Cei care le ştiu pe toate

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, s-a plâns la o dezbatere privind Legile siguranţei organizată de liberali săptămâna trecută că, pe vremea când era al treilea om în stat, nu a existat o colaborare între el şi serviciile de informaţii. "în perioada aceea am primit, dacă nu mă înşel, două note din partea serviciilor de informaţii.

Una avea oarece sens, iar una era atât de evident de poliţie politică, încât am trimis-o înapoi fără s-o discut şi fără să mai am ce să zic despre ea. Am discutat cu nişte colegi fără să le spun conţinutul, doar spunându-le că a existat aşa ceva, şi de atunci nu am mai primit nici una", a declarat indignat parlamentarul.

Asemenea acuze foarte grave ale fostului lider al Camerei Deputaţilor, spuse cu toată responsabilitatea, nu pot decât să te lase perplex. Adică deputatul cu funcţia cea mai înaltă e un papă lapte care n-are la îndemână şi el nişte informaţii secrete, ca să poată să stopeze interesele perverse în ceea ce priveşte elaborarea legilor şi care ar ameţi statul. Păi, atunci de ce mai există serviciile acestea secrete, dacă unul dintre principalii beneficiari legali ai informaţiilor lor, preşedintele Camerei Deputaţilor, e sărit din schemă? Bogdan Olteanu s-a scărpinat dezgustat după ureche atunci când a citit o notă pe care a etichetat-o fără menajamente "poliţie politică". Dar greaţa s-a manifestat abia acum, când a trecut în opoziţie. Fostul deputat-şef nu s-a dus cu nota la directorul respectivului serviciu secret, ca să-i dea în cap cu ea şi să-i ceară socoteală, nu a mers să reclame actul de poliţie politică nici la şeful de partid şi de guvern, Călin Popescu Tăriceanu, şi nici la şeful statului, preşedintele Traian Băsescu. De asemenea, Bogdan Olteanu n-a depus nici vreo plângere la parchet. A ales pe moment să tacă şi să lăcrimeze fugitiv când îi vine bine ca să înfiereze, electoral, serviciile.

Probabil că Bogdan Olteanu nu şi-a pus niciodată problema să depăşească umorile personale şi prejudecăţile, o dată ce a fost învestit cu aşa demnitate în stat, şi nici problema că nu ştie să citească informaţiile secrete. Indignarea sa este posibil să fie chiar justificată privind acea notă pe care a catalogat-o drept poliţie politică, dar comportamentul său raportat la acela al unui demnitar responsabil a lăsat de dorit. Oamenii aceştia din vârful piramidei statului român nu sunt în stare să se întâlnească faţă în faţă, să-şi spună păsurile, nemulţumirile, să găsească  soluţii comune, să gândească strategii pe termen lung ale României şi în care să nu fie amestecate doctrinele şi interesele de partid. Bărbaţii aceştia cu rang înalt nu reuşesc să se privească în ochi şi preferă doar să-şi pună poalele în cap în presă, scuipând cu sete expresii bombastice şi recitând câte-o apocalipsă a deznădejdii populare. E drept, Bogdan Olteanu, un politician tânăr, nu prea a avut de la cine să înveţe conduita bărbatului de stat. N-avea cine să-i fi fost exemplu. Să ne gândim doar la Emil Constantinescu, preşedintele care se declara învins de securişti şi care nu pricepea tâlcul informaţiilor despre soţiile ambasadorilor. Sau la Crin Antonescu, actualul preşedinte al PNL, şi Călin Popescu Tăriceanu, fostul preşedinte al partidului, care, deşi erau gazdele dezbaterii privitoare la legile siguranţei, au plecat înaintea musafirilor.

Ca înalt demnitar al statului ai puterea şi căderea să ceri informaţii serviciilor secrete, să iei atitudine când vezi că-ţi trimit bazaconii sau informaţii care nu se verifică, să calibrezi fluxul de "intelligence" pentru a rezolva problemele importante ale României. Prima condiţie este să citeşti cu atenţie informaţiile pe care le primeşti. Bogdan Olteanu mai are timp de arătat că nu face parte dintre cei care le ştiu pe toate.