Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Armata şi-a trimis militarii în teatrele de operaţiuni, conştientă că
pierderile de vieţi tinere sînt un sacrificiu dureros, dar inevitabil
pentru a intra în zona securităţii naţionale garantate de aliaţi. S-a
folosit mereu de tehnică veche, bazîndu-se pe deşertăciunea
promisiunilor politice, că se vor găsi cîndva bani pentru înnoire. Să
reproşezi public Armatei Române că este prost înzestrată e ca şi cum
ţi-ai bate nevasta în faţa blocului pentru că are salariu mic. Domnilor
Băsescu şi Tăriceanu, militarii sînt de vină pentru bugetele "la mişto"
din ultimii patru ani? Dacă ar fi existat o minimă decenţă, acest
capitol era trecut sub tăcere.
De o excepţională valoare teoretică şi practică show-ul electoral de la Ministerul Apărării, cu ocazia şedinţei de bilanţ pe 2007. Scriam recent un comentariu intitulat "Buzunărirea Armatei Române". Acum ar trebui să scriu despre batjocorirea ei, în public. Am asistat la scene incredibile, în care preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu reproşau Ministerului Apărării că nu se reformează suficient şi, culmea tupeului, că nu se înzestrează. O maximă ipocrizie!
Pe fondul răfuielilor dintre cei doi lideri portocalii (unul galben de neputinţă, altul roşu din convingere), Armata a fost pusă într-o situaţie jenantă în ultimii patru ani, prin nerespectarea angajamentul în faţa NATO, de alocare a unui buget de 2,38 la sută din PIB. Acest reper important pentru demonstrarea voinţei de reformă militară a fost undeva între 1,6 şi 1,9 la sută din PIB între 2005 şi 2008. Oricîtă gălăgie a făcut preşedintele CSAT, Traian Băsescu, vicepreşedintele CSAT Călin Popescu Tăriceanu a încălcat mereu cuvîntul de România. Nici în primii doi ani, cînd ruptura dintre ei nu se produsese, acest capitol important nu a putut fi altceva decît un semn al ignoranţei celor doi faţă de cea mai populară instituţie de stat.
Nu ştiu dacă în anul electoral 2008, cineva poate face delimitarea responsabilităţilor unui eşec. Eu cred că ambele personaje politice sînt de vină pentru bîlbîielile şi gafele constante făcute în problematica apărării şi securităţii naţionale.
În anul organizării unui Summit NATO foarte important la Bucureşti, să reproşezi Armatei Române că e nereformată şi neînzestrată e un gest de profundă nerecunoaştere a meritelor sale. Ministerul Apărării e instituţia care a dus greul integrării euroatlantice şi a contribuit decisiv, prin implementarea dureroasă a unor reforme drastice, la intrarea noastră în NATO. Dacă era după liota de politicieni care s-au perindat la putere în ultimii 18 ani, se vorbea şi azi despre România ca un cordon sanitar între Rusia şi Europa Occidentală.
Această Armată blamată şi înjurată, apoi strînsă la piept într-un gest de maximă perversitate politică, s-a redus de la peste 300.000 de militari în Decembrie 1989 la 90.000 în 2008. Are o cu totul altă concepţie structurală şi de pregătire. Nici un alt organism statal nu s-a modernizat atît de profund după revoluţie. Să o ameninţi acum cu nu ştiu ce decizie CSAT, de care au mai fost cîteva zeci la fel pînă acum, e un gest de indecenţă. Militarii ştiu să primească ordine şi să le execute. Sînt obişnuiţi însă, prin natura profesiei lor, să riposteze la ameninţări, de oriunde ar veni acestea...
Performanţa militară a fost mereu argumentul strategic pentru revenirea noastră în spaţiul democraţiei occidentale. Armata şi-a trimis militarii în teatrele de operaţiuni, conştientă că pierderile de vieţi tinere sînt un sacrificiu dureros, dar inevitabil pentru a intra în zona securităţii naţionale garantate de aliaţi. S-a folosit mereu de tehnică veche, bazîndu-se pe deşertăciunea promisiunilor politice, că se vor găsi cîndva bani pentru înnoire.
Să reproşezi public Armatei Române că este prost înzestrată e ca şi cum ţi-ai bate nevasta în faţa blocului pentru că are salariu mic. Domnilor Băsescu şi Tăriceanu, militarii sînt de vină pentru bugetele "la mişto" din ultimii patru ani? Dacă ar fi existat o minimă decenţă, acest capitol era trecut sub tăcere.
E o glumă sinistră făcută de Tăriceanu, cea privind urgentarea planului strategic de achiziţii, ce valorează aproximativ 15 miliarde de euro. Angajamentul semnării cu prioritate a marilor contracte e neserios, în condiţiile în care abia ce a tăiat 220 de milioane de euro din bugetul Apărării, blocînd şi plata creditelor contractate în ultimii trei ani. Cum să cred eu că vrea primul ministru să plătească atîtea miliarde, dacă el se bucură la două sute de milioane, tocmai achiziţiile fiind domeniul cel mai afectat?
E bine că preşedintele a cerut imperativ regularizarea soldelor celor aflaţi în teatrele de operaţiuni. E o chestiune de bun-simţ. La fel şi în cazul locuinţelor de serviciu, unde cu ceva mai multă bunăvoinţă ar putea apărea rezultate concrete rapid. Dacă mîine, în calitate de şef suprem al forţelor armate şi preşedinte CSAT, ar anunţa că vrea să prezideze o şedinţă de guvern pe tema bugetului Apărării şi a nevoilor stringente de înzestrare, ar fi mult mai legitim decît în cazuri precedente. Poate în acest context ajungem şi la concluzia că n-avem nevoie de 48 de avioane de luptă. La aceiaşi bani, o configuraţie de 24 de avioane multirol, 24 de elicoptere de luptă şi o flotă nouă de UAV (avioane fără pilot) ar contribui mult mai mult la sporirea profilului nostru strategic în NATO. Armata e acum ca un copil deştept şi capabil, prost îmbrăcat, hrănit doar cît să nu cadă lat, mereu debusolat de atitudinea părinţilor săi care se ceartă şi se bat în faţa sa. Apoi îl consolează şi îl iau la şuturi, pe rînd, "ca să-l stimuleze".
