Cele patru greşeli pe care le face ”limba omului”

”Tăcerea este limbajul unic al celor realizați (n.n realizați spiritual). Practicați moderația în vorbire; acest lucru vă va ajuta în diferite feluri. Va genera dezvoltarea iubirii, căci multe neanțelegeri și certuri se nasc din cauza cuvintelor rostite greșit. Cand îți alunecă piciorul, te poți reface și vindeca, dar rănile produse de cuvinte raman adesea toată viața în inimile oamenilor. Limba omului poate face patru mari greșeli; poate rosti nedevăruri, poate barfi, îi poate critica pe alții și poate vorbi prea mult. Toate acestea trebuie evitate, dacă se dorește realizarea iubirii(a frăției), atat pentru individ, cat și pentru societate. Legătura de frăție între oameni se va întări dacă veți vorbi mai puțin și cu mai multă dulceață”, a spus un mare înțelept, Sai Baba.

Nu există nici un om căruia îi place să fie insultat, să i se spună cuvinte vulgare, să i se spună ”nu ești bun nimic”, ”nu-mi placi”, ”arăți dezgustător”, ”ești prost” sau multe alte cuvinte, adesea lipsite de temei. Cele patru greșeli pe care le face ”limba omului”, cum spune Sai Baba, par atat de firești, de naturale și de normale pentru mulți oameni încat ei nu se sfiesc să le practice, fie măcar una dintre ele, fie pe toate. Dar, cand spunem că acestea sunt ”greșeli”, s-ar putea să nu subliniem cu adevărat natura păcătoasă a ”vorbirii”, care nu-i altceva decat un semn al ignoranței, al neanțelegerii și al inconștienței umane. ”La început era Cuvantul și Cuvantul era Dumnezeu”, ne spune Biblia. Poate că de aceea nu-i o simplă și nevinovată greșeală să spunem cuvinte negandite, să aruncăm iresponsabili cu orice cuvant ne trece prin minte și, mai rău, să credem că ceea ce ne trece prin minte trebuie rostit ca și cum ar fi în rostirea noastră adevărul însuși. Marii înțelepți ne spun că Adevărul e iubire, frumusețe și blandețe, iar asta înseamnă că orice cuvant care nu portă în sine aceste atribute nu poate fi adevărat. Cuvintele pot răni inimile celor din jurul nostru, fără putiință de vindecare, iată! Sufletul nu poate fi pus în gips, nici nu se tratează cu antibiotice, dar bolile lui, durerile lui pot fi prevenite și tratate prin cultivarea înțelegerii naturii umane, care ne face responsabili și capabili să ne controlăm impulsurile primitive.

Sursa fundamentală a suferinței noastre își are culcușul în ganduri, în vorbe și în fapte care produc suferință altor oameni. Violența, fie ea și numai verbală, e consecința unei atitudini interioare greșite, care nu produce suferință doar asupra celor din afara noastră, ci și nouă înșine. Ne rănim pe noi rănindu-i pe alții și facem aceasta pentru că nu aplicăm antidotul esențial, capabil să ne vindece mania; să ne așezăm în locul celuilalt și să înțelegem ceea ce spune sau face el, în loc să-l judecăm aspru și să pretindem cu trufie că am fi făcut mai bine dacă am fi fost în locul lui. Dacă am fi în locul altora, nu se știe dacă n-am fi făcut mult mai rău! Ipoteticul nu poate avea nici o realitate, iar noi spunem vorbe grele, cuvinte distrugătoare și lucruri urate, bazandu-ne prea mult pe ipoteza că ”știm noi bine” sau că ”am fi făcut mai bine”. Cu toții căutăm liniștea, pacea, fericirea, cu toții ne dorim să trăim măcar starea de bine sau pe aceea de mulțumire, dar nu putem ajunge la asemenea trăiri fără efort și fără practica atitudinii corecte în relațiile noastre de viață. Atitudinea corectă înseamnă să nu-ți dai voie să-i faci altui om ceea ce ție îți provoacă stres și suferință. Să nu-i spui altuia cuvinte care te-ar răni, dacă altcineva le-ar spune despre tine. Să ai vorbirea dulce și rară, iată un remediu simplu, dar minunat împotriva păcatului ”limbii”. Dar, pentru a folosi acest remediu, avem nevoie să cunoaștem și să recunoaștem fragilitatea fantastică a minții și a sufletului omenesc, dar să și cunoaștem Legea spirituală a iubirii, care face ca binele să se întoarcă la cel ce face bine și vorbește ”puțin” și cu ”blandețe”.