Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vineri, Adrian Năstase a anunțat că a depus în instanță cererea de reabilitare judiciară, cerere care va fi judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Iată o știre care, până acum, nu a provocat prea multe comentarii, agenda publică fiind ocupată de subiecte mai fierbinți, cum ar fi criza sanitară, creșterea aberantă a prețurilor la gaze și la energie electrică iar,mai nou, la criza de guvern și la apropiatele consultări de la Cotroceni. Cererea a fost depusă, dar procedurile ce se urmează a fi declanșate sunt foarte complicate, așa încât nu își au rostul pronosticurile privind data la care înalta curte se va pronunța, ca și scenariile despre ce decizie va fi luată. În schimb, este perfect îndreptățită o discuție, la rece, despre ce poate însemna revenirea lui Adrian Năstase în viața publică a actualei Românii. O Românie extrem de grav infectată, la toate nivelele, de morbul politicianismului agresiv, veleitar și intolerant. Dacă va reveni și, mai ales, când și cu ce agendă, cu ce proiecte se va implica în viața politică a țării, acestea sunt, cu siguranță, subiecte de larg interes public, dar asupra cărora cel mai în măsură să spună lucrurilor pe nume, Adrian Năstase, păstrează,deocamdată, o înțeleaptă tăcere.
După cum era de așteptat, această știre a fost difuzată pe anumite canale de informații cu titluri-avertisment de tipul: „Adrian Năstase își pregătește reintrarea în politică” sau „Adrian Năstase se pregătește să candideze din nou”. Nu lipsește (se putea altfel?) nici întrebarea: „Cui îi este frică de revenirea lui Adrian Năstase în politică?” Scenarii construite în tradiționala matrice de la Alexandru Lăpușneanu cetire:,,De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu’’și care, exploatând apetitul pentru senzațional al imaginarului nostru colectiv, mută, cu premeditare, atenția de la cel puțin două teme de real și major interes care decurg din ipoteza că Adrian Năstase va reveni și se va implica în actualitatea politică. Ipoteză care, după cum o dovedesc titlurile citate, este foarte serios luată în calcul, chiar dacă nu a fost,încă, dezvoltată în analize extinse destinate marelui public.
În opinia mea, ca modest observator al vieții publice, aș spune că, în principal, două ar fi principalele întrebări care își așteaptă răspuns. Prima: -Ce beneficii poate aduce, pentru România și pentru români, această revenire? După care, urmează a doua întrebare:-Este pregătită societatea românească să înțeleagă și să susțină revirimentul pe care îl va propune Adrian Năstase?Viziune care chiar dacă nu ne-a fost expusă într-o formulă cuprinzătoare, este configurată, în liniile sale esențiale, de textele publicate de Adrian Năstase pe pagina de media alternativă, având genericul: „Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!”
Revenind la întrebările pe care le menționam mai înainte, cred că răspunsul la prima dintre ele nu este prea greu de dat, fiindcă principalul câștig, pentru societatea românească, al reintrării în arenă a lui Adrian Năstase ar fi revenirea la profesionism, adică la competență, în viața politică a țării. Adică acolo unde, de vreo cincisprezece ani și ceva, politicianismul a luat locul politicului. Mai precis după ce în funcția supremă a statului de drept a fost propulsat Traian Băsescu, sinistrul Amiral al Dezastrului Național, căruia, după două mandate i-a succedat pseudo-președintele Klaus Iohannis, Dezbinătorul României și al românilor. Folosesc, evident, termenul,,politicianism’’ în sensul conferit de către C Rădulescu Motru, atunci când a denumit, în acest fel, persoane care nu pun pe primul plan interesul și binele public, ci numai și numai câștigul lor și al complicilor lor. Ceea ce explică de ce, la ora actuală, pe scena politică, nu mai avem personalități, ci…personaje!
Știu foarte bine că traducând în acești termeni învățătura lui C. Rădulescu-Motru, autorul memorabilului studiu „Cultura română și politicianismul”(1904), mi-i pun în cap pe puritanii de circumstanță care vor agita sloganurile ultra-răsuflate: „Năstase- patru case” și „Mătușa Tamara”. Ignorând, cu rea credință, faptul că, între timp, au apărut temeinice dovezi că în dosarele în urma cărora Adrian Năstase a fost condamnat și scos din viața publică sunt multe făcături, dictate de cercuri de interese și de influență din țară și de peste hotare. Situație care, la acea vreme, m-au trimis la ordinul procurorului Ruso, dictat, cuvânt cu cuvânt, de Mussolini ca sentință pentru Antonio Gramsci: „Trebuie să oprim acest creier să funcționeze 20 de ani”.
