Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La mai bine de trei ani de la eruptia crizei, desi s-a evitat o implozie de magnitudinea Marii Depresiuni, intrebari si temeri obsedante persista. Una priveste rezilienta Crizei. Alta chestiune are in vedere complexitatea, profunzimea si intinderea acestei crize. Criza financiara este intruchipata de o criza bancara, a supraindatorarii publice si private in numeroase tari. In Europa, criza Uniunii Monetare, cu originea intr-un design si aranjamente de politici defectuoase, ameninta proiectul european. Redistributia puterii in spatiul global, ascensiunea economica a Asiei, pun o presiune teribila pe lumea occidentala, pe tesuturile ei economice si sociale. Pana acum cateva decenii rivalitatea economica globala era un joc euroatlantic (Japonia fiind exceptia de la regula); acum datele problemei s-au modificat radical. Se si vorbeste despre secolul XXI ca fiind unul asiatic.
Dimensiunea sociala a acestei crizei ingrijoreaza tot mai mult. De mai bine de doua decenii erodarea clasei mijlocii a fost ocultata de indatorare (credit ieftin) si inflatie scazuta. O inegalitate a veniturilor in crestere puternica corodeaza fundamentele sociale ale democratiei, intrucat sanse (oportunitati) egale fac parte din regulile de baza ale unei societati civilizate. La cresterea inegalitatii se adauga somajul mare, mai ales in randurile tinerilor; in unele tari se vorbeste de o "generatie pierduta'.
S-a accentuat o disonanta cognitiva intre structurile de guvernamant si cetateni, care pune in discutie insusi procesul politic democratic. In UE se vorbeste demult despre "deficit democratic'. Acum insa, este vorba despre ceva mai profund, care priveste politicul in interiorul contextului national, contractul social intre stat si cetatean. Daca in regimuri autoritariste (dictatoriale), precum tari arabe si nu numai, asemenea proteste sunt de asteptat, mai devreme sau mai tarziu, in democratii liberale ele intra intr-un registru explicativ aparte; ceva scartaie in relatia intre cetateni si guverne alese prin scrutin democratic. De aceea, temerile sunt mari; se si fac analogii cu perioada interbelica a secolului trecut avand in vedere dificultatile economice fara precedent dupa al doilea razboi mondial. La putini ani dupa disparitia Zidului Berlinului si in pofida avansului globalizarii ca proces si a globalismului ca filosofie a relatiilor economice internationale, unii au anticipat o resurectie a spiritului national in Europa, in lume. Criza de acum aduce o revolta a cetatenilor in prim plan; in mod surprinzator, ea are loc atat in democratii cat si in regimuri autoritariste. Revista Time a considerat, de altfel, cetateanul (ipostaziat de proteste) ca fiind principalul actor politic al anului 2011.
Unii ar spune ca mersul tehnologiilor, redistributia puterii economice in lume explica "decaderea' unor categorii de "gulere albe' si "gulere albastre' in economiile mature. Ideea fiind ca firme maximizeaza profitul prin expansiune globala in detrimentul mentinerii/crearii de locuri de munca acasa.Dar aceasta este o citire unilaterala a situatiei; nu mai putin relevanta este dinamica politicilor publice, dominanta in ultimele decenii a paradigmei care a propovaduit dereglementarea pietelor si a favorizat capitalul in mecanica distributionala a veniturilor, a subestimat rolul politicilor industriale, a neglijat aspecte esentiale de echitate (fairness). Nu intamplator, cunoscuta revista americana Foreign Affairs a publicat in 2011 un articol despre "policy drift' (alunecarea politicilor publice), care ar fi fost fost determinata de influente ideologice si capturarea politicii publice de grupuri de interese. De aici si preocuparea tot mai vizibila de a repune in functiune masuri de politica industriala si educationala..
2. Este un reflex al unora sa gandeasca ca influenta nefasta a grupurilor de interese se manifesta, ca fenomen structural, numai in economii emergente (sau subdezvoltate), presupuse a nu avea institutii solide si mecanisme de control reciproc institutionalizat (checks and balances). Criza din acesti ani dovedeste ca tarile industrializate, cu economii mature, nu sunt imune la sindromul de captura a politicii publice, a statului. Aforismul lordului Acton, "puterea corupe, putearea absoluta, absoluta corupe in mod absolut', este valabila si pentru ele. Statutul privilegiat pe care il are industria financiara in angrenajul economic actual dovedeste aceasta stare de fapt; finantele extrag o renta necuvenita de la restul economiei, au creat riscuri sistemice mari; finantele nereglementate au functie de destabilizator intern in economiile moderne. Criza a obligat guverne sa salveze entitati financiare mari, a afectat negativ coeziunea sociala prin accentuarea sentimentului ca lucrurile sunt strambe. Si cum ar putea fi altfel cand pierderi ale unor organizatii private sunt socializate (din ratiuni de risc sistemic), in mod repetat, in timp ce veniturile multor cetateni se erodeaza.
In captura politicii publice, cu efecte asupra mersul economiei, gasim o explicatie pentru impasul politicii ca proces (politics) in tari dezvoltate. Neincrederea in guverne, de-a lungul spectrului politic, graieste si ea in acest sens. Tea Party in SUA si agregari politice similare in Europa acuza si recuza guverne pentru ca nu s-au opus ca big business (grupuri de afaceri mari) sa abuzeze de pozitii dominante pe piata. La stanga spectrului politic, resentimentele sunt amplificate de ce este perceput ca incapacitatea establishment-ului de a formula politici care sa nu favorizeze cercurile de afaceri in dauna salariatilor. Se observa un numitor comun aici, desi punctele de pornire sunt diametral opuse, findca unii doresc un stat minimal, iar altii un stat mai puternic. Numitorul comun este dat de abuzul de putere pe care grupuri de afaceri mari il exercita in economie si in politica – prin influentarea deseori neingradita, in mod efectiv, a politicilor publice. Si unii si altii vor o democratizare a procesului de decizie, guverne mai aproape de interesele cetatenilor. Dar aceste interese difera, in functie de inclinatii ideologice, statut social si economic.
Sindromul "Too big to fail' (prea mari pentru a esua) arata cat de viciate sunt pietele financiare si ce riscuri aduc in economie si in functionarea democratiei. Otmar Issing, fost economist sef al Bancii Centrale Europene, remarca ca acest sindrom submineaza credinta in economia de piata; el este un cunoscut promotor al Ordnungspolitik, care imbina piata libera cu reguli stricte si care a stat la succesul economic al Germaniei dupa al doilea razboi mondial.. Altfel spus, partizan al dreptei sa fii, intr-o democratie nu poti inchide ochii la pervertirea pietelor indusa de concentrarea puterii economice si "captura' mecanismelor decizionale. O asemenea evolutie s-a produs in Marea Britanie prin "Big Bang-ul' din industria financiara in 1986, in SUA prin dereglementarea reprezentata de abolirea Glass Steagal Act in 1999 si alte acte normative.
Criza actuala este legata de suprafinancializare, subestimarea nevoii de coeziune sociala, pierderea unui compas moral in lumea afacerilor (criza se vede in toate compartimentele societatii) neglijarea problemelor ecologice, aroganta in relatiile internationale si zel mesianic in promovarea unui model ca mantuire la orice problema sociala, oriunde in lume. Viata arata simplitatea viziunii de tip "Sfarsitul Istoriei'.
PS. Pasagii din introducerea la volumul "Cand finanta submineaza economia si cordeaza democratia', Polirom 2012
