"Nu făcea pe grozava"

Lăutarul contrabasist Constantin Pavlovschi a insoţit-o pe Maria Tănase in turneu in Iugoslavia.

In 1956, orchestra Barbu Lăutaru a plecat in Iugoslavia, intr-un turneu de vreo trei săptămăni. Cap de afiş era deja foarte renumita Maria Tănase.

■Jurnalul Naţional: Ce vă amintiţi din acel turneu?
Constantin Pavlovschi: Chiar la primul concert, la Belgrad, intră Maria Tănase, incepe să cănte şi, după 10-15 secunde, se opreşte şi strigă romăneşte, bineinţeles (eram in Serbia): "Opriţi microfoanele!". Cum şi-o fi dat seama ea că sunt microfoane... Era disperată că va fi inregistrată şi cineva va comercializa căntecele ei. A stat aşa vreo 15-20 secunde, chiar juma’ de minut, era penibil, era derutată toată lumea, dirijorul Budişteanu nu inţelegea ce să facă. Pe urmă a pornit. S-or fi speriat cei clamaţi şi au inchis microfoanele, nu ştiu, o comedie. Cealaltă, nu e o comedie, e maniera ei. Nu prea căştiga mare lucru. Se deplasa numai cu taxiul. Asta era plăcerea ei cea mare. N-avea nici un ban in buzunar şi venea cu taxiul la repetiţii. N-avea cu ce să plătească.


Fuma ţigară de la ţigară

■Pe unde aţi mai fost in turneu cu ea?
Numai acolo, in Iugoslavia. Cu Barbu Lăutaru foarte rar a venit. In decurs de 13 ani căt am fost eu in Barbu Lăutaru cred că de vreo două ori a fost angajată pentru concert.

■Nu era solistă la Barbu Lăutaru?
Nu, nu era la nici un ansamblu. Nici la teatre. De aceea n-o ducea prea strălucit. Fuma ţigară după ţigară. Şi de aici s-a tras şi sfărşitul.

■Ea a invăţat-o pe Minodora Nemeş să cănte?
Nu ştiu. Minodora Nemeş a fost angajată la Barbu Lăutaru, era prezentatoare şi cănta căteva căntece bănăţene. Avea vreo 20 sau 24 de ani, tinerică. Era mare problemă să ţină măsura. Odată chiar s-a certat efectiv cu Budişteanu, l-a infuriat. Nu putea să intre pe timp, intra inainte. Aceeaşi treabă se intămpla şi cu Maria Lătăreţu şi ea spunea intotdeauna (Lătăreaţa) că e mai frumos să cănte aşa, nu chiar cu precizie. Â

■Aici, in ţară, unde aţi fost cu ea?
In ţară nu am fost. Dar ştiu că la propagandă pentru alegeri cănta căteodată. O dată la patru ani. Chiar şi-n Obor a fost un spectacol mare inaintea alegerilor din ’50 şi ceva. Cu Barbu Lăutaru am mai plecat pentru campanii pentru alegeri. Prin ’58, cred.

Fărămiţă, in spate


■Ce fel de om era Maria Tănase?
Mi-e greu să spun. Era comunicativă, se purta foarte corect omeneşte, in puţinele momente cănd a venit să repete nu puteai să-ţi dai seama.

■N-avea aere de vedetă?
Nu. Era populară, comunicativă. Nu făcea pe grozava. Sigur că intr-un mediu de muzicanţi nu se simţea prea grozav. Ea era intotdeauna cu Fărămiţă Lambru in spate. Dar nu la Barbu Lăutaru, la alte repetiţii. Fărămiţă era cu ea, dar el nu cănta, doar o acompania. Cănd a murit Maria Tănase a preluat repertoriul ei o fetiţă subţirică, angajată la Teatrul Tănase. A preluat repertoriul ei şi pe Fărămiţă. In ’65 noi am plecat cu Teatrul Tănase la Paris şi ne-au lipit şi pe acest duo să-i acompaniem. Era destul de neplăcut. Işi făcea ea numărul, cu Fărămiţă pe linia intăi, noi, in spate, după o perdea subţire din voal. Se desfăcea vălul, noi avansam trei metri şi ne făceam numărul, număr de 6-7 minute, o suită era rapid, prin diverse instrumente, un minut fiecare.Â

Avea un "căntec personal"

Maria Tănase nu a căntat folclor, ci muzică populară. Stilul ei a fost insă inconfundabil, fapt certificat şi de profesorul universitar Mihai Pop, fost director al Institutului de Folclor: "Există un căntec al Mariei Tănase, personal, dincolo de căntecul popular propriu-zis". Tudor Arghezi, pe o carte dăruită artistei, i-a scris dedicaţia: "Celei care a creat folclorul romănesc din nou". In fine, revista Radio Adevărul nota in 1938: "Astăzi, cănd căntecul poporan pur a fost inlocuit cu căntecul popular cu ritm de tango sau romanţă leşinată, producţia Mariei Tănase este inviorătoare".

Cum a apărut muzica populară de consum

Pentru a evita confuzia intre termenii de folclor şi muzică populară, Marian Lupaşcu, cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu, face căteva precizări: "Pe la inceputul secolului al XX-lea, alături de folclor apare muzica populară de consum, la inceput ca folclor mai mult sau mai puţin cosmetizat, răspăndit in mediul urban prin spectacole de revistă şi inregistrări comerciale pe discuri de patefon, mai apoi prin intermediul radioului. Etnomuzicologul Constantin Brăiloiu, cel care a fondat in 1928
Arhiva de Folklore a Societăţii Compozitorilor Romăni, a incercat să orienteze interesul caselor de discuri autohtone şi străine in această direcţie. Era o alternativă popularizantă la inregistrările necomerciale pe care el le realiza pentru culegerea şi conservarea specimenelor folclorice. Numărul impresionant de melodii (mai ales jocuri şi căntece) editate şi difuzate a condus la crearea gustului pentru o masă mare de auditori şi implicit a unei pieţe de desfacere".

PIONIERII MUZICII NOI

"In condiţiile creşterii cererii, modernizării vieţii social-economice, diversificării mijloacelor de difuzare, a scăzut interesul pentru folclorul genuin, care a inceput să fie inlocuit cu creaţii (romanţe, căntece patriotice, cuplete de revistă, muzică uşoară, café-concert, căntece de petrecere, compoziţii in stil folcloric etc.). Au apărut şi primii artişti ai genului: Grigoraş Dinicu, Maria Lătăreţu, Maria Tănase", notează Marian Lupaşcu.