Brunea Fox - Realitatea exista independent de reporter

Reportajele mele 1927-1938
Colegului debutant in reportaj, care mi-a facut cinstea sa ma intrebe daca nu cumva mi-a mai ramas din stocul vechi vreun subiect inedit, o "lovitura" – cum se spune in jargonul breslei, dintre acelea care avanseaza intr-un singur ceas cu trei galoane o cariera abia inceputa – i-am spus:

Reportajele mele 1927-1938
Colegului debutant în reportaj, care mi-a făcut cinstea să mă întrebe dacă nu cumva mi-a mai rămas din stocul vechi vreun subiect inedit, o "lovitură" – cum se spune în jargonul breslei, dintre acelea care avansează într-un singur ceas cu trei galoane o carieră abia începută – i-am spus:

Regret, nu mi-a rămas nici un subiect virgin. Toate le-am epuizat la vremea lor. Sau au fost devorate de timp, ceea ce, în definitiv, e un drept al lor, oricît s-ar părea de canibală apucătura. Sînt măcinate pînă la os, şterse din universul lor obiectiv. Au fost...
Dar ce înţelegi dumneata printr-un subiect "gras", extraordinar? Presupun că nu ceva care să contrazică sensul şi finalitatea reportajului, care nu e decît o cange de harponat realitatea, o sondă ce captează conţinutul diverselor zone ale realităţii. Realitatea există independent de reporter, nu e un produs al imaginaţiei sale. Ea se mai cheamă şi viaţă.

E adevărat, viaţa nu e o vitrină ce-şi etalează una lîngă alta, numerotate şi etichetate, componentele inventarului. E mai curînd un bazar variat, un talmeş-balmeş viu, împrăştiat pe diverse planuri, şi în osteneala şi agerimea exploratorului rezidă meritul de a nimeri "trouvaille"-ul. În dibăcia lui îl valorifică, indiferent dacă e o piesă ce se impune de-a dreptul prin dimensiunile ei mari sau o aripă de libelulă, ce devine somptuoasă draperie prin magia ocheanului fotografic mînuit cu talent. În treacăt fie zis, talentul nu e o  însuşire de prisos în nici o meserie, darmite în a scrisului, pe care-l diferenţiază de "fotografia-amator", de procesul-verbal. Dacă-l posezi, nu e nevoie să abordezi teme spectaculoase, teme-ihtiozaur, ci o simplă potcoavă.

...Ai văzut cum se făureşte o potcoavă? Da, e mai greu să "scoţi efecte" din bucăţica asta modestă de metal decît dintr-o locomotivă. Aceasta din urmă, ca să zic aşa, se impune de la sine, se instalează arătos pe... cinci coloane de gazetă. Potcoava e mai sfioasă, se oferă mai greu şi de aceea socot că prezentarea ei e o încercare de virtuozitate pentru un ziarist înzestrat.

A aborda numai subiecte elefantine e o deprindere plină de riscuri, o dată şi o dată. Fiindcă vine momentul cînd fatal vei fi obligat să trişezi publicul, să te trişezi pe tine, ridicînd ca atleţii epuizaţi haltere de carton.

Văd că zîmbeşti. Îţi închipui că tot ce-ţi spun e ca locvacitatea boscarului precedînd scamatoria. Că, într-un sfîrşit, am să scot din mînecă numărul de senzaţie, subiectul "senzaţional". Dacă acest termen n-ar fi stigmatizat, compromis, m-ar ispiti o reconsiderare a lui, pe planul reportajului actual, constructiv, oglinditor de realităţi excepţionale, deşi aparent simple. Cred că tot ce se creează astăzi la noi – indiferent de dimensiunea obiectului –, ac sau tractor, este senzaţional. Ceea ce dă acest caracter deosebit epocii noastre socialiste, ceea ce-i dilată limitele dincolo de măsura strictă a fiecărei realizări luate în parte, este combustia umană, fervoarea faustiană a muncitorului pentru tot ce zămisleşte. Acest combustibil lăuntric iradiază palpitant pe tabloul muncii, fie că este vorba de fabulosul Bicaz sau de paharul de serie plăsmuit la sticlăria din Mediaş. În lumina aceasta magică, toate gesturile, toate eforturile, toate trudirile oamenilor se aseamănă ca într-o apoteoză. Numai că această revelaţie implică, pentru spectatorul care le vizionează, pentru reporterul care năzuieşte să le transpună cu fosforescenţa lor fascinantă – cîteva condiţiuni indispensabile. Dintre acestea, cea mai esenţială este să se apropie de vatra muncii, mare sau mică, intelectuală sau manuală, cu aceeaşi pasiune profesională, cu aceeaşi afecţiune umană. Însă realizarea unei atari intimităţi nu se dobîndeşte fulgerător, potrivit reţetei reporterului grăbit. De aceea, "festina lente", îl sfătuiesc pe tînărul ce se consacră reportajului. Nu numai pe el, ci şi pe turistul curios să surprindă în escapadele sale şi altceva decît un peisaj pitoresc îl povăţuiesc să nu se grăbească.