Altcumva

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Am răsfoit colecţia unui cotidian în care publicam zilnic un articol pe problemele zilei, aşa cum ni se înfăţişau acestea în primii ani după 1990, şi n-am fost deloc mîndru de mine. Pe atunci însă eram.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Am răsfoit colecţia unui cotidian în care publicam zilnic un articol pe problemele zilei, aşa cum ni se înfăţişau acestea în primii ani după 1990, şi n-am fost deloc mîndru de mine. Pe atunci însă eram.

Oamenii despre care scriam sînt duşi sau uitaţi, iar cei care fac încă figură publică s-au  deteriorat masiv. Cele mai multe articole se refereau la preşedinte. Chiar şi cele mai bune articole au o viaţă scurtă. De regulă, o zi. Am făcut o socoteală simplă: în timpul irosit cu articolele despre Iliescu puteam să fac o mulţime de lucruri mai bune. Mi-am cîştigat pîinea, dar am pierdut ani din viaţă. Majoritatea oamenilor dau ani din viaţa lor pe pîine, însă în presă ai variante mai bune, oricît de atrăgătoare ţi se pare treaba pe care tocmai o faci.

Miile de articole, răspîndite ani de-a rîndul prin cîteva cotidiene, trebuie să fi avut un efect, dar dacă efectul a fost pozitiv sau negativ, mare sau mic, în direcţia adevărului sau contra lui, nu voi şti sigur niciodată. Ce-i neplăcut e că, pierzîndu-se memoria situaţiilor despre care scriam, majoritatea articolelor îmi sînt pînă şi mie, care mai ţin minte cîte ceva, indiferente. Trecînd timpul, întîmplări care, în primii ani de după revelaţie – cum foarte potrivit numea schimbarea din decembrie un confrate – păreau cardinale, de o importaţă fatală, nu mai au nici o dimensiune, nu mai înseamnă nimic pentru marele public al presei. Am vrut în sus, dar realitatea m-a tras în jos. În situaţia mea sînt sute de gazetari de toată stima. Unii au întocmit antologii selective din articolele lor cele mai bune, dar şi antologiile şi-au consumat repede interesul. Cauza e una sută la sută românească: problemele noastre n-au fost decît incidental continentale şi cu bătaie îndelungată. Problemele noastre nu ne-au permis să fim filozofii hîrtiei de ziar şi să murim consolaţi cu gîndul că am slujit la idei valabile oricînd şi pentru toţi oamenii. În alte ţări există ziarişti cu platformă europeană, iar unii scriu mondial, scrisul lor merge în toate cele patru puncte cardinale. Nici măcar la publicaţiile cu accent elitist colaboratorii şi redactorii nu scriu articole care ar putea fi citite, cu un maximum de participare, în Anglia, Franţa, Germania sau Bangladesh.

După ce m-am resemnat cu gîndul că am scris ani de-a rîndul în regim regional şi uneori în regim strict şi meschin bucureştean, am încercat să selectez din presa săptămînii, nişte articole semnate de colegi care ar putea fi traduse şi răspîndite în toată lumea. Ca să ştie şi lumea largă nu numai cum gîndim noi despre noi, ci şi cum ne situăm noi faţă cu grijile majore ale planetei. Idei ici, colo am găsit, dar texte traductibile şi antologabile, cu bătaie internaţională largă, nu. La ce înseamnă asta, e cazul să ne gîndim şi să procedăm altcumva.