Când raţiunile economice sunt fugărite de populism

Vă propun un exerciţiu de autoeva­lua­re. Plecând de la două oglinzi.
Pe una dintre ele ne-au pus-o în faţă ana­liştii de la JP Morgan. Nu arătăm de­loc rău în oglinda marii bănci ameri­ca­ne. Seculara speranţă  de recupera­re a decalajelor faţă de ţările dezvol­ta­te e susţinută, astăzi, de un semnifi­ca­tiv potenţial pentru o nouă evoluţie as­cendentă. A doua oglindă însă, cea de la Eurostat, ignoră ce putem şi ne spune cine suntem de fapt: cei mai să­raci din Uniunea Europeană, ală­turi de bulgari.

Concluzia e limpede: ne-am schimbat noi  şi am schimbat ţara din decembrie 1989 încoace, dar par­tenerii noştri europeni s-au schimbat mai repede şi mai profund decât noi. Şi iată că regiuni întregi din ţara noastră, din Suceava până la Vaslui, din Dolj până în Vâlcea, din Argeş până la Marea Neagră, incluzând până şi zonele din jurul porturilor Brăila, Galaţi şi Constanţa, se târăsc în coada clasamentului european  al puterii de cumpărare.

Ce ne ţine în loc? Nu suntem com­petitivi. Una dintre cauze fiind uşu­rinţa cu care ignorăm noi înşine po­tenţialul de înaintare şi ne lăsăm prinşi în capcana iluziilor, ademeniţi de populism. Parafrazându-l  pe Sir Tho­mas Gresham, consilierul financiar al Elisabetei I a Angliei, care  formula în secolul al XVI-lea, un adevăr devenit legitate: "Banii slabi îi alungă din circulaţie pe cei tari", guvernato­rul BNR observa că astăzi, în dezbaterile publice de la noi, adeseori ideile bune sunt alungate de cele rele. De ideile populiste, deci, căci spre o astfel de legătură (idei rele = idei popu­liste) conduce interpretarea logică şi istorică a parafrazei citate.

Tezele populiste sunt periculoase mai ales pentru că sunt specioase. Ca­­racterul lor înşelător pleacă de la eti­mologia cuvântului "populism", nu­mai în aparenţă legat de cuvântul po­pular. Confuzia apare frecvent şi pro­duce derută. Populismul suitelor de politicieni care, ani în şir, au făcut tot ce au putut pentru amânarea re­for­melor economice, motivând că ar fi prea dureroase, îl plătim azi, infinit mai dureros, cu salarii tăiate, cu pensii îngheţate şi cu un TVA inflaţio­nist, ce loveşte întreaga populaţie. Fiindcă "populismul" nu exprimă susţinerea intereselor populaţiei.  Pentru acest concept păgubos, antieconomic,  a plătit cu ieşirea din istorie, acum mai bine de un veac, o formaţiune politică americană ce întorsese spatele puţinelor reguli de politică monetară  existente la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Legătura dintre ideile populiste şi parabola consilierului financiar al re­ginei Elisabeta I nu-i deloc întâmplă­toare. Ea a devenit evidentă în lumea de după Congresul de la Viena, din l815, care se despărţea de epoca lui Napoleon Bonaparte. Bimetalismul a jucat atunci un rol important, în sensul că a asigurat bani ieftini, con­vertibili în argint, în ţările ce nu erau în măsură să-şi acopere în aur to­ta­litatea emisiunilor monetare. Dar pre­vestitorii de catastrofe economi­ce şi financiare nu vorbeau în ne­cu­noş­tinţă de cauză. Se verifica astfel "le­gea lui Gresham". Treptat, argintul a alungat aurul de pe piaţă. Tem­po­rar însă. Bimetalismul, îmbrăţişat re­pede de multe ţări, şi-a arătat în cele din urmă faţa urâtă şi a început să fie abandonat. Câştiga teren aco­pe­rirea banilor numai cu aur. Întâi în Europa. Şi mai târziu, abia la cu­m­păna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, în America.

Două stafii bântuiau America în pragul secolului al XX-lea, lupta lor ajungând să domine mai toate cam­pa­niile electorale: banii scumpi şi ba­nii ieftini. Ideea fixă a populiştilor era o emisiune monetară expansivă, de bani ieftini, acoperiţi cu argint, din care statul să plătească şomerii, să angajeze în toată ţara lucrări publi­ce, să aloce fonduri mari pentru ajutoare sociale. Specialiştii care au ana­li­zat acea perioadă din istoria Statelor Unite spun că ar fi urmat o inflaţie cumplită, imposibil de controlat şi greu de suportat. Şi, mai cu seamă, eternizarea sărăciei.

Raţiunea a învins însă iluziile. Populiştii americani n-au obţinut atunci emisiunea mult dorită, chiar dacă au reuşit să pună gaz pe foc în cruciada împotriva etalonului-aur. Un candidat la preşedinţia Statelor Unite, William Jenings Bryan, avea să ros­tească o frază ce a intrat în istorie: "Omenirea nu va accepta să fie răstignită pe aur". Dar candidatul po­pu­liş­tilor a pierdut  alegerile iar ome­ni­rea a acceptat "crucea" de aur. Ba­nii ieftini, oricât de ispititori ar fi fost, pentru că ar fi rezolvat multe nevoi imediate, au fost înfrânţi în  bătălia cu judecata pe termen lung.

Când banii răi ocupă piaţa, banii buni sunt tezaurizaţi. Când ideile populiste ocupă dezbaterile publice,  unde ajung ideile cele care respectă logica economică?