Stare de bine

Dan Andrei Aldea vede în Ciocu Vintilă un uns al lui Dumnezeu, iar Ilie Stepan îl recunoaşte ca fiind un mare melodist.

Mircea Vintilă – marele câştigător al Festivalului "Primăvara Baladelor" 1974, alături de alţi premianţi, printre care s-a numărat şi Pro Musica


Tonele de istorii pe care le-au trăit împreună îi vor rămâne lui Dan Andrei Aldea în inimă pe veci: "Nu în ultimul rând, istoria cu mine, stând comod pe un fotoliu în autobuz chiar în faţa ochilor lui, autobuzul pe jumătate gol, şi Mircea Vintilă protestând: «Ruşine! Dănuţu n-are pe ce să stea, şi Gianni se lăfăie!». «Măi, Ciocule, nu vezi că stau foarte bine? Am unde să stau».  «Nu! Nu-nu-nu! Dănuţu n-are unde să stea şi Gianni, uite la el! Se lăfăie!» Cred că doar insiderii (n.r. – cei dinauntrul fenomenului înţeleg pe deplin umorul scenei. Pentru mine, Mircea Vintilă este «unsul lui Dumnezeu». Dumnezeu l-a uns cu darul de a putea scrie un cântec şi cu darul de a putea prezenta unui public acel cântec".

CEI MAI BUNI. Ilie Stepan l-a cunoscut pe Mircea Vintilă în luna martie a anului 1974, la Festivalul "Primăvara Baladelor": "Cântam cu Pro Musica şi am figurat împreună în palmaresul festivalului. El, Ciocu, a luat marele premiu, iar noi am câştigat premiul Cel mai bun grup şi premiul de popularitate. De atunci ne leagă o prietenie frumoasă, chiar dacă au fost ani în care nu ne-am văzut deloc. Este o afinitate între noi, îl respect pe Cioculeţ. În primul rând pentru muzică. De fiecare dată când l-am auzit pe Mircea am avut numai o stare de bine. Pentru reglajul meu interior, pentru cum mă raportez eu la lumea asta, el mi-a spus multe. Am avut întotdeauna o bucurie când i-am auzit şi numele".

O CĂRARE. În anii ’70 se defrişa în muzica folk şi rock. Se căutau drumuri noi. "Parcă eram într-o pădure tropicală, nu ştiam ce ne aşteaptă la următorul pas... Se construiau poteci pe care au călcat după aceea mulţi. Şi Ciocu a făcut o cărare! M-a impresionat teribil stilul lui de a cânta... Este un mare melodist! Are har de la Dumnezeu! Piesele lui au un parfum aparte. Cuvintele sunt chemate de tema lui melodică. Are o asemenea expresivitate şi frumuseţe, încât cuvintele se aşază aproape de la sine." Iar Mircea Vintilă cunoaşte puterea cuvântului. "Cuvântul este sluga minţii. Căci ce voieşte mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul", spunea Antonie cel Mare.

De asemenea, Ciocu Vintilă a ştiut să culeagă versurile şi să le redea o haină muzicală. Cine l-a mai cântat pe ciudatul poet, mai puţin cunoscut, Gheorghe Azap, poetul autoexilat într-un sat bănăţean din cauza unei iubiri neîmpărtăşite, un fel de Topârceanu al anilor ’80! În versurile lui Azap se rostogolesc, îmbrâncindu-se, tot felul de neologisme şi arhaisme, cu efect comic amar, irezistibil: "Atunci când ai promis că vii/ Mi-am pus cămaşa de nylon/ Aceea cu pazmanterii/ Şi-n suflet încă un zorzon./ Mă lustruisem pe bombeu/ Păşeam atent să nu mă sparg/ Mişcându-mă destul de greu/ Înfipt în blugii bleu-jandarm/ Peste răbdări te-am aşteptat/ Încins de-un patos uriaş/ Să-ţi dărui moftul preferat/ Şi-o bicicletă cu ataş...". Sau: "Opreşte-mă la tine, când o să-mi vină criza/ De a pleca departe făr’aparat de bord/ Ascunde-mi pijamaua/ Cămaşa sau valiza/ Şi leagă-mă de scaun cu anemia ta...".