De cursă lungă

CÂNTĂREŢUL POEZIEI ROMÂNEŞTI ● Impresionat de voinţa lui muzicală, l-a susţinut cu vehemenţă în faţa celor care l-au contestat la început. 

Cu ani în urmă, un tânăr emoţionat, dar îndrăzneţ în acelaşi timp urca pe scena Cenaclului Flacăra, în cadrul spectacolelor aproape zilnice susţinute la teatrul Ion Creangă din Piaţa Amzei. A fost ascultat şi... contestat de mulţi. "M-a impresionat la Nicu voinţa lui mu­zicală de excepţie. Însă, cum era şi normal în cadrul unei asemenea manifestări, au existat discuţii între membri. I-am întrebat pe colegii mei ce părere au. Toţi, cu o singură excepţie, de fapt cu două, au fost împotriva intrării lui în Cenaclu. L-am susţinut doar eu şi tânărul actor, pe atunci, Gelu Colgeac. Eu am combătut teoria lor conform căreia genul muzical al lui Alifantis nu era folk. Am spus că pe mine nu mă interesează neapărat formele date, ci capacitatea unui om de a veni cu o experienţă nouă chiar în exprimarea unor teme vechi. Şi că arta nu este o invenţie, ci o trăire", povesteşte Adrian Păunescu.

MEREU INOVATOR. Aşa a devenit Nicu Alifantis una dintre figurile reprezentative ale mişcării artistice inegalabile din România anilor ’70-’80. Talentul lui şi mai ales capacitatea de a găsi mereu noi forme de exprimare artistică l-au făcut să compună piese excepţionale. "Pe mine m-au impresionat multe cântece de-ale lui, însă cel mai mult m-au atins «Umbra», «Trăiască România», «Decembre». O altă piesă care m-a marcat este «Pământ idiot», ale cărei versuri le-am şi scris. «Pe pământ idioţii au arme/ Ei cu ele pot face orice/ Pe pământ bunul simţ dacă doarme/ În zadar întreba-veţi de ce.» El are această abilitate de a alege şi a potrivi textul şi muzica, dând o interpretare măiastră versurilor lui Nichita, Bacovia şi Radu Stanca. Este un mare talent, un om de durată, de cursă lungă."

METAMORFOZE. Adrian Păunescu este convins că Nicu Alifantis, asemenea oamenilor cu adevărat puternici, a reuşit să-şi transforme defectele în calităţi. Chiar şi defectului său de vorbire i-a dat o nuanţă aparte, înglobându-l în perso­nalitatea lui artistică. Însă "nu numai această pronunţie îl individualizează, ci şi căldura interioară a cântecelor, puterea lui de a interpreta astfel încât să te răscolească, să te modifice pe dinăuntru. Deşi unele dintre cântecele lui sunt pe versurile mele, le ascult cu mare curio­zitate, ca şi când ar putea interveni ceva într-un text pe care l-am scris. Nicu Alifantis dă crea­ţiilor lui un fel de patină a vremii".

ÎN CONSTELAŢIE. "Consider că una dintre năzuinţele lui cele mai atente, aceea de a fi un cântăreţ al poeziei româneşti, s-a împlinit", spune creatorul Cenaclului Flacăra. "Nicu a devenit un interpret valabil, care poate fi aşezat lângă artişti ca Tudor Gheorghe, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Doru Stănculescu şi Marcela Saftiuc, într-o constelaţie de valori durabile." Tocmai de aceea "îl aştept să-şi desăvârşească opera, să atace unele teme artistice din unghiul diferitelor vârste, să exploreze noi teritorii, să trăiască momentele de graţie când dispar unele ambiguităţi de amănunt şi apar limpezimi de ansamblu. Aşa fac toţi împătimiţii creaţiei adevărate", încheie Adrian Păunescu.