Cea mai lungă zi din an

Cand eram foarte mica nu intelegeam ce-i cu ceasurile, de ce de doua ori pe an e nevoie sa le schimbam, ba inainte, ba inapoi, si, mai ales, de ce eu nu reuseam niciodata sa ma adaptez la noua ora si-mi simteam programul dat peste cap. Apoi, cand am inceput sa deschid atent ochii si sa vad ca toate se intampla cu un motiv, am hotarat sa-mi las mereu ceasul pe ora de vara, sa nu-l mai dau inapoi si sa fac calcule, in fiecare zi friguroasa, ca sa elimin cu precautie orice risc de a ajunge cu intarziere la scoala sau la vreo intrunire importanta.

Ai mei ma certau, imi spuneau ca nu e deloc coerent sa stau cu ceasul de mana inainte, imi explicau, cu rabdare si cu un fel de compasiune, ca asta nu ma ajuta la nimic, din contra, ma poate incurca in orice dimineata ceva mai confuza. Eu nu am cedat niciodata. O fi fost incapatanarea copilului sigur pe el, o fi fost un moft de care nu am reusit sa ma detasez, nu stiu exact. Mi-am amintit de toate acestea auzind, spre sfarsitul saptamanii trecute, la posturi de televiziune, si citind in mai toate ziarele, ca sambata noaptea trebuie sa fim atenti, ora patru devine ora trei, dam ceasul cu o ora mai inapoi, in concluzie dormim mai mult duminica, in cea mai lunga zi din an.

Nu am mutat inca ceasul, dar nici nu mi-am propus sa raman fidela unui obicei pe care, oricum, nimeni nu l-a inteles vreodata. Ce bine ar fi sa se poata face asta mai des! Sa dam viata cu o ora inapoi, sa ne rezolvam problemele ramase in asteptare, sa gasim solutii cu saizeci de minute mai devreme si sa intelegem mai din timp ce urmeaza sa ni se intample, ce urmeaza sa li se intample celor dragi, pe care, uneori din prea multa dragoste, ii neglijam, crezand ca asupra lor nu se poate abate nici o nenorocire. Sa dam moartea cu o ora inapoi, ca sa ni se dea timp sa o amanam sau chiar sa o invingem, ca sa avem si noi ceva de spus in ecuatia grabita in care intram cu totii, mai devreme sau mai tarziu.

Cu o ora inapoi, ca sa avem cand sa ne achitam toate datoriile morale, ca sa nu mai ajungem taziu la intalnirea cu destinul, ca sa ni se para cu folos sa umblam bezmetic pe strazi, in cautarea unor raspunsuri, fie ele mincinoase, fie ele vagi sau anonime... O ora in plus, pentru un ramas-bun complet, pentru niste despartiri ca la carte, pentru o marturisire fara ezitari si fara regrete. Ar fi bine, ar fi linistitor sa avem acces la ceasuri mai des, mai cu folos, ar fi o recompensa meritata, sa ni se permita sa dam sa abuzam de cateva minute, ca sa punem la punct ce a ramas incurcat, ca sa spunem ce n-am indraznit niciodata.

Cea mai lunga zi din an! Niciodata nu am simtit ca ziua asta chiar exista. Da, are 25 de ore, se spune ca dormim mai mult, ca avem vreme sa facem mai multi pasi pe drumul supravieturii instabile. fii totusi somnul e acelasi, trezirea e la fel de obositoare, ziua trece greoi, ca de obicei, cu nori stabili pe la fereastra, fotografiile din rame sunt tot aici, le privim si ne privesc, ca pentru o ultima taina, se face seara, se face frig, normal, e aproape noiembrie, strazile se amesteca intre ele, ca intr-un poem scris in graba, oamenii sunt iar grabiti si nervosi, cu totii ne amintim de lucrurile care ne nemultumesc, ca in orice dialog cu intunericul, nu mai conteaza pentru nimeni ca e cea mai lunga zi a anului, nu mai conteaza ora in plus, nu o apreciem, nici nu ne mai amintim ca exista, sunt prea multe coordonate haotice in jurul nostru, secundarele au ajuns pe plan secund, oricum toate ceasurile din case merg prost, ori au stat, ori au luat-o inainte, trece si cea mai lunga zi din an, la fel de pe furis, la fel de trist si de singuratic, ca si cum nici nu ar fi fost, ca si cum conventiile chiar nu ar mai avea nici o importanta, cel putin nu acum, nu anul acesta, nu viata aceasta, cand alte si alte povesti ne ocupa scena si ne controleaza gesturile, gandurile, dorintele.

S-ar putea, de data aceasta, sa dau si eu ceasul inapoi. Ca sa incep fiecare dimineata in rand cu lumea, fara calcule matematice, fara amintiri si regrete. Cea mai lunga zi din an a trecut. Pentru mine, a fost o duminica absolut obisnuita. Poate pentru dumneavoastra, cei cu mai multa experienta si cu mai multa rabdare, chiar a insemnat ceva. Poate ati reusit sa profitati de ziua cu 25 de ore. Daca nu, nici o grija. Cu putin noroc, incercam si la anul.