Baia ritualică de sânge

Spun si scriu demult ca presa romaneasca traieste intr-un autism perfect in raport cu restul societatii si ca a ajuns sa aiba un comportament de-a dreptul schizofrenic. Fenomenul e periculos, pe fondul unei destructurari institutionale fara precedent, in primul rand, pentru ea insasi. Dat fiind, insa, ca n-am nici virtuti, nici pasiuni de Cassandra, ma bucur cand sunt infirmat, nu confirmat in “verdictele' mele de ostenitor pe plantatia mogulului. Nenorocirea face, insa, ca am parte, aproape zilnic, de confirmari si paraconfirmari. Bunaoara, a fost nevoie ca presedintele PNL sa scape (controlat si bine dozat) boii intr-o dezbatere televizata si sa spuna niste lucruri incredibil de adevarate despre niste – asta-i viata – confrati intru gazetarie ca sa ajung sa citesc si sa aud niste lucruri care, daca n-as fi mancat vreo 15 ani o paine in mediul asta oricum toxic si pacatos, mi-ar fi schimbat perceptia despre jurnalism.

Vexati ca talentatul orator Antonescu le-a zis de la obraz niste “nasoale', dar reale, numitilor Culcer, Lupea si Marian, o sumedenie de activisti portocalii - care au tacut ca rahatii-n tufe pe vremurile faimoase ale “tigancii imputite', “derbedeului dracului', “tonomatelor cu euro' si “gaozarului' si au avut buzele cusute cand Jucatorul stergea pe jos cu pensionarii – au prins grai si au inceput sa emita sunete articulate inflamate pe gaura gurii si sa-si puna pe hartie indignarile de fecioare de pension. Am aflat, cu acest prilej, ca o femeie care a lucrat pe vremea dictaturii ceausiste la Ambasada SUA si la scoala de partid Stefan Gheorghiu, care inca nu si-a lamurit public trecutul in raport cu fosta Securitate, care beneficiaza (prin exceptie de la regula) de privilegiile de a tine blocat locul de munca unui tanar si de a putea cumula un salariu de bugetar de peste 100 de milioane de lei cu o pensie deloc neglijabila, care face activism politic portocaliu la modul cel mai transparent cu putinta se poate considera “jurnalist incomod'. Si am dedus ca Romania e singura tara din lume unde exista oameni care pot sustine fara sa le crape obrajii de jena ca presa libera e finantata de stat si supusa abuzurilor opozitiei, nu ale puterii. Alta noutate, de-a dreptul notabila pentru mine, e ca o institutie ca TVR, care face statului o gaura anuala de 50 de milioane de euro, are tupeul sa se victimizeze politic sustinand pe fata puterea. Iar asta in timp ce, pe un fond de teroare a concedierilor din sistemul bugetar, angajeaza discretionar, pe contracte confidentiale, o ditamai gherila portocalie a pupatorilor de dos prezidential.

Pornind de la exemplul de succes al lui Traian Basescu, pe care istoria recenta ne-a demonstrat ca nu-l poti bate decat cu armele lui, Crin Antonescu a facut ceea ce, de regula, spune o conventie sociala ipocrita, “nu se face'. Adica, intr-un mediu politico-mediatic divizat pana la limita confruntarilor fizice, n-a fost curva mieros-impaciuitoare cu aia care-l injura, ci si-a marcat clar teritoriul. Si-a definit clar, public, tabara adversa si a anuntat, cu titlu de scrisoare de intentie extrem de transparenta, cine va cadea cand si daca el va urca, iar decizia discretionara ii va apartine. Drumul catre putere e unisens si ingust. Daca pasesti inapoi sau in lateral, esti curatat. Opozantii, cati mai sunt ei in tara asta dupa ce puternicii zilei au cumparat si/sau santajat tot ce le-a picat la mana, vor sange. Inscris pe curba aparent favorabila, liderul PNL li-l promite. Mai are, insa, de rezolvat, inainte de executiile ritualice, un mic amanunt: castigarea alegerilor.