Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Apartament de vânzare 3 camere, Bucureşti, ultracentral, zona Universitate, 60.000 de euro, preţ negociabil. Alte detalii: confort 1, suprafaţă locuibilă 109 mp.; etaj 7/9 (P+9E); 2 băi, 2 balcoane; decomandat, cu îmbunătăţiri (parchet, gresie, faianţă, 3 x aer condiţionat); mobilat lux, cu bucătărie open-space mobilată şi utilată; terasă superbă de 8 mp, cu vedere pe spre bulevard”. Văd imaginile: impecabil mobilat, cu gust, mare, spaţios, luminos – „la cheie”: să te aşezi direct în pat şi să dormi, visând că gata, ai ajuns la liman. Emoţional.
Raţional, după ce ai văzut sute de alte oferte îţi dai seama că este ceva în neregulă: preţul este mult prea mic. Cu vreo 40.000 de euro, apreciez eu. Deci, „avem o situaţie, avem o problemă”. Nu este vreun chilipir, pentru că apartamentul stă demult la vânzare. Bulina roşie?
Sunăm agentul. Răspunde o doamnă foarte cumsecade. „Da, apartamentul este superb, însă blocul are... bulină! Dar...”, coboară ea vocea, ca şi cum mi-ar spune o mare taină, „bulina nu este reală!”.
Hopa! Adică? „Păi este un bloc în care locuiesc, cum să vă spun, oameni cu relaţii, foşti nomenclanturişti şi am aflat că bulina s-a pus doar aşa, ca să le refacă statul faţada pe banii lui. Structura de rezistenţă ar fi bună.” Construcţia este din 1940. Deci a prins toate cutremurele majore, dar n-a căzut în 1977.
Îi spun că dacă un specialist în construcţii, inginer în rezistenţă, îmi confirmă asta, atunci oferta devine extrem de interesantă. Deşi îmi dau seama imediat că este imposibil să fiu eu singurul deştept căruia să-i fi dat prin cap aşa ceva. Agentul spune că, desigur, pot să vin cu un expert. Sun un prieten foarte bun, de meserie inginer constructor specializat în rezistenţă şi practicant activ al meseriei sale. Mă întreabă unde este blocul exact. Îi spun. „N-are rost să mergem”, zice el. „Blocurile alea le ştiu pe dinafară, mi-am dat lucrarea de licenţă tocmai pe ele în relaţie cu cutremurul din 1977. Blocul ăla este consolidat numai până la etajul 2. Imediat după 1977, a fost aşa o nebunie să se consolideze repede blocurile vechi rămase în picioare. Dar când şi-au dat seama ce greu este şi mai ales cât costă, au oprit lucrările. Ceauşescu n-a mai vrut să bage banii în aşa ceva. Aşa că multe blocuri vechi sunt consolidate doar pe sfert. La un cutremur de până în 6 grade, nu păţeşte mare lucru, dar la un cutremur mare, blocul cade. Şi nu mai contează dacă te afli pe un etaj consolidat.” Corect.
Multă vreme studiez fotografiile apartamentului. Este foarte frumos. Dacă eu aş fi proprietarul, aş fi extrem de nefericit „în proprietatea mea”. N-aş putea locui în el, nici nu l-aş putea vinde. Am prins cutremurul din 1977. Stăteam într-un bloc din Berceni, pe atunci. Ţin minte că s-a stins lumina „în timp ce” şi mă uitam cum se balansează luciul linoleumului în bătaia Lunii, sub fereastra din bucătărie. Şi n-am s-o uit niciodată pe vecina de la scara a doua pe care „deranjul” o prinsese sub duş. Se speriase în aşa hal încât avea pe ea doar cordonul de la halatul de baie. Stătea goală puşcă pe trotuar, era udă încă, plângea şi repeta întruna: „Mi-e frig, mi-e frig!”. Multă vreme după cutremur, deşi blocul nostru nu păţise absolut nimic, am trăit cu senzaţia că locuiesc într-o şandrama ce stă să cadă. Dacă nu aveam un prieten expert în rezistenţă, care printr-un noroc să fi cunoscut exact situaţia acelui bloc, cum aş fi putut afla în România, „ţara tuturor posibilităţilor”, dacă bulina roşie e „pe bune” sau doar de... faţadă?
Citește pe Antena3.ro
