Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu a trecut mult timp de atunci, am fost promotia 2008-2009, liceul inca face parte din trecutul meu recent, de care nu stiu, nu vreau si nu pot sa ma despart de tot. In vara lui 2009, parca pe 25 iunie, am avut prima proba a Bacalaureatului, cea orala la limba si literatura romana. Mi-era ingrozitor de frica. Aveam impresia ca nu stiu destul de bine materia, de fapt ca nu stiu nimic, ca sunt pierduta in niste detalii pe care nimeni nu le va aprecia in momentul decisiv. Eram singura acasa, nu puteam dormi, posturile de televiziune anuntau continuu moartea lui Michael Jackson, nelinistea mea crestea cu fiecare ora de singuratate si de nesiguranta. Am vorbit la telefon cu mama si cu tata, care erau plecati in tara cu probleme, le-am promis ca voi incerca sa ma odihnesc, ca sa evit consecintele oboselii totale, m-am inghesuit in canapeaua stramta din sufragerie si, nu mai stiu cand, dupa trei dimineata, am adormit.
Urmatoarele zile au trecut repede. La proba orala de limbi straine, unde am ales engleza, m-am descurcat binisor, apoi au venit cele patru probe scrise. Cel mai frica mi-a fost de matematica. Acolo, unde sunt numai rezultate exacte, unde nu puteam compune nici o fraza metaforica, pentru a acoperi o posibila lipsa de cunostinte, am avut senzatia ca pariez totul. Mi-am aruncat in joc toate motoarele, pentru integrale, limite, puteri, radicali, adunari, inmultiri, forme geometrice, ipotenuze, teoreme si strategii. Nu a fost deloc simplu, s-a picat destul si in generatia mea, am avut chiar colegi de clasa care nu au reusit sa ia toate probele. La celelalte trei materii, m-am simtit mai sigura pe mine, pe ce invatasem, pe ce stiam ca pot rezolva. Limba si literatura romana, informatica, limba spaniola si matematica. Asa a sunat catalogul materiilor scrise de la Bacalaureatul meu.
Ma uit astazi la televizor si vad la ce dezastru s-a ajuns. Nu pot sa nu ma intreb de ce. Da, am fost si eu eleva, tocmai asta e problema. Pana de foarte curand, am trait mai bine de sase ore pe zi intr-o scoala, am avut colegi de toate felurile, am avut profesori mai mult sau mai putin exigenti, am lipsit de la ore, din motive de urgenta sau nu, am facut parte dintr-un grup pe care unele persoane il considerau dezechilibrat. Am terminat clasa a XII-a B, tuturor ne-a fost teama de Bacalaureat, unii l-au picat, altii l-au luat cu bine, unii s-au grabit, altii au stiut sa-si dozeze cum trebuie timpul si energia, dar, in ansamblu, nu ne-a mers asa de rau cum le merge liceenilor din anul acesta. Ce s-a intamplat, in numai doi ani, cu sistemul nostru de invatamant? N-a fost niciodata perfect, dar acum, parca, intreaga competitie e pe dos, parca lupta se da intre rezultate slabe si rezultate dezastruoase. Unde e problema?
Poate nu mai avem profesori interesati de propriile materii, poate elevii nu mai vad sensul invataturii si al autodepasirii, poate li se pare tuturor inutila o fortare a capacitatilor, atata timp cat sistemul nu incurajeaza valorile si performanta. Chiar asa, ce mai inseamna, la-nceput de septembrie 2011, performanta? Mai vrea cineva performanta? Mai e timp, in scolile acelea de provincie, unde iarna nu se poate sta de frig, sa ne gandim la rezultate iesite din comun? De ce se investeste fara rost, de ce se renoveaza, prin mai multe sate ale tarii, scoli unde nu mai merge nimeni sa invete, cand sunt atatea alte locuri in care e nevoie de schimbare? Imi amintesc de o teorie pe care tata
mi-a repetat-o de nenumarate ori: in multe situatii de viata, trebuie actionat ca la sah, e nevoie sa anticipam miscarea urmatoare, inainte de a muta piesa. Nu stiu, poate e imposibil de aplicat aceasta teorie in realitate. Poate ca in invatamant e urgent un alt fel de gandire si de solutionare a crizei. Pentru ca e clar ca e vorba de o criza. Procentele de promovabilitate de la sesiunea a doua nu lasa loc de nici un fel de indoieli. E grav ce se intampla, acesti copii care s-au pierdut si fac greseli de cultura generala fac parte din generatiile pe mana carora vom ajunge cu totii, la un moment dat. Acesti copii ar trebui pregatiti de viata si de performanta.
Bilantul e trist. Au trecut doi ani de la examenul meu si, totusi, nu mi se pare ca exagerez atunci cand vorbesc de Bacalaureatul de pe vremea mea. Parca a trecut mult timp, atat de schimbate sunt toate, atat de ingrijoratoare sunt cifrele. Trebuie facut ceva. Interventia e obligatorie. Da, e obligatoriu sa se faca ordine in educatie. Cat mai repede. Pana nu devine tarziu si pentru alte generatii.
Citește pe Antena3.ro