Cu aceeași rea credință, propagandiștii arvuniți trec sub tăcere faptul că Adrian Năstase este premierul în mandatul căruia România a pășit cu dreptul în Alianța Nord Atlantică. Perioadă în care s-au purtat atât de dificilele negocieri la capătul cărora țara noastră a devenit membru al Uniunii Europene. Merite esențiale pe care i le-a recunoscut lui Adrian Năstase până și cel mai înrăit dușman al său, Traian Băsescu. Că, spre profunda noastră dezamăgire, cu o anumită Uniune Europeană am negociat și cu o alta a trebuit să lucrăm, din 2005 încoace, acesta este un adevăr pe care Adrian Năstase l-a recunoscut cu o franchețe care îl onorează și de care, în nici-un caz, nu poate fi acuzat!
Cel puțin la fel de adevărat este, însă, și faptul că în ultimii 15 ani și ceva- din motive pe care nu aș vrea, deocamdată, să discut în amănunt-, viața politică și societatea românească au cunoscut un nefericit proces de degradare. Proces în care, alături de factori interni, un rol însemnat au avut modelul unic neo-liberal și consumerismul rapace, pentru care nu contează valorile morale, culturale, religioase (într-un cuvânt valori spirituale), ci numai valorile materiale, de piață, adică valoarea de schimb și valoarea de întrebuințare. Un alt factor care a avut o influență nefastă a fost scăderea forței și dinamismului doctrinei și practicilor social democrației occidentale și, ulterior, apariția așa-zisului neo-marxism căruia,la drept vorbind, i se potrivește mai bine dictonul lui Karl Marx: „Eu nu sunt marxist!” Ori, așa după cum o dovedesc rezultatele recentelor alegeri din state vest europene, în primul rând din Germania, pe fondul acutizării crizei de sistem a modelului neo-liberal, social-democrația revine ca opțiune a electoratului. Ceea ce impune o regândire a doctrinei social democrate și o reevaluare a tradițiilor sale, adică o aducere la zi în concordanță cu provocările generate de criza acută cu care Europa, dar nu numai ea, se confruntă.
Regândire a orientărilor programatice de care are nevoie și Partidul Social Democrat. Partid care, în perioada 1996-2000 când s-a aflat în opoziție, și-a fundamentat programul de guvernare beneficiind de analizele substanțiale pe care i le-au oferit Institutul „Ovidiu Șincai’’ și Fundația Europeană Titulescu. Analize valorificate în cadrul acelui autentic laborator de idei care a fost Consiliul Național al partidului, al cărui președinte a fost, în toți acei ani, Adrian Năstase.
Cât privește răspunsul la ce de a doua întrebare și anume dacă societatea românească a anului 2021 este pregătită să înțeleagă și să susțină revirimentul la care foarte probabil o va provoca Adrian Năstase,aici cred că trebuie să luăm în calcul gradul în care am devenit conștienți că trebuie să depășim capcanele propagandei emoționale și să evaluăm aceste provocări prin grila propagandei raționale. (Folosesc,desigur, dicotomia clasică lansată de Jacques Ellul.) Punctual, mă gândesc la faptul că dacă la alegerile prezidențiale din 2004 o anumită parte a electoratului a căzut în plasa falsei antiteze ,,Adrian Năstase- arogantul versus Traian Băsescu-popularul’’, iar în 2004 ne-am autoamăgit cu sloganul ,,Haideți să îl votăm, că are ordinea și corectitudinea în codul genetic’’(despre prezidențialele din 2009, respectiv din 2019, nici nu mai discutăm), în schimb, acum, după mai mult de 15 ani de dezamăgiri în cascadă, cred că a venit timpul să ne convingem că nu de narcotizante politico-ideologice avem nevoie pentru a ieși din criza generalizată în care ne-a aruncat politicianismul carpato-pontico-dâmbovițean. Prin noi înșine,dar și sub influența unor factori externi. Așadar, acum, până nu este prea târziu România are nevoie de adevărați oameni politici, realiști și experimentați-am scris experimentați nu…rutinați!-, buni cunoscători ai jocurilor și provocărilor geo-strategice, cu adevărat capabili să exprime, să promoveze și,atunci când este cazul, să apere Interesul Național și adevăratele opțiuni ale României Europene,stat membru al Alianței Nord Atlantice și partener strategic al Statelor Unite ale Americii.
Acestea ar fi câteva comentarii despre posibilele efecte ale revenirii lui Adrian Năstase în viața noastră publică, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiției îi va aproba cererea și îi va da posibilitatea de a se implica, efectiv, în dezbaterea și rezolvarea marilor probleme ale cetății. Decizie pe care noi, opinia publică, nu avem cum să o influențăm, dar, care, în cazul va fi una favorabilă,cu siguranță că va face dovada că vrem și putem să devenim o Românie normală.
