x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special România își face Cernobîl: Noua centrală nucleară de la Doicești se construiește pe mai multe pungi de gaz metan

România își face Cernobîl: Noua centrală nucleară de la Doicești se construiește pe mai multe pungi de gaz metan

de Diana Scarlat    |    19 Noi 2024   •   00:05
România își face Cernobîl: Noua centrală nucleară de la Doicești se construiește pe mai multe pungi de gaz metan

Un incident de-a dreptul exploziv a avut loc în comuna Doicești, din județul Dâmbovița, săptămâna trecută, dar autoritățile refuză să comunice situația care prezintă risc maxim de a pune în pericol viețile oamenilor.

Circulația feroviară a fost închisă, de urgență, sâmbătă dimineață, iar singura companie care a comunicat ceva despre această problemă a fost CFR SA, într-un anunț cu foarte puține detalii, transmis duminică. Pe surse am aflat că în urma unei săpături la mare adâncime, la circa 100 de metri distanță de locul în care se construiește centrala nucleară modulară de la Doicești, s-a descoperit o pungă uriașă de gaz metan care poate exploda în orice moment, iar trenurile au fost oprite pe o perioadă nedeterminată, pentru că o simplă scânteie de la frâna trenului sau o țigară aprinsă ar putea arunca în aer localitatea. Deși se știa că în această zonă sunt pungi de gaz metan, proiectul tehnic al centralei nucleare nu specifică nimic despre acest pericol.

La Doicești se construiește prima centrală nucleară modulară din România, despre care Greenpeace avertiza, încă de anul trecut, că reprezintă un mare pericol. Proiectul tehnic al centralei nucleare a primit toate avizele necesare, fără a se lua în considerare existența unor pungi imense de gaz metan în zona petrolieră pe care se va ridica centrala.

Săptămâna trecută, firma care deține terenul lipit de cel pe care se construiește centrala nucleară prototip a făcut săpături la mare adâncime, pentru a capta o sursă de apă, dar lucrările au produs un adevărat gheizer și lucrarea s-a oprit. Abia după trei zile, sâmbătă dimineață, s-a ajuns la concluzia că în subteran este o pungă de gaz metan și s-a decis oprirea de urgență a circulației feroviare, până când gazul va fi eliminat. 

Se știa de existența pericolului subteran

Problema este mai gravă, pentru că localnicii și angajații Primăriei Doicești știu că pungile de gaz se descoperă frecvent în această zonă, iar cea care a răbufnit acum se află la circa 100 de metri distanță de centrala nucleară. Toate aceste detalii ar fi trebuit să facă imposibilă avizarea proiectului pentru construirea centralei nucleare pe ceea ce s-ar putea numi, simplu, o bombă cu ceas.

Explicațiile pe care le-am obținut pe surse (pentru că oficial nu vrea nimeni să comunice) sunt halucinante: autoritățile consideră că dacă în același loc a funcționat o termocentrală și nu a explodat, înseamnă că se poate construi și una nucleară, peste aceleași pungi de gaz.

„S-a săpat o fântână de mare adâncime, de către SOCERAM, iar la aproape 100 de metri s-a descoperit un acvifer care a făcut ca apa să țâșnească cu presiune. A fost monitorizată de echipaje de la ISU și după 3 zile s-a constatat un conținut de gaz metan, drept pentru care, printr-un ordin de prefect s-a oprit circulația feroviară de la Doicești spre Pietroșița”, ne-a explicat, ieri, un reprezentant al Primăriei Doicești.

Termocentrala a rezistat fără să explodeze

Acesta este convins că punga de gaz nu afectează centrala nucleară, pentru că „nu e în curtea lor”, ci în curtea vecinului... „E la 100-150 de metri de gardul lor, dar nu e în curtea lor. Au mai fost descoperite multe pungi de gaz în această zonă. Există un zăcământ, îl cunosc din auzite foștii angajați, pentru că a venit cineva la un moment dat și a făcut prospecțiuni. Practic, suntem în zonă petrolieră. Vechiul amplasament al termocentralei a avut fundație până la minus 40 de metri, având o greutate foarte mare. Punga de gaz e acum monitorizată, pentru că bolborosește în continuare. S-a montat o placă mare de beton, ca să nu mai arunce în atmosferă, iar acolo s-a făcut un drenaj și se așteaptă să evacueze gazul”, a mai spus angajatul primăriei.

Prefectul a dat ordin sâmbătă dimineață să se oprească circulația feroviară pentru că s-a estimat că o simplă frână a trenului care trece la circa 15 de metri de groapa din care iese gaz metan ar putea arunca în aer nu doar trenul, ci și localitatea. Nici măcar nu se știe cât de mare este punga de gaz și cât de mult va dura evacuarea substanței inflamabile din pământ.

Trenurile sunt oprite până la remediere

Singura comunicare oficială pe acest subiect a venit duminică, de la CFR SA, fără prea multe detalii, cât să pară un fapt banal: „Compania Națională de Căi Ferate «CFR» SA informează că, din motive de siguranță, circulația feroviară între stațiile Doicești și Pucioasa, parte a liniei Târgoviște - Pietroșița, este temporar închisă. Menționăm faptul că la începutul săptămânii, o conductă de gaze a fost avariată în timpul unor lucrări executate de o firmă pe un teren privat din proximitatea căii ferate. Decizia de închidere a traficului feroviar de călători și de marfă pe intervalul respectiv a fost luată în cursul serii de 16 noiembrie, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență Dâmbovița. Menționăm faptul că, pe ruta Târgoviște - Pietroșița circulă zilnic, într-un interval de 24 de ore, 4 perechi de trenuri, care aparțin operatorului privat TFC. Este important de precizat faptul că această măsură preventivă se menține până la finalizarea intervențiilor desfășurate de firma respectivă pe terenul afectat și emiterea unei hotărâri de către Comitetul ISU Dâmbovița”.

Reprezentanții ISU Dâmbovița ne-au comunicat, însă, că nu ei avizează, ci Comandamentul pentru Situații de Urgență, de unde am înțeles că nici între instituții nu s-a comunicat pe acest subiect. În acest moment nu știe nimeni cât va mai dura această situație și cât de gravă este, de fapt.

În timp ce niciun minister, nici ISU și nici Consiliul Județean nu au comunicat nimic despre gravitatea incidentului, angajații Primăriei Doicești chiar s-au amuzat pe tema „gheizerului” creat de apa aruncată la suprafață de punga de gaz metan din pământ, gândindu-se că și-ar putea promova oferta turistică a localității cu această nouă „atracție”. 



 

×
Subiecte în articol: centrala doiceşti pungi gaz metan