Zvâc de neoprit

Titus Munteanu poate vorbi ore-n şir despre Marina Voica, întrucât are amintiri multe.

Înainte de a deveni redactor-realizator la TVR, a fost instrumentist în formaţia Electrecord condusă de Richard Oschanitzki. “Acest mare muzician m-a adus la Bucureşti pentru că voia să cântăm jazz. El m-a prezentat celor din televiziune. Am întâlnit-o prima dată şi am acompaniat-o pe Marina cu orchestra Electrecord prin anii ’65-’66, perioadă care a coincis fericit şi cu intrarea mea în Televiziune. Ea era în vogă şi lansase împreună cu Margareta un şlagăr al anilor ’60 – «Pe aripa vântului». Ele două aveau să formeze un cuplu indestructibil vreme de peste două decenii (în 1975, la Festivalul de la Mamaia obţineau Premiul I cu piesa «Balada» – compozitor Radu Şerban, text: Aurel Storin – n.r.). Marina Voica a participat la majoritatea show-urilor al căror realizator eram. Colaboram excepţional şi ieşeau lucruri foarte bune.”

SPECIALĂ. “Marina era şi este excepţională. Venea la filmare cu minimum două ore înainte, pentru a se pregăti, aşa cum făceau şi Margareta şi Angela. Marina era însă cu totul specială, ca apariţie şi prezenţă scenică, interpretare, ca tot. Mi-aduc aminte de un show pe care l-am făcut împreună, cu ea în rolul principal. Era o «călătorie muzicală» de succes prin Mexic, Rusia, Spania, SUA şi România. Cânta excelent în limba spaniolă, fireşte şi în rusă, dar când a început să cânte muzică country îmbrăcată în costum de cowboy a fost fantastică, ne-a uimit pe toţi. Piesele ruseşti intrau sau nu, în funcţie de directivele politicii de atunci, adică dacă eram în relaţii bune sau proaste cu ruşii. Iar Marina avea de pătimit din cauza asta. Apoi după ce s-a reîntors în ţară, la sfârşitul anilor ’80, a primit interdicţie să mai apară la televizor. Chiar dacă nu mai colaboram la emisiuni, pe noi ne lega o mare prietenie. Niciodată nu s-a întâmplat să refuze un rol sau o apariţie oricât de mică întindere ar fi avut. Avea felul ei special de a interpreta orice rol. Asta ţine de talentul său înnăscut, de felul în care se exprimă prin muzică, de profesionalism. Apoi era atitudinea ei inconfundabilă atunci când urca pe scenă, acel talent special de a se transpune în personajul pe care-l interpreta. Trăia muzica şi simţea scena. Marina era o femeie tare răsfăţată şi asta datorită soţului ei, doctorul Viorel Teodorescu. Avea grijă de ea, era un om deosebit şi făceau o pereche minunată. Sunt mândru că am fost şi am rămas atât de buni prieteni, iar Marina va rămâne mereu pentru mine o artistă desăvârşită.”