A inventat tigaia inteligentă

O tigaie a cărei coadă de lemn se în­fier­bântă până la a te frige în clipa când ule­iul s-a încins prea tare. Invenţia e doar în stadiul de schiţă trecută pe curat.

Petrică Brînzoi din Ciocârlaţii de Mijloc a trimis organelor competente o plânge­re, pentru că e persecutat de organele locale. După cum susţine el în textul scris de mână şi copiat în mai multe exemplare, cu marginea din stânga lăsată albă şi îndoită, pentru a fi capsată şi pusă la dosar, a prezentat organelor locale, ţinând în mână un ou proaspăt fiert, una dintre invenţiile sale: tigaia inteligentă.
O tigaie a cărei coadă de lemn se în­fier­bântă până la a te frige în clipa când ule­iul s-a încins prea tare. Invenţia e doar în stadiul de schiţă trecută pe curat. Petri­că Brînzoi are nevoie de bani pentru a o tran­spune în practică: bani de tigaie normală, căreia urmează să-i facă unele mo­dificări; bani de cipul din coada de lemn; bani de aragazul pe care tigaia trebuie pusă la foc mic în clipa când va fi gata.
Ca să scape de el, organele locale au apelat la numeroasele trucuri care stau de regulă la îndemâna funcţionarilor publici agasaţi de tot felul de nebuni.
După ce s-au făcut că-i citesc
cu atenţie Memoriul, întărind ici-acolo sedila de la ş, i l-au înapoiat, spunându-i că trebuie să aibă un timbru fiscal. Ştiau că timbre fiscale se găseau, în acel moment, doar la Bucureşti, pentru că întreprinderea care le producea avea un gol în aprovizionarea cu tuş. Nu ştiau însă de ce-i în stare Petrică Brîn­zoi. Fără a se descuraja un pic, acesta s-a urcat în tren şi a coborât conştiincios în toate gările de pe parcurs, interesân­du-se în oraşele respective de timbre fiscale.
Astfel a ajuns până la urmă la Bucu­reşti, unde a găsit (destul de greu, se vindeau doar la o tarabă de lângă Cimitirul Bellu) timbre fiscale şi s-a întors cu Memoriul timbrat. Până la urmă, organele locale
n-au avut încotro. I-au respins Memoriul. Petrică Brînzoi nu e însă omul care să se lase cu una, cu două. A făcut plângere nu numai la prim-ministru şi la Preşedinţie, dar şi la Consiliul Europei, la UNESCO şi la Liga Arabă.
*
CHESTIA CU ARMATA
Claudia Vişinescu, fata lui Tache Vişi­nescu, din Clondiru de sub Deal. La naş­te­re, când s-a dus taică-său să-i scoată certificat, Anghel Taşcău, secretarul Sfatului Popular, se îmbătase dis-de-dimineaţă. Astfel c-a trecut-o Claudiu, în loc de Claudia. Taică-său, niţel cherchelit şi el (chiar dacă cu motiv, născuse nevasta şi, deşi ar fi vrut băiat, băuse zdravăn, că aşa se cu­venea în astfel de ocazii), nu observase greşeala. Nici Claudia n-avea cum să ştie că în acte ea era băiat. Când i se făcuse certificatul, nu ştia să citească, iar după aceea n-avusese curiozitatea să se uite în do­cument. Şi chiar dacă ar fi avut-o, tot
n-ar fi putut să şi-o satisfacă, dat fiind că taică-său îl pusese undeva atât de bine, că nici el nu mai dădea de el. Astfel că nu mi­că i-a fost mirarea Claudiei când au ve­nit s-o ia la încorporare, pe motiv că se nu­meşte Claudiu. S-a trudit o grămadă să scape de asta. Cei de la Comisariat se confruntau cu un val de şiretlicuri pentru a scăpa de încorporare şi, în consecinţă, erau convinşi că şi chestia cu certificatul completat greşit e un truc pentru a nu face Armata.
*
DE PE VREMURI
Anunţuri-reclamă pentru revista Albina: "Douăsprezece pacheţele de tutun costă cât abonamentul pe un an la revista Albina. Din fumul de tutun n-ai câştigat decât ameţeală, dar din cititul Albinei câştigi învăţătură pentru toată viaţa".
*
"Pune acum unu-două ouă mai mult sub cloşcă şi la toamnă, vânzând aceşti pui, te poţi abona la Albina pe un an întreg."
*
Cu un litru de petrol îţi luminezi lampa timp de una-două săptămâni, dar cu acelaşi preţ te poate lumina Albina timp de un an."
*
"Cam cât costă a patra parte dintr-o găină, atâta face abonamentul pe un an la revista Albina."
*
FÂNTÂNA CU PEPSI
Despre Victor Cocîrlache se vorbi mult în sat în urmă cu câţiva ani, când se zvoni că descoperise în fundul grădinii un izvor de pepsi. Mai precis, săpase pentru o fântână, pentru că el nici nu voia să audă de cişmelele vârâte mai nou de primărie în tot satul (zicea că apa de la ele e cancerigenă) şi, la un moment dat, târnăcopul (apelase la târnăcop deoarece pământul era tare) făcuse să ţâşnească un lichid negru-negru, de crezuse la început că-i petrol. Era pepsi! După ce, mai întâi, puse o picătură pe limbă şi gustă lichidul misterios dintr-un pahar proaspăt spălat, realiză că e pepsi. Amenajă totuşi fântâna. O fântână de pepsi. Trebui s-o astupe după câteva zile. Compania Pepsi îl ameninţă cu darea în judecată pentru concurenţă neloială.
Din volumul Veselia generală, în curs de apariţie.