Câte armate avem azi?

Anul trecut, într-o anumită împrejurare, m-am convins că actualul şef al statului era foarte bine informat privind situaţia trupelor române în teatrele de operaţii.

Meritul aparţinea unei structuri conduse, pe atunci, de un general care nu pleca fruntea în faţa nervozităţii unor decidenţi speriaţi de rostirea adevărurilor dureroase. Drept urmare, cel care conduce şi azi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării ştia (la nivel de detaliu!) cum funcţionează noile transportoare blindate, de provenienţă străină, de ce tip de muniţie au nevoie, la ce misiuni pot fi întrebuinţate, care sunt termenele dezirabile pentru aprovizionările logistice utile batalioanelor dislocate în deşerturile afgan şi irakian.

Mai mult, preşedintele României promisese că va poposi, probabil în noiembrie 2008, în campusurile unde se află şi azi încartiruite subunităţile româneşti din Irak şi Afganistan. "Furtunile" succesive din "deşertul de acasă" l-au împiedicat, din păcate, să îşi materializeze intenţia.

Campania pentru alegerile prezidenţiale se apropie. Există candidaţi ştiuţi sau presupuşi, dar nici unul dintre ei nu a făcut vreo referire, cât de mică, la intenţiile sale privind o soartă mai bună pentru profesioniştii din Armata României. Probabil că în stafurile de campanie nu a fost cooptat nici un fost general în rezervă, cu experienţă la eşaloanele de bază din armată şi cu contacte utile la nivelul Cartierului General al NATO, din Bruxelles. Sau, dacă o nominalizare a fost făcută, nu s-a întâmplat încă nimic pe planul comunicării către opinia publică.

Câte armate avem azi? Ne place sau nu, răspunsul franc este două! Prima este cea formată din subunităţile dislocate în teatrele de operaţii din spaţiul ex-iugoslav, din "nuca tare pentru NATO" - respectiv Afganistan şi din arealul relativ pacificat -, adică Irak.

A doua, evident cea mai numeroasă, este compusă din personalul militar şi civil dispersat în ultimele garnizoane lăsate (parţial) pentru antrenamentul militarilor. Acolo unde se mai vede - la depuneri de coroane, cu prilejul a tot felul de aniversări, reale sau inventate de autorităţile locale, precum şi la conducerea pe ultimul drum a câte unui camarad - Garda de onoare.

Aceasta, atunci când trage şi salve de onoare, reaminteşte concetăţenilor că meseria armelor este una în care miza contractului este chiar viaţa proprie! Cea care devine o simplă amintire după aneantizarea produsă în clipa trecerii peste locul unde insurgenţi arabi au amplasat zeci de kilograme de explozibil. Iar contractul se face cu un profesionist care, pe timpul misiunilor de luptă, se ştie că nu este nici domnişoară de onoare, nici unul dintre aceia avansaţi, "pe ochi frumoşi", la apelul de seară.

Ci un militar instruit pentru a ucide inamicul. Conform unui ordin încă în vigoare, militarii angajaţi pe bază de contract au de ales între opţiunea de a pleca cu subunitatea acolo unde angajamentele statului român o impun sau... aceea de a trece în rezervă. Cu observaţia unui distins profesor din fosta Academie Militară că aceeaşi obligaţie nu există pentru cei care se află, de exemplu, la comanda plutoanelor. Care pot să rămână (bine mersi!) acasă, lângă fusta neves-tii, împotriva cutumei "Faceţi ca mine!".

Oare experţii care îl consiliază pe şeful statului, în probleme specifice armatei, au avut cumva curajul să îl informeze şi asupra stării reale a moralului de acum al militarilor români? Care de luni bune văd că nimeni nu demontează, cu argumente verificabile, ofensiva inteligent focalizată pe reducerea salariilor "celor din armată". Campanie bazată, probabil, pe premisa că santinela dintr-o unitate militară nu este nimic altceva decât un paznic cu bâzdâc, de la o firmă de amplasat steguleţe la târguri locale...

Poate nu ştiţi că, la începutul celui de-al doilea mandat, de patru ani, al ex-preşedintelui Ion Iliescu, a venit special în România SACEUR-ul din acea vreme (comandantul forţelor aliate din Europa),
un general american înalt şi volubil. El îi declara din primul minut gazdei sale: "Domnule preşedinte, cu salariile actuale ale militarilor români doriţi să intraţi în NATO?".
O întrebare la care şi azi cei care compun MAREA MUTĂ surâd amar. Au şi de ce...
(colonel r. Ion PETRESCU)