Filmul document

"Cum am reuşit în ecranizarea lui Caragiale? Aparent… simplu, respectând litera, dar şi spiritul textului", spunea maestrul Jean Georgescu.

"O NOAPTE FURTUNOASĂ", una dintre primele adaptări pentru ecranul cinematografic ale celebrelor piese din dramaturgia lui Ion Luca Caragiale, este transpusă acum pe suport DVD de TVR MEDIA. Această bijuterie artistică îi are în distribuţie pe câţiva dintre cei mai mari actori români din toate timpurile: Alexandru Giugaru (Jupân Dumitrache), George Demetru (Chiriac), Maria Maximilian (Veta), Florica Demion (Ziţa), Iordănescu Bruno (Nae Ipingescu), Miluţă Gheorghiu (I.D. Ionescu), Gh. Ciprian (Ţârcădău) şi Radu Beligan (Rică Venturiano), o mare speranţă a teatrului românesc din epocă. Şi în echipa de realizatori apar nume celebre, cum ar fi Paul Constantinescu, semnatarul muzicii din film.

FILMĂRI. Maestrul Jean Georgescu, celebru în cinematografia Europei acelor timpuri, întors din Franţa din cauza războiului, a început filmările în ianuarie 1942, semnând scenariul şi regia. Vremuri grele. România se afla în stare de război  şi în plină dictatură militară. Bucureştiul era în camuflaj, situaţie care a provocat multe neajunsuri la filmări. Nutrind o adevărată veneraţie faţă de nenea Iancu şi teatrul său, Jean Georgescu considera că "Ioan Luca Caragiale este alfa şi omega spiritului comic şi satiric al acestei naţiuni". Cineastul considera că: "Pe lângă calităţile de literat, I.L. Caragiale a fost, s-ar putrea spune, şi un mare «scenarist». Opera sa este, în fond, o suită de imagini conturate într-o naraţiune foarte cinematografică. Înainte de toate, Caragiale este scenarist, el povesteşte vizual. La 1900 născocea scenarii fără să ştie că vreodată schiţele lui vor fi făcute film. E colosal cât de multe îţi poate sugera el!". Loial acestui deziderat, Jean Georgescu s-a considerat dator să aducă pe peliculă, nealterat, spiritul satiric şi comic al dramaturgului. Născut la 1901, era convins că el este mai aproape de epoca lui Caragiale decât oricine. "Am prins multe lucruri vechi, pe care alţii nu le-ar putea înţelege. De aceea m-am încumetat şi am atacat piesele şi schiţele sale. Ce-am căutat eu în filmele făcute după Caragiale? Amănuntul şi atmosfera…! Găsesc că filmul trebuie să fie un document! Dacă nu e document, nu e film! Am scotocit prin case vechi, am găsit lămpi de la 1900, manşete de cauciuc, mănuşi fără degete. Am căutat un tramvai cu cai de atunci, de la 1900." Prin deceniul şase al veacului trecut, maestrul, ostracizat de politica vremii, nota în "Caiete de supravieţuire": "Ca în Caragiale! Aşa suntem noi, românii: râdem şi râdem de noi, fără să ne dăm seama! Mai poate fi ceva original, după ce l-ai întâlnit pe Caragiale? Regret că n-am făcut «o integrală Caragiale», pentru că el spune totul despre firea noastră, despre omul obişnuit de pe stradă. Şi nu numai".

CONDIŢII GRELE. Criticii au subliniat meritul deosebit al regizorului în alcătuirea distribuţiei. Încrederea pe care a avut-o în talentul şi posibilităţile tânărului actor Radu Beligan încredinţându-i rolul junelui Rică Venturiano, alături de uriaşi ai scenei româneşti, a fost pe deplin răsplătită. Filmările s-au desfăşurat în anii 1941-1942. Dat fiind faptul că afară nu se putea lucra pe timpul nopţii, aşa cum cerea scenariul, din cauza măsurilor de camuflaj, toate exterioarele s-au construit într-un studio foarte mic, de numai 18 m/11m, destinat iniţial înregistrărilor muzicale. Pentru filmările "panoramic" sau "travelling" s-au combinat două-trei filmări în două-trei decoruri care să constituie un întreg. S-au folosit 29.000 m de peliculă negativă. Foarte exigent, Jean Georgescu trăgea multe duble, până când îl satisfăcea una.

