Nu cred că există vreun alt aspect cu o recunoaştere atât de largă precum acela că, de ani şi ani, se cheltuie o mulţime de bani pe construcţia de autostrăzi şi reabilitări de drumuri, iar rezultatele nu se văd. Mulţi vorbesc în clar de furt. Un furt acoperit cvasilegal. Contractele pe bani publici, care sunt umflate de mai multe ori peste costurile reale, merg ţintit – prin atribuiri directe sau licitaţii montate – către cei cu care se fac aranjamentele, iar profiturile fabuloase realizate de aceştia din preţurile umflate sunt împărţite cu administratorii de ban public ce au avizat contractele. Aceştia bagă banii în parte în buzunar şi în parte îi dirijează către şefii de autorităţi şi partidele care i-au pus în funcţii.
Cine sunt însă cei prin intermediul cărora se fură (adică mai precis beneficiarii contractelor prin care funcţionari şi demnitari se înfruptă din banul public)?! Un şuvoi întreg de opozanţi politici, analişti şi jurnalişti de investigaţii se află aproape la unison în a vorbi de „regii asfaltului”. Respectiv câţiva patroni de firme româneşti care par încuscriţi politic cu anumite guvernări, deşi se dovedesc mai degrabă transpartinici, căci sunt parcă abonaţi ai Companiei de drumuri şi autostrăzi indiferent de guvernare. Probabil concurenţii nesatisfăcuţi ai acestora nu scapă prilejul de a sublinia că „regii asfaltului” reprezintă vehiculele cele mai importante ale devalizării banului public. Automobilele de superlux ale odraslelor acestora vin să consolideze imaginea în conştiinţa publică.
Fără a nega cumva sau ignora cu ceva implicarea şi contribuţia „regilor asfaltului” în această mizerie, trebuie subliniat cu claritate că nu ei constituie vehiculul principal. Acesta îl reprezintă capitalul străin! De ani de zile, grosul contractelor oferite de CNADNR a fost preluat nu de „regii asfaltului”, ci de firme străine. În 2012, CNADNR a dispus de un buget de vreo 1,5 miliarde euro. Principalele 30 de plăţi au absorbit din buget 1,2 miliarde euro. Iar din respectivele 30 de plăţi, peste 63 % au fost făcute către firme străine. Din care culmea o reprezintă cele 76 milioane euro doar către compania americană Bechtel pentru cei 600 metri de autostradă construiţi anul trecut! O socoteală simplă în acelaşi sens făcută din 2007, adică de la intrarea României în UE, arată că peste 2/3 din plăţile CNADNR au fost în contul contractelor cu firme străine.
Aşa că, în asemenea condiţii de alocare a contractelor, dacă admitem că în achiziţiile publice din infrastructură se fură, atunci în primul rând fură firmele străine, iar dacă admitem că se cheltuie bani pentru autostrăzi dar nu avem autostrăzi, atunci nu avem în primul rând din cauza companiilor străine! Si, mai ales, dacă admitem că de situaţie este responsabilă corupţia din sistemul achiziţiilor publice, atunci vehiculul principal al acesteia este capitalul străin, adică cel care strigă în gura mare că în România este corupţie! Cine zice ăla e!