Bifurcatia cu dubitatii

E tare neplacut sa fii prost. Nu ca ar fi un handicap. Dovada ca atata lume o duce bine, fara sa exceleze cu duhul.

Dar cand ai gripa - tusesti; cand, Doamne fereste!, te captusesti cu un sifilis - il rezolvi la doctor. Mai toate neplacerile vin cu niste simptome. Au o relatie pregatitoare cu necazul. Numai relatia cu prostia ramane pe vecie confuza. Poti sa si mori suparat pe omenire, convins ca problema-i la omenire. Daca nu poate fi masurata, prostia in schimb e orientata. Se defineste de regula printr-o directie, nu prin cantitate. Poti sa fii foarte destept intr-o privinta si prost in o multime altele. Se spune ca asta e si secretul desteptului: recunoaste pe loc in ce directie e prost.

Am avut un locotenent profesor de patriotism, prost ca noaptea, care ura dictionarele. Avea si un motiv. Cum se ducea la un dictionar, sa se lamureasca asupra unui cuvant de care auzea prima oara, cum descoperea ca-s mai multe cuvinte naucitor de asemanatoare pe acelasi loc. Ma rog, catedra la care preda el nu se chema patriotism. Se chema "de educatie ostaseasca", dar in esenta cu asta se ocupa, ii invata pe ostasi ca oamenii sunt de doua feluri, ai nostri si ai lor, si ca ai nostri sunt din plecare mai buni, deoarece ai lor sunt intotdeauna mai rai. Cand venea cazul sa ne explice in ce chip a fost infrant fascismul de Armata Rosie, mintea locotenentului educator suferea brusc o bifurcatie. Probabil ca asa ar si trebui sa i se spuna prostiei de acest gen, bifurcatia la litera. Intai i se bifurca mintea la o litera si automat prima dubitatie: Oare cine fusese infrant de ai nostri: fascismul sau fascistul? Profesorul meu de "ai nostri si ai lor" era prin urmare lovit de o bifurcatie dubitativ-repetitiva. De ce repetitiva, am sa va luminez imediat. Prima dubitatie, in loc sa fie urmata de o clarificatie, era trifurcata de o meditatie. Unde fusese, in definitiv, infrant fascismul sau - poate - fascistul - se intreba gandind intens locotenentul - in propria lui vizuina sau in propria lui viziune. Doua bifurcatii, hai, mai merge, insa treaba se complica, deoarece a doua o urnea din loc pe a treia. Popoarele oprimate nu raspundeau la forta numai prin forta, ci apeland la propria lor cunostinta. Sau constiinta? Daca nu cumva constienta?

Eu, unul, il intelegeam, deoarece il surprinsesem imprumutand un dictionar de la biblioteca si inapoindu-l foarte nervos. Invata omul din manualul dactilografiat de patriotism stiintific ca "fascismul a fost infrant in propria-i vizuina de popoarele care nu raspundeau la forta numai prin forta, ci apeland la constiinta de clasa". Dar cand trebuia sa spuna fraza pe de rost in fata plutonului, sareau de unde nu se astepta bifurcatiile si-l innebuneau de cap. Cand capitanul, nici el mai mintos, ne lua caietele elevilor seriosi, care notam cuvant cu cuvant ce ne spunea la ore locotenentul, gasea in ele tot felul de minunatii. Cum ar fi de pilda ca "fascistul a fost impins in propria-i viziune de popoarele care nu raspundeau la forta prin forta, ci apeland la cunostinta de plasa". Ultimul cuvant se explica, probabil, prin aceea ca locotenentul, cand era mai prietenos si ne povestea unde se nascuse el, zicea numele satului si apoi al comunei, dar intotdeauna cu precizarea ca Tupchilesti se gaseau "inca de pe vrerea lui Cuza" in plasa Covurlui.