Premiera a avut loc la 22 martie 1943, la Cinema ARO. Publicul l-a primit cu aplauze, ca pe un film care promitea să rămână punct de referinţă în cinematografia românească. Realizat într-o perioadă de pionierat cinematografic şi în condiţii istorice vitrege, filmul a traversat timpul fără să prindă patina "desuetudinii". Decupajul, montajul, replicile sclipitoare, interpretarea actorilor, viziunea regizorală îl menţin la statutul de "film clasic". "Pentru o fotogramă tăiată, eu nu dorm o noapte", obişnuia să spună regizorul în timpul filmărilor. Mulţi îl consideră şi acum ca fiind "cea mai reuşită" transpunere cinematografică după Ion Luca Caaragiale.

CENZURĂ. Zece ani mai târziu, filmul "O noapte furtunoasă" a avut o biografie tristă. În 1953, pelicula este ciuntită de foarfeca cenzurii comuniste. Secvenţele înlăturate s-au pierdut pentru totdeauna...

Tot atunci, şi tot din motive politice, Jean Georgescu a fost exclus din învăţământul superior, obligat fiind să-şi continue viaţa ani buni ca instructor al actorilor amatori bucureşteni. Mult mai târziu, "maestrului" i s-au recunoscut meritele, a fost decorat, dar... cam atât. Nu i s-au mai aprobat alte proiecte importante, deşi a marcat cinematografia şi cultura românească aproape trei sferturi de secol.

"Pentru Jean Georgescu, cinematograful a fost sinonim cu viaţa. A fost dragoste, pasiune, destin. În tinereţe i se spunea Georgescu-film, apoi a devenit simplu: MAESTRUL. Aşa îi spuneau colegii de breaslă, aşa îl salutau toţi cei pe care, odinioară, în obişnuitele sale plimbări pe Calea Victoriei, îi întâlnea. Le răspundea, ridicându-şi cu eleganţă pălăria. Un gest uşor desuet, dar care avea în el curtoazia şi orgoliul unei civilizaţii europene. Era pasionat să facă filme. A iubit cinematograful şi a ştiut să-i facă şi pe alţii să-l iubească, pentru că pentru el a face film nu însemna pur şi simplu o profesiune, ci o stare de graţie", a mărturisit Viorica Bucur.

FILM CLASIC. Maestrul Radu Beligan a revăzut filmul "O noapte furtunoasă" într-o sală de cinema după 50 de ani de la premieră. "Am revăzut, după 50 de ani, filmul «O noapte furtunoasă», într-o sală plină de tineri. Am fost uimit de prospeţimea reacţiilor lor, de entuziasmul cu care au aplaudat o realizare făcută în condiţii de pionierat, într-un studio de 18x11 metri, destinat sincronizărilor muzicale… Casa cu parter şi etaj a lui Dumitrache, curtea şi cherestigeria, Grădina Union, străzi întregi au fost realizate pe fragmente, atât cât se putea planta în spaţiul «studio»-ului. Iar când, în decorul astfel plantat, trebuia urmărită o anumită mişcare, ea începea în primul fragment al decorului şi se oprea la un anumit punct. După ce se termina tot ce trebuia filmat în acest fragment de decor, el era dărâmat, apoi se construia decorul care îl continua şi aici se relua mişcarea de acolo de unde fusese lăsată în fragmentul de decor anterior. Grele încercări pentru actori şi operator! Şi totuşi, în aceste condiţii vitrege, pasiunea şi entuziasmul actorilor care erau debutanţi în film, fidelitatea pentru litera şi spiritul lui Caragiale şi geniul lui Jean Georgescu au izbutit un film cu adevărat clasic. Îl revăd din când în când şi mă amuză să-mi văd tinereţea conservată într-o bandă de celuloid…"