Scriitorul de la pagina 3.
- Istoria ne-a spus tot ce era de spus despre oamenii mari. Venind
vremea faptelor mici şi mijlocii, din viaţa celor care au făcut
istoria, aflăm lucruri care ne pun pe gânduri. Aflăm, de exemplu, că
Elisabeth I a Angliei se spăla numai o dată pe lună. Oricât de
interesante şi de susţinute ar fi motivele venind din epocă, căderea pe
gânduri e numai din perspectiva ideii moderne de igienă. Pur şi simplu
nu ne putem transpune în timp, în ce priveşte spălatul. Peste unele
praguri de civilizaţie nu putem trece şi nici sub ele nu putem coborî.
Treburile se vor complica şi mai mult când vom afla că Elisabeth I nu se spăla niciodată pe dinţi. Oricum, e un progres faţă de vremurile când popoare întregi nu se spălau cu secolele pe cap. Prin comparaţie, marcăm un progres şi în statisticile care spun că România are cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor din Europa. Până ce se va face o cercetare mondială, nu stăm rău. Se spăla ea Elisabeth I o dată pe lună, dar şi de douăsprezece ori pe an. Iar anii, în istorie, se adună, nu se scad. n Studenţii multelor şcoli de jurnalism de la noi ar trebui duşi, înaintea primei ore de curs, în faţa unei rotative, iar aici să li se vorbească aşa: Vedeţi, pentru un articol mincinos, rău scris sau lipsit de orice noimă lucrează aceeaşi armată de tipografi, iar curentul electric nu alege, tot 220 de volţi se consumă pentru un articol perfect, ca şi pentru unul de scandal şi pornografie. Rotativa e mai onestă decât omul. Îşi face treaba, nu trişează şi nu-şi bate joc de cititori.
- Un om de afaceri s-a internat într-un spital de psihiatrie după o lună de mese festive şi dineuri cu parteneri. Logic, tratamentul ar trebui să fie o lună de foame. n Nicăieri în lume nu se deschide şi un restaurant al rataţilor, cu mese rezervate pentru rataţii de geniu, cu scaune înalte la tejghea şi preţuri mai mici pe pahar pentru rataţii de rând, cu livrări la domiciliu pentru rataţii discreţi, care-şi ţin rangul şi nu se amestecă în mulţimea rataţilor fără personalitate. n În medie, adormim în şapte minute după ce am pus capul pe pernă. Media îi ia în calcul şi pe cei care adorm în timp ce se urcă în pat. Am auzit şi povestea unei muncitoare de la o fabrică de confecţii, pe care o lua somnul de câteva ori în zi şi care spunea:
"Acum o să dorm niţel", şi se lungea unde o apuca, pe podea, pe scara dintre etaje, dar cel mai des jos, lângă maşina de cusut. Altfel era harnică, iar patronul îşi distra oaspeţii prezentându-le ciudăţenia. Cum faci, fată?, o întrebau oamenii de afaceri cu insomnii. Fata zicea: "Uite-aşa", şi cădea ca retezată. n Destin de romancier scăpătat: angajat cu ziua la o circă financiară, să le scrie petenţilor cererile şi reclamaţiile. Şefa circumscripţiei e nemulţumită. Aveam unul cu numai şapte clase, spunea ea, dar ce bine scria cererile. Toată lumea îl lăuda!
Citește pe Antena3.ro