Aripa mai culta a securitatii

"Ce de mai umbla astia, ma Marine - i-a zis colonelul de la vize baiatului care-i aducea pasapoartele artistilor de la Opera - ia sa mai stea si pe acasa, ca avem treaba!"

"Astia" erau de fapt marele bariton D. chemat de italieni intr-un juriu la Scala din Milano. Cand era mahmur, colonelul folosea numai pluralul. "Ia sa mai bem si noi niste apa, sa ne limpezim", zicea el golind sticla dupa sticla. Sau: "Ia sa le mai dam peste nas la smecherii care vrea sa fuga din tara si ne crede prosti". Baritonul a aflat ca n-a primit viza cu un ceas inainte de a lua avionul. Sa fi fost cu o zi inainte, ar fi dat niste telefoane, si lucrurile s-ar fi aranjat. Spre deosebire de colegi, la care exista suspiciunea ca ar fi putut sa ramana in strainatate, in cazul sau problema se punea exact invers. Baritonul era satul de turnee. Totusi, Scala era Scala si refuzul nu numai ca l-a mahnit, dar i-a rascolit si vechiul sentiment de neajutorare si de manie de pe vremea cand, baiat de cartier, dadea examen la Conservator laolalta cu niste tineri din lumea buna, bine imbracati si trufasi, siguri de reusita.

Ca un facut, la 7 mai 2006, exact in ziua in care implinea 80 de ani si se gandea ca n-o sa afle niciodata cine l-a impiedicat sa plece in 1971 in Italia si mai ales de ce, baritonul pensionar D. s-a intalnit la chioscul de ziare cu securistul Operei, si el la pensie. "Auzi, mai tovarase Marin - l-a intrebat artistul pe fostul ofiter - ia zi-mi asa, ca de la mos la mos, de ce nu mi-ati dat, ma, atunci viza? Stii la ce ma refer, nu?" Cum sa fi zis Marin ca nu stia, cand era sa iasa un scandal monstru la CC? Baritonul nu era un solist oarecare, iar in Comitetul Central avea o multime de admiratori. "Noi, cei mici - s-a scuzat securistul pensionar - , ne faceam treaba, dar nu stiu ce i-a venit lui dom’colonel Pantaru. Cred ca era beat si avea ciuda pe dumneavoastra ca plecati mereu si el nu fusese decat in delegatii la rusi si la redegisti." Explicatia insa era alta. Colonelul, mai ales cand se imbata, il ura pe bariton. Pur si simplu nu intelegea de ce partidul si Republica Socialista Romania nu puteau sa le faca nimic catorva cantareti si doctori. La doctori, mai intelegea, ca erau mamosi si toti tovarasii ajungeau cu nevestele la mana lor, dar cantaretii? "Acum, c-a trecut timpul si e si dansul pensionar ca si noi - a zis Marin - , pot sa va spun ce l-a enervat atunci. Putea sa fie mutat din functie sau si mai rau, totusi s-a pus contra de-al dracu’. Ce de mai umbla astia, a zis colonelul despre dumneavoastra, ia sa mai stea si pe acasa, ca avem treaba."

"Ce treaba aveam noi impreuna - s-a mirat baritonul - , nu cumva canta in secret?" "Ba da - a raspuns Marin ca si cum trebuia sa accepte ca seful sau avusese un moment de nebunie - , dar nu ca dumneavoastra. Mai mult ragea." "Doar nu vrei sa spui ca ragea arii de opera?!" "Ba da, domnu’ bariton - a mai zis Marin, cu aerul omului care se lepada de un pacat si putea sa moara linistit - o zicea mereu pe aia cu la donai mobila. Si, cand era beat, plangea ca nimeni nu pricepea ce canta. Toti credea ca e ceva din Teleorman."