Suavul parfum de tuberoze

Nu toţi avem parte de o astfel de Lumină, nu toţi ne bucurăm de iubire, poate şi pentru că încă nu am învăţat să o dăruim fără să cerem nimic în schimb. Tatiana făcea asta zilnic. Iubea.

Brânduşa, Cristina, Diana, Nicole, Sorina, Brânduşa Simion, Mirela şi Bogdan, Liana, Daria, Camelia, Mădălina, familia Florian. Prietenii ei sunt mulţi, nu pot intra într-un spaţiu atât de restrâns precum acesta, dar pentru ei, pentru ea, au vorbit câţiva. Restul nu se supără, pentru că se vorbeşte şi în numele lor. Iubirea este un liant al sufletelor şi ei ştiu bine asta. Sorina Zlătan îşi aminteşte cum au serbat-o pe Tatiana la 45 de ani, dar mai ales cât de fericită a fost. "De multe ori vorbeam cu Tatiana şi rememoram aniversarea ei de la 45 de ani. A avut cea mai frumoasă surpriză! «De ziua mea, de Paşti şi de Crăciun eu stau acasă!» Dar anul trecut a fost atât de bine «regizat» totul, încât nici măcar n-a clipit când Brânduşa Simion i-a spus (la 29 martie) că va avea spectacol la Sibiu, vineri, 18 aprilie 2008. Era clar că nu avea nici un spectacol, însă nu aveam cum s-o scoatem din casă decât în acest fel. Cu bucurie făcea planuri că se întoarce sâmbătă seara acasă - 19 aprilie - şi ne vom întâlni mai mulţi prieteni pentru a o sărbători. «Ţeapa» a mers perfect! Brânduşa a luat-o cu maşina să o ducă la Sibiu, iar pe drum i-a spus că mai are un mic recital în Voineasa. A acceptat cu bucurie, Voineasa era pentru Tatiana un loc în care revenea mereu cu plăcere. «Alea iacta est!» Ştia că trebuie să ajungă întâi la Voineasa. Dar nu se aştepta ca în momentul intrării în «sala de concert» primul pe care avea să-l vadă să fie Cătălin, fiul ei! A descoperit «complotul» nostru cu lacrimi de bucurie - erau prieteni de prin toată ţara: Bobiţa şi Ioan Florian, Magda Puşkaş, Sanda şi Raul Cârstea, Dana şi Lae Niculae, Mirela Bratu, Diana Tocitu, George Chirca, Andrei Păunescu, Camelia Radulian, Make de la Clubul Autograf Cluj, Emeric Imre, Ducu Hotima, Nicol şi Emanuel Vaia şi alţi... 42 de «nebuni». Mi-a spus că niciodată nu a fost atât de fericită şi că nu-i venea să creadă ce se întâmplă. Apoi am plecat la Folk You!, pentru cântecul ei de lebădă. Puţini dintre noi, în afară de ea, au crezut că ar fi în stare. Dar ea a crezut în acest vis, pentru care trăise în ultimele luni, s-a rugat pentru el şi Dumnezeu a mai binecuvântat-o o dată. Ce-a fost acolo ştim cu toţii... o mare de oameni la picioarele ei, apoi, în picioare, cântând cu ea, strigându-i numele, vibrând o dată cu sufletul ei, care pentru ei trăise şi cărora se dăruia pentru ultima oară. Fericirea i-a inundat chipul şi inima... În ochi a apărut acea lumina, doar a ei... Îşi împlinise visul... cântase, fusese acolo cu Cătălin, dragul ei băiat, cu prietenii ei şi cu marea căreia i se rugase cândva."  

Cristina Bălănescu a găsit cu greu cuvintele pentru a descrie miracolul numit Tatiana. "Despre un miracol nu se poate vorbi... el se trăieşte. O ştiam de o viaţă, dar o rătăcisem prin gând. Într-o zi din iarna anului trecut am simţit dintr-o dată nevoia s-o ascult. Fără un motiv anume... aşa, pur şi simplu. Şi am făcut-o zile şi nopţi în şir... la nesfârşit. Apoi am simţit că trebuie să-i scriu, deşi nu ştiam unde să trimit scrisoarea. Un gând bun m-a ajutat să găsesc adresa de mail, pe care practic am inventat-o. Răspunsul a venit imediat şi mi-a adus o bucurie nespusă. Erau doar câteva cuvinte, scrise probabil printre lacrimi, fiindcă trecuseră doar câteva zile de când tatăl Tatianei plecase la cer. Apoi i-a plecat şi mama... apoi fratele... ca într-un nesfârşit dans al morţii. Mă rugam zi şi noapte să poată trece peste toate şi să meargă mai departe. I-am scris din nou şi iar mi-a răspuns; apoi ne-am întâlnit şi am ştiut că sunt deja în viaţa ei. Am început s-o însoţesc prin locurile în care cânta... aproape sau departe... trebuia s-o ascult, s-o văd. Cântecele ei, lacrimi ale sufletului ce ni l-a pus în palme, cu un preţ doar de ea ştiut, m-au legat de ea prin fire nevăzute. Muzica ei e cântată cu sufletul şi se ascultă la fel. Numai cine n-a văzut-o pe scenă, rug şi flacără, nu înţelege.  

Tatiana nu vorbea mult. Ea ştia că de multe ori tăcerile înseamnă mai mult decât o mie de vorbe... sufletele care seamănă simţ şi vorbesc prin tăceri... Cel mai mult vorbeau ochii ei... cei mai frumoşi pe care i-am văzut... Nu m-am gândit vreodată că voi avea nefericirea ca pe mine să mă privească pentru ultima oară."

Estera Filip (Kuki) a reuşit să adune în câteva cuvinte esenţa sufletului Tatianei. "Parfum de tuberoze. Puternic, dar în acelaşi timp suav, gingaş. Pătrunzător, dar în acelaşi timp diafan, ca şi Tatiana. Puternică, luptătoare, a considerat stare de normalitate până şi cumplita boală. Tatiana nu a fost singură niciodată. A fost înconjurată de prieteni şi PRIETENI. Pe aceşti PRIETENI i-am cunoscut cu adevărat acum, după 7 august. Au fost alături de Tatiana tot timpul. Toţi sau cu schimbul după cum era nevoie. Şi la bine, şi la rău. OAMENI deosebiţi. Au venit la Lupeni să îl aşeze pe Cătălin la casa lui. Au montat chiuvete, maşină de spălat, aragaz, mobilier. Şi nu sunt instalatori, sunt medici, agenţi de turism, avocaţi, mai exact OAMENI şi PRIETENI. Aşa cum au «adoptat-o» pe Tatiana, acum l-au «adoptat» pe Cătălin. Aşa că, Tatiana, poţi să te odihneşti în pace. Ţi s-a promis, aşa că avem grijă de Cătă al tău. Gândul şi grija noastră este Cătălin."