Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zice ca vrea sa rada de tot ce se intampla in jur, dar, de fapt, plange. Zice ca nu ii este dor, dar ii este. De varstele care s-au dus. De vocile care il cheama din departarea acestor varste. De ziua cand tatal sau, invatatorul Traian Popescu, s-a intors de pe front impodobit cu trei rani si o decoratie. De satul mehedintean Danceu, in care a scris cu salcamii de prin gradini, cu stelele de pe cer si cu roua cea multa de pe iarba si mai multa a campului prima sa poveste. O poveste in care, impins de nesabuinta, a intrat el insusi, fara sa-si dea seama ca n-o sa mai poata sa mai iasa. Si n-a mai iesit. De acolo, din poveste, ii este dor. De acolo se uita cu lumina ochilor infrigurata la cum a trebuit tatal sau sa se desparta de cartile din casa, de cele mai multe dintre ele, intr-o dimineata geroasa de iarna, de iarna, da, cu toate ca era primavara sau toamna, deoarece cartile respective erau foarte periculoase pentru noile vremuri! Nu insa si pentru copilul care se uita din poveste la sufletul trist al tatalui sau si la sufletul tot asa de trist al cartilor alungate, de fapt, rugate cu frumosul sa plece, caci asa facuse invatatorul Traian Popescu, le rugase frumos si chiar le ceruse iertare.
Dupa care au trecut anii, au tot trecut, iar baiatul invatatorului din Danceu nu mai voia neam sa iasa din poveste, stia si pe unde, si cum, dar nu mai voia. Zicea ca vrea sa puna la loc cartile acelea izgonite pe nedrept. Asta dintr-o foarte mare mila fata de sufletul parintilor si bunicilor sai, dar, mai cu seama, fata de sufletul lor, al cartilor. Si le-a pus. Scrise insa chiar de el. Caci d-asta a si ramas acolo in poveste. Intre timp, invatatorul Popescu a fost chemat iarasi la razboi, unul mai neindurator si mai lung decat celalalt din care se intorsese decorat. Fiul sau, desi stie bine ca n-o sa se mai intoarca, intrucat din razboiul acesta nu s-a mai intors nimeni, niciodata, sta tot mai singur acolo in poveste si-l asteapta.
Cum sa colorezi leul in albastru?
Cum sa-l transformi pe Shakespeare in pasare?
Cum sa cauti mari sub pustiuri?
Si cum sa ceri o bere pentru calul tau?
Tatal s-ar mira de toate aceste nazbatii ale fiului. Dar pana la urma ar intelege. Cu varsta acestuia s-ar impaca poate cel mai greu. Chiar va implini 76 de ani?! Chiar! Pai, timpul curge si acolo, in poveste? Curge, domnule invatator Popescu! Curge, lovi-l-ar boala! Insa D.R., baiatul dumneavoastra, se joaca in continuare. Caci mai are destul de colorat la viata asta atat de cenusie. fii mai are de plans, prefacandu-se ca rade. Si mai are de pus cateva carti la loc, in biblioteca de acasa. fii mai are de asteptat binele pe care l-a facut. Spre deosebire de dumneavoastra, acesta chiar se intoarce. (Se stie doar ca binele facut nu trebuie sa ramana nepedepsit!). Bine insa ca mai are si niste loc in suflet pentru rani. Deoarece dumnealui ii cam place sa va calce pe urme, impodobindu-si sufletul cu rani. Indeosebi, vara, in timp ce trece o caruta cu mere pe cer. Si ploua alb, si in poveste, si in lume.
Citește pe Antena3.ro
