Buboiul purulent

Ca de obicei, s-a demonstrat ca, daca nu exista un obiectiv major comun, palpabil, de genul supravietuirii la guvernare prin respingerea motiunilor de cenzura, numitii si alesii puterii au interese perfect divergente.

Acum doua saptamani, PNL si PD isi puneau poalele-n cap pe toate posturile tv. Ce nu puteau spune, in mod direct, sefii celor doua partide se comunica poporului avid de varsare de sange politic prin intermediul purtatorilor de imagine (si, mai ales, de mesaje) Orban si Udrea. Ultimatumuri, conditionari, duritate, intransigenta, nimic nu a lipsit din arsenalul etalat de combatanti. Dupa doua zile de varsat reciproc al laturilor in cap, sfarsitul traditionalei reuniuni de luni a liderilor Aliantei D.A. ne-a relevat niste fete de politicieni responsabili, marcati de importanta momentului, care, exclusiv pentru binele tarii, promiteau solemn sa asigure stabilitatea coalitiei de guvernamant, sa nu-si mai spele rufele-n public si sa coopereze intru infaptuirea obiectivului strategic numit aderarea la UE.

Fix o saptamana a durat anuntatul armistitiu. Sambata, zi propice pentru lansarea in eter a mesajelor politice, pe la pranz, cand tot romanul se trezeste din mahmureala de dupa arestarile de vineri seara, liberalii, prin vocea apasata a Noricai Nicolai, faceau arsice proiectul strategiei de securitate nationala, atat de drag presedintelui Basescu. In mod absolut firesc, un asemenea afront nu putea primi raspuns decat de la atoatestiutorul Emil Boc, transpunerea vie a principiului fizic al actiunii si reactiunii, omul vertical oricand gata sa le aminteasca oamenilor rai ca "sefu’ are mereu dreptate". Nici mediatorul intre puterile statului, l-am numit aici pe Traian Basescu, nu putea ramane dator, asa ca a doua zi, sub transfocatoarele avide de senzational ale camerelor de luat vederi, i-a recomandat niste tratament de memorie - sub forma de desecretizare a stenogramelor CSAT - vestitului incasator Calin Popescu Tariceanu.

"Impacati" de liderul absolut ca pe vremea rabinului din Buhusi ("si tu ai dreptate, si tu ai dreptate…"), sefii de partide au coborat din dealul Cotrocenilor croiti sa se concentreze asupra urmatorului obiectiv politic imediat: votul din Camera Deputatilor in privinta incuviintarii perchezitiei celor doua imobile-simbol ale Romaniei anului 2006: muzeul Nastase din Zambaccian si domeniile Nastase din Cornu. Alte promisiuni de infratire, alte strangeri de randuri, alt esec lamentabil al asa-zisei majoritati parlamentare. Ca de obicei, s-a demonstrat ca, daca nu exista un obiectiv major comun, palpabil, de genul supravietuirii la guvernare prin respingerea motiunilor de cenzura, numitii si alesii puterii au interese perfect divergente. Ca majoritatea din Parlament se poate lesne transforma intr-o umilitoare minoritate, ca diferentele de gandire si de interese sunt de cele mai multe ori imposibil de adus la o forma de compromis politic, ca - frust spus - poreclita coalitie guvernamentala nu functioneaza, ca numai cronofaga putere de autodevorare a opozitiei mai tine-n functii niste indivizi parca pedepsiti (in 2004, de sila si revolta induse de patru ani de domnie PSD) sa ne conduca.

Probabil ca buboiul va acumula puroi pana la momentul magic al anuntarii verdictului in dosarul aderarii Romaniei la spatiul politico-economic al Europei Unite. Datul reciproc la gioale, french can-can-ul din fata Procuraturii si a tribunalelor, fluturatul dosarelor si contractelor dubioase prin presa ori mascarile televizate vor continua sa fie liniile directoare ale clasei noastre politice. Semnalele publice ale ultimelor zile (acuzatiile de o duritate fara precedent, in calitate de reprezentant al PNL, aduse sefului statului de presedintele Rompetrol sau controlul guvernamental trimis de premier pe feuda RAAPPS a blondei de la Golden Blitz sunt doar doua exemple la indemana) demonstreaza, fara putinta de tagada, o radicalizare ingrijoratoare a actiunilor politice. Finalizarea balciului se poate lesne intui: cu sau (Doamne fereste!) fara acceptarea Romaniei in agitata familie a UE, ne indreptam cu o viteza uluitoare spre un angrenaj nefericit de tipul defunctei aliante CDR - USD - UDMR. Si zau daca nu-i de-a dreptul tragic sa mai irosim inca o data, pe post de cobai, patru ani din viata.