Zilele acestea, Statele Unite ale Americii se pregătesc să îşi schimbe directorul CIA, iar favorit este pentru această poziţie, potrivit presei americane, generalul David Petraeus. Numele acestui general a început să fie cunoscut pe tot mapamondul după ce a preluat comanda operaţiunilor din Irak, în contextul situaţiei dramatice, de atentate şi cu aspect de război civil ce părea că a scăpat din mâinile SUA. Odată cu venirea la comandă a generalului Petraeus lucrurile în Irak s-au stabilizat, iar militarul a fost promovat drept comandant al Comandamentului Central al SUA. Cum situaţia din Afganistan se deteriora, generalul a fost trimis în această zonă de război, acceptând, practic, o funcţie inferioară. Ca strateg pe cele două fronturi ale SUA şi ca artizan al luptei contrainsurgenţilor, generalul Petraeus a fost un consumator de primă mână de informaţii, venite atât de la serviciile Pentagonului, cât şi de la CIA. Strategiile sale au fost fundamentate pe informaţiile comunităţii de profil a SUA mai ales pentru că generalul Petraeus a ştiut ce să le ceară agenţilor din teren şi analiştilor structurilor amintite.
Dar până să ajungă să hotărască folosirea sistematică a dronelor în Afganistan pentru a-i vâna pe talibani şi teroriştii Al-Qaida, generalul David Petraeus a avut o carieră croită cu greu şi treaptă cu treaptă, începând cu absolvirea Academiei Militare West Point. Militarul Petraeus a ajuns general la 48 de ani şi după 26 de ani de carieră militară, nu cum se întâmplă prin România, unde, unii ofiţeri cu proptele sar foarte uşor peste etape. Pe lângă viaţa cazonă, generalul Petraeus a fost preocupat de aprofundarea academică a cunoştinţelor sale şi a obţinut un doctorat în relaţii internaţionale la prestigioasa Universitate Princeton. În România, unii generali – este valabil pentru întreg spectrul securităţii naţionale: Armată, Interne, servicii de informaţii – îşi iau doctoratul la pachet, ca urmare a funcţiilor cu care sunt cadorisiţi, fiindcă e de "bon ton" să fii şi "doftor".
Numirea unui astfel de om în fruntea CIA arată cum se pune problema gestionării intereselor sale de către o mare putere ca SUA. Aşadar, primează interesele naţionale, abia apoi vin celelalte, iar pentru aceasta este nevoie de factori de echilibru precum este Petraeus. Dacă tot preluăm modele, să le preluăm pe cele valoroase!
Citește pe Antena3.ro