentru vremea aceea erau excepţionale, dacă avem in vedere studiourile improvizate (in săli de teatru), aparatura primitivă, turtele de ceară pe care se gravau piesele, procedeele galvano-chimice prin care se realizau matriţele după care se presau discurile. Mai mult, exemplarele salvate erau foarte uzate, din cauza citirilor repetate cu ace de oţel neascuţite, pline de zgărieturi, ba unul era chiar ciobit. Păreau bune doar ca martori intr-o vitrină de muzeu şi, cănd le-am ascultat prima oară, am căzut pradă disperării: nu se inţelegea nici un cuvănt, pocnetele formau o canonadă, pianul părea a fi o corcitură de ţambal cu armoniu, vioara guiţa, contrabasul era inecat intr-un ocean de hărăituri groaznice şi, din cănd in cănd, răgea ca un buhai. Şi totuşi, căţiva specialişti devotaţi şi tehnologia digitală au făcut minunea. După aproape o lună de eforturi crăncene, de insomnii şi coşmaruri populate de analize spectrale, de nopţi in care ascultam ce se lucrase ziua şi decideam că trebuie luat totul de la inceput (de la citirea discului), de incercări repetate, au rezultat patru-şase variante la fiecare piesă. In final, am ales-o pe cea mai curată. Nimic nu a fost mascat sau infrumuseţat. CD-ul oferă ascultătorului, in premieră absolută, imaginea adevăratei Marii. Uneori cănta şoptit şi acompaniamentul o acoperea. Alteori striga căt o ţineau rărunchii, microfoanele zbărnăiau şi sunetul era distorsionat. Sunt piese in care se observă cum Brauner ii "bătea măsura" pentru ca să nu iasă din ritm şi totuşi, ba rărea, ba "călca ritornela" (introducere sau interludiu) şi intra peste bieţii instrumentişti nevoiţi să lase baltă metrica şi partitura ca s-o "prindă din urmă". Bineinţeles, tot pe ei "cădea măgăreaţa".
CA UN VIN NOBIL. Pe dirijori, in cel mai bun caz, nu ii băga in seamă. Pentru o melodie se lucra şi 12 ore in şir. Cu siguranţă, acesta a fost purgatoriul inginerilor de sunet şi al muzicanţilor. Vocea ii mai "scăpa" (nu putea controla bine debitul de aer şi intonaţia), dar "o dregea" cu un glissando. Uneori scanda ca intr-o dramă antică, alteori exagera accentele pănă la vulgaritate. De aceea, multe piese au fost inregistrate de două ori, cu orchestre diferite. Nu intămplător, CD-ul vă oferă şi două variante ale piesei "Am ibovnic la Mizil". Peste tot şi toate răzbate insă temperamentul vulcanic al unei mari artiste: MARIA TĂNASE. Căntecele ei nu trebuie doar ascultate, ci gustate şi sorbite ca un vin nobil!
Nu intra in ritm
Ingroşarea vocii, crescendoul pe finalul frazelor, diferenţele mari, uneori exagerate, dintre sunetele cele mai puternice şi cele mai slabe, erau caracteristici ale personalităţii ei artistice, mai potrivită pentru cupletul de revistă şi pentru muzica uşoară decăt pentru cea populară. Brauner i-a construit un repertoriu şi a transformat handicapul in avantaj. Metoda a fost simplă: ii alegea piese folclorice de valoare artistică deosebită, din diverse zone, i le cănta in graiul local şi o punea să asculte inregistrările pe cilindri de fonograf. Maria le invăţa şi le cănta prietenilor. Apoi, tot el a căutat lăutari care să o poată acompania, lucru dificil, pentru că era imprevizibilă ritmic, "se zăpăcea şi nu reuşea să intre in ritm", cum spunea Harry. Ţambalistul Cărlig, vioristul Marin Mărţănă, acordeonistul Fărămiţă Lambru, pianistul Miron Şoarec au fost cei pe care Maria i-a apreciat.
Citește pe Antena3.ro
