Amintiri de după Cenaclu

TANDEM  •  HRUŞCĂ / ŞEICARU.
O să continuu cu amintirile legate de concertele de după 1984. A luat naştere fără să ne dăm seama o marcă, un trend, o reţetă de concert de foarte mare succes. Mulţi s-au bucurat, alţii nu au văzut cu ochi buni! Noi ne-am văzut de treaba noastră!

În 1986, am fost solicitaţi să cântăm la Tg. Jiu, pe stadionul din localitate. Nu ştiam cine va mai cânta cu noi, cine va mai fi pe afiş. Doar când am ajuns la "locul faptei" am aflat că aveam de susţinut spectacolul absolut singuri, că de fapt pe acele afişe nici nu erau scrise numele noastre în întregime, ci doar: "Concert extraordinar, Hruşcă şi Şeicaru"! Nu că nu eram obişnuiţi cu astfel de evenimente, dar nici chiar aşa... singuri pe stadion. A fost doar începutul! De la acel concert, am tot ţinut-o lanţ... concert după concert, în săli de sport, pe stadioane, în aer liber, în săli mai mult sau mai puţin convenţionale.

Am ajuns la Tg. Jiu destul de târziu, cu 15 minute înainte de ora începerii concertului nostru. Am sosit direct pe stadion, ni s-a permis să intrăm cu Oltcitul până la scenă. Când am coborât din maşină am rămas înmărmuriţi! Stadionul era plin, am aflat că în spectacol nu mai era nimeni în afară de noi, aveam de cântat cel puţin două ore live! Pe vremea aceea nu se prea făcea playback, că nu concepeam să nu cântăm decât "pe bune"! Singura noastră problemă era sunetul, calitatea lui. La acel concert sunetul era asigurat de Poştă. Aveam staţia Poştei, un ansamblu de vreo 20 de boxe înalte de 1,30 m, înguste, înclinate spre public, aranjate la vreo 5 m distanţă între ele, acoperind toată suprafaţa dinaintea tribunei principale, tribună arhiplină, lumea stând şi pe iarbă... sunetul care ajungea la spectatori avea însă multe medii şi înalte, mai puţine frecvenţe joase! Lumea voia să ne vadă, să ne asculte, nu conta sunetul, nu conta decât întâlnirea! În concert cântam şi cântece scrise pe versurile lui Păunescu cum ar fi: "Rugă pentru părinţi", "Aruncarea în valuri", "La nunta ta", "La adio", "Sacra banalitate" sau "Antiprimăvara"..., dar în acea perioadă la mare modă erau piesele noastre mai noi: "Un copac cu flori", "Dragostea, destin străvechi", "Ochii tăi", "Tango retoric", "Frunze", "Îmbrăţişarea mării"... Popularitatea noastră ajunsese foarte mare, eram deja la al doilea album LP, de fiecare, vânzările acestor discuri erau fără precedent! În concerte, singurele cântece cu conţinut patriotic pe care le cântam erau compoziţiile noastre pe care le cântaserăm şi la Cenaclu: "Iancu la Ţebea" şi "Cântecul Reîntregirii", dar şi cele pe care lumea le aştepta cu atât drag: "Treceţi batalioane române Carpaţii" sau "Nu uita că eşti român"! De regulă concertele noastre aveau trei părţi: una de introducere, în care lumea lua contact cu noi, ne analiza, se regla sunetul din mers, alta de mijloc, în care cântam şi cântece de mare încărcătură emoţională, unde lumea aprindea lumini, lumânări, brichete, dar şi piese cu negativ instrumental. Partea a treia era una incendiară, când ridicam toată asistenţa în picioare, unde absolut toată lumea cânta... urmau apoi patru sau cinci reveniri la scenă!

Era multă Miliţie care asigura ordinea, erau multe fete care veneau cu caiete groase, în care erau tot felul de articole decupate din presa vremii, dădeam timp de aproape o oră autografe, făceam mai puţine fotografii sau filmări cu camere, că nu prea erau pe atunci. Pe la ora 1 noaptea începea calvarul cu alergatul după un loc unde să mâncăm şi noi ceva şi să bem o bere. De multe ori nu găseam nimic, nici un loc... ori nu era nimic de mâncare la bucătăriile restaurantelor, ori nu se afla nimic deschis la ora aceea... ne mai invitau cei care ne iubeau acasă la ei, şi atunci rămâneam până dimineaţa, după care o luam spre hotel!...

(va urma)