x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Academia Română, o mare companie de interes naţional

Academia Română, o mare companie de interes naţional

de Dan Constantin    |    03 Apr 2018   •   08:10
Academia Română, o mare companie de interes naţional

În 4 aprilie este marcată Ziua Academiei, urmată de alegerile pentru conducerea instituţiei care reprezintă de peste 150 de ani cel mai puternic interesul naţional şi chintesenţa unităţii spirituale a neamului românesc. Un raport de activitate difuzat de acad. Victor Voicu, secretarul general al AR, cuprinde date sintetice şi acţiuni derulate în mandatul de patru ani al actualei conduceri pentru dezvoltarea şi întregirea patrimoniului instituţiei. Poziţia-cheie a autorului raportului în mecanismul administrării acestui patrimoniu, cu specificităţi accentuate şi complicaţii juridice, permite să înţelegem mai exact potenţialul economic al Academiei, limitele şi chiar adversităţile legislative care constrâng încă activitatea celui mai înalt for cultural sţiinţific al ţării.

Dacă am compara AR ca o companie, câteva date ne arată amploarea şi diversitatea domeniilor ei de acţiune ştiinţifică. Bugetul pe anul 2017 indică la capitolul venituri un total de 326 milioane lei (echivalent a circa 70 milioane de euro), iar numărul posturilor bugetate depăşeşte cu puţin 3.000, activitatea de cercetare fiind cuprinsă în câteva zeci de institute şi centre. Cel mai puternic, este Institutul de Cercetări Economice, cu 380 de posturi, la polul opus, Institutul de Cercetarea Religiilor, cu 7 posturi.

În 1948, întregul patrimoniu al Academiei a fost naţionalizat, revenirea la ,,matcă”, după 1990, fiind marcată de complicaţiile legilor pentru recuperarea proprietăţilor, ceea ce face ca şi acum veniturile din activităţile proprii şi valorificarea patrimoniului propriu să fie de doar 17 la sută din totalul veniturilor. Cele mai scandaloase decizii ale instanţelor, care semnifică o nouă jefuire a Academiei, sunt legate de procesele pentru recuperarea Aşezămintelor culturale Brătianu din Bucureşti şi mişmaşurile avocaţiale care au costat aproape 1 milion de euro în cazul pădurilor din domeniul forestier Penteleu. Reintrarea în administrarea Academiei a Sălii Dalles, a Casei Coandă şi a Casei-muzeu acad. George Oprescu sunt cazurile de succes ale actualului mandat. Academicianul Victor Voicu relevă în raportul citat ca prioritare pentru anii următori realizarea proiectului de consolidare şi construire a Aulei Academiei şi a unui corp nou de clădire, actualul sediu, vechi de peste un secol, având o structură de rezistenţă puternic afectată de cutremure. Este evident că raportul reprezintă şi parte a unui proiect de management al Academiei, tratată în zona economică, în mod logic, ca o mare companie de interes naţional.

×
Subiecte în articol: ziua academiei romane