Pe fondul răfuielilor dintre cei doi lideri portocalii (unul galben de neputinţă, altul roşu din convingere), Armata a fost pusă într-o situaţie jenantă în ultimii patru ani, prin nerespectarea angajamentul în faţa NATO, de alocare a unui buget de 2,38 la sută din PIB. Acest reper important pentru demonstrarea voinţei de reformă militară a fost undeva între 1,6 şi 1,9 la sută din PIB între 2005 şi 2008. Oricîtă gălăgie a făcut preşedintele CSAT, Traian Băsescu, vicepreşedintele CSAT Călin Popescu Tăriceanu a încălcat mereu cuvîntul de România. Nici în primii doi ani, cînd ruptura dintre ei nu se produsese, acest capitol important nu a putut fi altceva decît un semn al ignoranţei celor doi faţă de cea mai populară instituţie de stat.
Nu ştiu dacă în anul electoral 2008, cineva poate face delimitarea responsabilităţilor unui eşec. Eu cred că ambele personaje politice sînt de vină pentru bîlbîielile şi gafele constante făcute în problematica apărării şi securităţii naţionale.
În anul organizării unui Summit NATO foarte important la Bucureşti, să reproşezi Armatei Române că e nereformată şi neînzestrată e un gest de profundă nerecunoaştere a meritelor sale. Ministerul Apărării e instituţia care a dus greul integrării euroatlantice şi a contribuit decisiv, prin implementarea dureroasă a unor reforme drastice, la intrarea noastră în NATO. Dacă era după liota de politicieni care s-au perindat la putere în ultimii 18 ani, se vorbea şi azi despre România ca un cordon sanitar între Rusia şi Europa Occidentală.
Această Armată blamată şi înjurată, apoi strînsă la piept într-un gest de maximă perversitate politică, s-a redus de la peste 300.000 de militari în Decembrie 1989 la 90.000 în 2008. Are o cu totul altă concepţie structurală şi de pregătire. Nici un alt organism statal nu s-a modernizat atît de profund după revoluţie. Să o ameninţi acum cu nu ştiu ce decizie CSAT, de care au mai fost cîteva zeci la fel pînă acum, e un gest de indecenţă. Militarii ştiu să primească ordine şi să le execute. Sînt obişnuiţi însă, prin natura profesiei lor, să riposteze la ameninţări, de oriunde ar veni acestea...
Performanţa militară a fost mereu argumentul strategic pentru revenirea noastră în spaţiul democraţiei occidentale. Armata şi-a trimis militarii în teatrele de operaţiuni, conştientă că pierderile de vieţi tinere sînt un sacrificiu dureros, dar inevitabil pentru a intra în zona securităţii naţionale garantate de aliaţi. S-a folosit mereu de tehnică veche, bazîndu-se pe deşertăciunea promisiunilor politice, că se vor găsi cîndva bani pentru înnoire.
Să reproşezi public Armatei Române că este prost înzestrată e ca şi cum ţi-ai bate nevasta în faţa blocului pentru că are salariu mic. Domnilor Băsescu şi Tăriceanu, militarii sînt de vină pentru bugetele "la mişto" din ultimii patru ani? Dacă ar fi existat o minimă decenţă, acest capitol era trecut sub tăcere.
E o glumă sinistră făcută de Tăriceanu, cea privind urgentarea planului strategic de achiziţii, ce valorează aproximativ 15 miliarde de euro. Angajamentul semnării cu prioritate a marilor contracte e neserios, în condiţiile în care abia ce a tăiat 220 de milioane de euro din bugetul Apărării, blocînd şi plata creditelor contractate în ultimii trei ani. Cum să cred eu că vrea primul ministru să plătească atîtea miliarde, dacă el se bucură la două sute de milioane, tocmai achiziţiile fiind domeniul cel mai afectat?
E bine că preşedintele a cerut imperativ regularizarea soldelor celor aflaţi în teatrele de operaţiuni. E o chestiune de bun-simţ. La fel şi în cazul locuinţelor de serviciu, unde cu ceva mai multă bunăvoinţă ar putea apărea rezultate concrete rapid. Dacă mîine, în calitate de şef suprem al forţelor armate şi preşedinte CSAT, ar anunţa că vrea să prezideze o şedinţă de guvern pe tema bugetului Apărării şi a nevoilor stringente de înzestrare, ar fi mult mai legitim decît în cazuri precedente. Poate în acest context ajungem şi la concluzia că n-avem nevoie de 48 de avioane de luptă. La aceiaşi bani, o configuraţie de 24 de avioane multirol, 24 de elicoptere de luptă şi o flotă nouă de UAV (avioane fără pilot) ar contribui mult mai mult la sporirea profilului nostru strategic în NATO. Armata e acum ca un copil deştept şi capabil, prost îmbrăcat, hrănit doar cît să nu cadă lat, mereu debusolat de atitudinea părinţilor săi care se ceartă şi se bat în faţa sa. Apoi îl consolează şi îl iau la şuturi, pe rînd, "ca să-l stimuleze".
Citește pe Antena3.ro
