Republica, mareata vatra, rasufla usurata. Dupa un periplu infernal de 48 de ceasuri, care l-a marcat fizic si l-a incarcat psihic, pe ruta investitionala Germania-Spania-Franta-Monaco-Austria, probabil cu masina timpului, salvatorul Oltchim a aterizat, in fine, pe Intaia Poarta Aeriana a Tarii. N-a fugit nicaieri, cum il barfeau rau-voitorii, ci s-a dus la o taina mica si profitabila cu magnatii misteriosi care-i stau in spatele adus de grijile pentru popor. Acesta-i adevarul adevarat! E aici, din popor, alaturi de popor, pentru popor. Nedrept, pentru ca toata clasa politica se teme de el, nu l-a asteptat Regimentul de Garda, sa dea onoru' la Comandant, cum ar fi fost normal. Da' asta se va rezolva urgent dupa ce smulge el, ziaristul simplu din Caracal plecat cu dorinta de dreptate-n boccea la Bucuresti, tara din mainile ciocoilor. Pana atunci, ca sa nu piarda vremea, da o tura-n direct pan' la Ambasada SUA, sa fie sigur ca nu da procurorul Ponta combinatul la rusi cat e el in delegatie. L-o fi asteptat, la fel de incordat ca noi toti, Gordon a lu' Hillary, sa afle de la sursa care-i treaba cu democratia privatizarii si cum a castigat poporul, prin el, o mare licitatie fara sa dea spaga. Dupa aia, pana seara, lasa avocatilor liniile directoare ale achizitionarii CFR Marfa si Tarom si pune la punct rigurosul plan de redresare a petrochimiei. Mai pe negura, cand belferii dorm, iar Sorin Ovidiu Balan se ocupa live de operatiunea "banii inapoi si la puscarie', trage o tura si dupa maruntisul necesar cumpararii pachetului Nuclearelectrica-Hidroelectrica.
Chestia asta se intampla, dragii mosului cocosului, in direct si face audienta. Intr-o tara membra a NATO si UE ai carei demnitari faciliteaza participarea in deplina legalitate a unui farsor la licitatia pentru privatizarea ultimei parti a unei industrii odinioara strategice pentru ca ulterior sa polemizeze cu el si sa-l ameninta cu brutaria. Intr-un stat ale carui servicii secrete, ocupate cu monitorizarea incomozilor regimului, s-au trezit dupa ce le-au furat banditii friptura din farfurie si umbla de nebune prin Europa dupa un lunatec care se banuie singur, pe nedrept, de vocatie mesianica. Intr-o Romanie a carei presa, care sta la panda dupa domnu' Dan ca sa-i transmita-n eter margicile de intelepciune, e mai nebuna si iresponsabila decat permit standardele medicale dupa care se iau masurile camasilor de forta.
Criza pare a fi ajuns la apogeu. America se da balena-n galeata cu apa, dar provoaca si asteapta razboiul ca ziua de salariu. Europa Unita scartaie din toate incheieturile. Suruburile-i plesnesc. E pe cale sa se naruie. Spania musteste de oameni nervosi in strada. Grecia arde la propriu. Bataia e televizata in direct. Oriunde te uiti, dai de ingrijorare. Numai la noi e party; chiar megaparty. Am gatat cu referendumul, ne doare la basca. Doar n-o s-o ardem la boceala pe cadavrul economiei. Mai bine chemam lautarii, dam cep la butoi, umplem sifoanele si-o punem pana la ziua. Avem si maestru de ceremonii. Biroul lui de lucru e televizorul.