Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mă gândesc, uneori, ce ne apără pe noi, românii, de ne permitem obrăznicia de a mai exista? Oştirile trimise de Băsescu prin diverse teatre de război (de ce naiba se cheamă măcelăriile teatre?), cotizaţiile babane la fonduri internaţionale prin împrumuturi care încalecă pe veci viitorul copiilor şi nepoţilor noştri?
Campania costisitoare a doamnei Udrea, femeiuşca asta de-o insolenţă fără margini, când roză, când violetă şi oricum mereu strident-ţipătoare, care poate fi văzută, într-o aglomerare de un miliard de inşi, direct de pe Lună? Sigur, în urma acestui demers managerial scump, bătătorit cu călăriri de bidivii, străinii veniţi în mioritica noastră patrie au scăzut la jumătate. De ce oare?
N-au înţeles mesajul. Supravieţuim, lumea se uită (e drept, ca la o arătare) la noi. Ce ne apără de avem tupeul de a ne mai arăta, cu fularul tricolorului la gât şi cu ţurţurii secreţiilor nazale atârnaţi decorativ (unii îi numesc muci), pe piept?
În marea comedie jucată la Teatrul Cotroceni, preşedintele, întrerupând o paranghelie politică PSD, s-a repezit în naţiune spunând că gata, acum o juma' de ceas am hotărât în CSAT să ne dăm cu americanii. Şmecherie tipic băsesciană. Musai să-l sun pe Geoană (preşedinte de Senat), care, aflat în prezidiu, pierde momentul festiv al unui pumn în cap venit de la un coleg.
Luptăm alături de ei, de americani, cu Patagonia, punem scut rachetelor care ar putea omorî colecţiile de scoici ale lui Radu Mazăre. Cine e Mazăre? Individul ăla care pare trei sferturi tembel, un sfert actor de vodevil şi restul primar. Obama vine cu rachetele antirachetă şi noi venim cu leii antidolar, mai puternici prin convertirea lui Isărescu, prin strângere de gogonele, la religia portocalie.
Ca-n povestea aia cu poporul asiatic care hotărâse castrarea bărbaţilor fiindcă populaţia creştea alarmant. Atunci s-a înregistrat recordul mondial de scopiri pe minut. Câţi chirurgi aveţi? - a întrebat un reporter. Vreo zece, răspunde oficialul asiatic. Cu ce operaţi? Cu două cărămizi. Şi nu doare? Uneori doare. Când doctorul, neatent la cărămizile între care turteşte punguţa cu ouşoare a pacientului, îşi striveşte degetele.
La noi, în curând, fără cărămizi, naţiunea întreagă va urla ca-n gură de şarpe. Începem să plătim. Castrarea guvernatorului e un palid debut. Ultimii vor plăti Băsescu, Udrea, Berceanu, Blaga. Până când le va veni vremea să plătească, vom plăti noi toţi, din greu.
Interviu cu Angela Gheorghiu pe TVR 1. Secvenţe de operă lirică la Metropolitan. Lume bună în sala plină ochi. E acolo şi familia prezidenţială americană. Angela de la Bucureşti se uită cu nostalgie la Angela din America. E încă tânără. E încă frumoasă. Când avea vreo 16 ani am ascultat-o la o repetiţie pentru nu ştiu ce spectacol şcolar. Am înţepenit. Nu mai auzisem o asemenea voce.
Conduceam un cenaclu al ziarului de tineret, unde am lucrat nişte ani (Mă tot înjură unii că am existat şi în acea vreme! Aşa e! Am existat! Nu m-am născut ieri ca vestala anticomunistă Băsescu), şi i-am acordat Angelei Burlacu, aşa se numea înainte de primul măritiş, premiul pentru cea mai minunată voce de pe pământ. Nu mai ţin minte exact cum se chema premiul, dar asta era ideea. Angela ridică în picioare America. Angela şi marile noastre valori spirituale sunt scutul nostru antirachetă. Nici un politician român, oricât de chel şi actor va fi el, n-o să-l emoţioneze până la lacrimi pe Obama, chiar dacă ar fi să-şi taie un picior în direct.
Suntem în războaie alături de americani. Bunicii mei, amândoi, au murit aşteptându-i. Oştenii noştri, înarmaţi ca-n vremea lui Matei Basarab, îşi pot proba vitejia în insulele Tombuctu, apăraţi nu de blindate electronic teleghidate, ci doar de eroica lor inimă. Suntem cu ei. Am tot fost cu davai ceas, davai soţie, haraşo prietenie. Gata. Azi murim de gât cu inamicul americanilor.
Dar scutul nostru antirachetă rămâne nu Băsescu, cel umflător în pene ca o curcă plouată, ci Angela Gheorghiu. Ea e cea care l-a făcut să se ridice în picioare, aplaudând frenetic, pe preşedintele Obama, cunoscător sensibil al muzicii clasice şi cu totul ignorant, se vedea clar, în materie de manele. American, american, dar nu poţi să le ai pe toate!
Citește pe Antena3.ro
