x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ce înţeleg românii din Brexit?

Ce înţeleg românii din Brexit?

de Dan Constantin    |    07 Iun 2016   •   07:50
Ce înţeleg românii din Brexit?

Tema care frământă Europa - referendumul din Marea Britanie - are puțină rezonanță în România. Populația, care era înainte de aderarea la UE net proeuropeană, în doar câțiva ani și-a pierdut entuziasmul după ce a gustat și s-a fript cu ciorba săracului oferită de Bruxelles nou-veniților. Lipsa de interes pentru problemele pe care le degajă statutul de membru al Uniunii Europene are, cred, principală cauză în rezultatele puțin palpabile ale integrării. Mai mult, un noian de reglementări care par de neînțeles pentru români au provocat nu doar bancuri despre împușcatul porcului de Ignat, ci, mai grav, pagube și falimente. Criza laptelui, a cărnii de porc, pierderea proprietății asupra terenurilor agricole, supremația lanțurilor de supermarketuri care spoliază producătorii autohtoni nu sunt compensate de eurosubvențiile mereu întârziate și mult mai mici pentru români. Creșterea economică din ultimii ani nu s-a reflectat și în sporuri palpabile ale bunăstării, chingile deficitului controlat strict pentru România blocând nu doar salariile, ci și proiecte de infrastructură. Licitația anulată după explicații încâlcite pentru autostrada Brașov-Comarnic este exemplul de referință. Alegerile locale au ocolit cu grijă problema fondurilor europene, temă spinoasă și ofertantă doar pentru procurorii anticorupție. Un bilanț care să clarifice dacă România este un câștigător net între fondurile absorbite și obligații întârzie din multe motive. Lucrări astfel finanțate (autostrada Sibiu-Deva) sunt acum amendate cu sute de milioane de euro care urmează a fi returnate.

Sunt și alte motive de nemulțumire la scară națională față de puterea de la Bruxelles percepută ca autocrată. Presiunea politică partizană pentru menținerea lui Băsescu la Cotroceni, după votul zdrobitor pentru demitere din 2012, și mai noua soluție a Guvernului tehnocrat de import, împănat cu funcționari de rang mediu din aroganta birocrație UE, ar înclina balanța în defavoarea marii integrări. Înțelegem astfel mai exact rațiunile pentru care tema referendumului din Marea Britanie din 23 iunie este ținută sub preș în România.

 

×