Circul mediatic

Nu mă uit deloc la OTV, nu citesc ziarele sau revistele de scandal şi cancanuri, nu caut pe net bârfe despre "vedetele" mioritice, nu discut cu prietenele mamei, nu bârfesc cu pensionarii la piaţă sau la cozi, nu merg cu autobuzul, troleibuzul, tramvaiul sau metroul. Şi atunci de unde naiba ştiu de Tolea şi Magda Ciumac? De Elodia şi Ogică? De Zăvoranca şi Nikita? De Piticul Porno şi de Sexi Brăileanca? De Adrian Copilul Minune şi de Guţă? De Alina Plugaru şi de Laura Andreşan? Pe unde au intrat perso­najele astea în viaţa mea?

Sunt un om care se informează. Dar oricât aş vrea să-mi protejez canalele de informare de paraziţi, ei tot pătrund pe undeva. Frânturi de informaţii prinse involuntar cu coada ochiului sau aduse de vânt.

Mizeriile astea sunt ca microorga­nismele văzute gigantic la microscop când analizăm apa de la robinet. Ca particulele toxice din aerul aparent curat. Ca "E"-urile din alimentele de la supermarket. Ca bolile de piele pe care le iei de la nespălaţii care folosesc ace­eaşi piscină cu tine. Sunt asemeni celor mi­nimum 20 de imbecili care te ener­vează zilnic în trafic - fie că-ţi "taie fa­ţa", fie că-şi aruncă gunoaiele pe geam. Sunt ca praful omniprezent în orice colţ din ţara asta. Ca gelurile deodorante care-ţi pătează sistematic cămăşile, deşi sunt prezentate "magic" prin spoturi la tv. Sunt ca viruşii când dă pri­mă­vara. Ca muştele, ţânţarii şi "be­ţi­ve­le". Ca mucegaiul care se face în baie, oricât de mulţi bani ai fi băgat în ea. Pur şi simplu nu scapi de ele, orice ai face.

Deschid paranteză: turist la Paris, în camera de hotel, pot să stau şi să dorm cu geamurile deschise - nu intră nici o insectă. În baie nu găsesc mucegai, nici "piatră" depusă pe la rosturi. Noaptea, pe terasele pariziene nu eşti asaltat de cărăbuşi, gândaci, muşte, ţânţari şi fluturi. Pe străzi nu sunt haite de câini comunitari. Iar pisicile lor umblă, aşa, suprarealiste, melancolice şi metafizice, doar pe acoperişuri, balcoane, cornişe, şarpante şi pervazuri de fereastră. Dressing-urile lor nu fac molii. Şi nu ţi se înnegreşte gulerul de la cămaşă după o zi de plimbare prin oraş. Misterele Parisului. Închid paranteza.

Revenind la "spam"-ul infor­ma­ţional de pe plaiurile mioritice, mi-am dat seama că ŞTIU lucruri fără să fi vrut să le aflu. Am înţeles că simplul fapt că respir în ţara asta, că văd şi că aud îmi încarcă "hard"-ul cu informaţie "junk".

Mă simt ca un PC cu sistem de ope­rare Windows: iau viruşi, trojans, spyware, malware şi spam. Devin instabil, mă blochez des şi am nevoie mereu de devirusare.

Şi totuşi. Nu pot să mă izolez în "turnul de fildeş". Nici într-un glob de sticlă. Trebuie să fiu conectat la realitate în permanenţă. Dar mass-media nu au filtre de epurare. Trebuie să asimilez tot şi apoi să fac eu triajul, selecţia, epurarea, curăţenia.

Apoi mi-am dat seama într-o zi de un lucru: asta se întâmplă pentru că mass-media nu ştiu să facă şi educaţie şi nu cunosc critica prin omisiune. Pur şi simplu, nişte imbecili notorii au ajuns vedete pentru că mass-media i-au promovat fie şi numai pentru a-şi bate joc de ei. Presa caută cu obstinaţie astfel de personaje, pentru a crea subiecte groteşti care aduc audienţă. Umflă cu pompa baloane numai pentru a se amuza când, brusc înţepate, acestea fac poc sau zboară în derivă prin aer cu un sunet de băşină. Şi deseori, după o vreme, tot presa le peticeşte şi le umflă la loc. Pentru o vreme. După care circul se repetă.

Lipsa criticii prin omisiune face ca până şi atunci când deschid puţinele publicaţi serioase, să dau iar peste "circul naţional", mitraliat din toate părţile. O parte a presei îl promovează. Alta îl critică. Dar ambele îl pomenesc şi, deci, îi fac reclamă. Simpla parcurgere fugară a vitrinelor unui chioşc de presă, în oricare dintre zilele săptămânii, îţi bagă gunoaie în ochi. Simplul zapping prin­tre canalele tv, la orice oră a oricărei zile din oricare săptămână, te arde la retină şi la timpan.