Într-un mesaj cu iz evident fascistoid, nea Caisă ne ameninţă, pe Net şi pe blocuri, pe toţi cei care nu suntem de acord cu insula de psihoză pe care încearcă să ne-o bage pe gât. Evident că, lipsiţi total de reacţie, contracandidaţii săi, care plătesc degeaba nişte impostori cu talente de consultanţi, se multumesc să se plângă şi nu fac nimic să-l contracareze. Luaţi gratuit, închipuiţilor, o modalitate de reacţie.
Da, tirane, ne e frică. De ce ne e frică? De faptul că Udrea şi Ridzi ar putea fi iar ministrese. De faptul că eşti în stare să modifici în forţă Constituţia ca să poţi candida şi a treia oară. De faptul că eşti în stare să foloseşti armata şi serviciile să-ţi consolidezi dictatura. De faptul că oricine ţi se opune e declarat trădător. De faptul că, imediat după tine, ar putea urma fie-ta la Preşedinţia României. De faptul că vânzările anterioare ar putea fi justificarea oficială a tuturor averilor de milioane făcute de familiile bugetarilor. De faptul că Europa civilizată va continua să râdă de noi cel puţin 5 ani de-acum încolo...
De faptul că bădărănia va deveni model, iar secărica aliment de bază. De faptul că minciuna şi trădarea vor fi considerate virtuţi obligatorii pentru reuşita-n viaţă. De faptul că lupta anticorupţie va continua să fie doar un pretext pentru confiscarea business-urilor celor pe care-i daţi voi la o parte de la ţuţuroiul cu bani publici. De faptul că toţi delatorii şi aproximativii pe care i-ai strâns în jurul tău folosindu-te de resursele bugetare ne-ar mai putea ţine încă măcar un mandat lecţii de civism şi anticomunism la televizor. De faptul că, de câte ori te loveşte razant pe chelie vreo idee creaţă, vei mai cheltui câteva zeci de milioane de euro să dai impresia că te consulţi cu poporul suveran. De faptul că vrei să acaparezi toată puterea.
Acestea sunt doar câteva dintre argumentele raţionale ale fricii colective pe care ar fi trebuit să le invoce, dacă ar fi fost în stare, contracandidaţii nocivului.