x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Arestaţi-i pe Ponta şi Antonescu!

Arestaţi-i pe Ponta şi Antonescu!

de Victor Ciutacu    |    05 Dec 2011   •   21:00

Propaganda basista lucreaza din ce in ce mai eficient. A renuntat, cel putin in mediul online (unde fita spune ca-i, mai nou, bataia pestelui), aproape total, la mesajele pozitive despre guvernare si a plasat pe piata noi forme de prosteala. Prima dintre ele e ca Ponta si Antonescu n-au nici un proiect. Nimic mai fals, dar a prins. Oamenii au prezentat, cam pe fiecare dintre domeniile unei guvernari normale, proiecte de programe. Pentru a fi dezbatute public si imbunatatite. Evident, nici dracu’ cu carti nu a stat sa le analizeze si, eventual, amendeze. E mai simplu si mai de succes sa strigi ca apucatul ca aia doi nu ofera nimic la schimb. Si prostii sa preia plini de entuziasm mesajul. Pentru ca, da, propaganda a diseminat extrem de bine asta, unu-i chiulangiu si lenes, iar celalalt e imatur. Nu mai conteaza ca Traian a calcat prin Parlament cam la jumatate din frecventa lui Crin si ca nu era mai in varsta decat Victor cand facea cartile in port la Anvers ori, olecuta mai tarziu, impartea flota cu norvegienii.

A doua e ca astia nu fac nimic sa submineze regimul. La fel de fals! Democratic vorbind, poate cu exceptia organizarii unor manifestari de strada de amploare (lucru greu de realizat intr-o societate inertiala ca asta), opozitia – care-i minoritara, ca daca era majoritara ar fi fost putere – a facut, institutional, cam toti pasii posibili. Nici Victor, nici Crin nu sunt sinucigasi de vocatie, anarhisti din convingere sau asasini in serie si, pentru sanatatea societatii, e bine ca nu au asemenea veleitati. Dar, intr-o tara care sta rau cu memoria, traieste cu nostalgia unui Voda atotputernic si iute de manie, starea asta de fapt aduce a defect, nu a calitate.

A treia golanie comunicationala e afirmatia cu titlu de certitudine ca, daca actuala opozitie va castiga alegerile, o sa fie si mai rau din toate punctele de vedere. Asta-i din ciclul Baba Vanga. Nimeni nu i-a vazut la treaba pe impricinati, dar e clar ca vor duce tara de rapa. Nu se ofera si argumente in sprijinul mesajului, insa logica n-a fost niciodata punctul nostru forte ca neam.

A patra e ca liderii PSD si PNL ii ameninta anticipat, la televizor, cu puscaria pe pedelisti. Nici nu conteaza ca tot asa (formula 'tepele din Piata Victoriei' e marca inregistrata in Romania, nu in Guyana Franceza) a castigat si Basescu cel putin un rand de alegeri, ca serviciile secrete, politia si procuratura sunt total subordonate presedintelui si ca tara musteste de arestari cu nuante politice in timpul regimului sau, important e ca decerebratii sa tipe ascutit ca se coace o dictatura in opozitie. Niciodata n-am pus mare pret pe nivelul mediu de inteligenta din Romania, dar acum ma gandesc ca, daca (in ciuda crizei) tot e asa de bine si frumos in tara, iar alternativa e pur si simplu deplorabila, urmatoarea tema de comunicare ar trebui sa fie inutilitatea alegerilor si scoaterea democratiei in afara legii. Iar Ponta si cu Antonescu sa fie arestati preventiv (intru definitivare, evident), pentruca sigur vor fi corupti si tirani daca vor prelua puterea si n-are rost sa mai riscam cu ei liberi.

×