Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ce-i uimitor la Vasile B. e că-i citeşte romanele lui Bercea D. De fapt
nu pe toate, ci doar pe acelea despre care se vorbeşte c-ar fi
perfecte. Ca de exemplu "Lucitor".
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ce-i uimitor la Vasile B. e că-i citeşte romanele lui Bercea D. De fapt nu pe toate, ci doar pe acelea despre care se vorbeşte c-ar fi perfecte. Ca de exemplu "Lucitor".
E cam modern, zice Vasile B., de aceea îl citesc în permanenţă de trei ani. Romanele cu cap şi coadă se citesc de la început la sfârşit. Şi-i de ajuns o dată. Când am cumpărat cartea am citit douăzeci de pagini, ca să-mi dau seama unde începe, şi m-am lăsat păgubaş. Începe de peste tot. Citeam de peste tot câte trei pagini şi imediat uitam ce-am citit. Acum o deschid la întâmplare şi când adorm are grijă să mi-o ia din mână nevastă-mea. Dacă socotesc de câte ori m-am pus pe citit, cred că am terminat-o de vreo cinci ori. Asta, bineînţeles, dacă romanele fără cap şi coadă pot fi terminate vreodată.
Vasile B. are o teorie a romanelor pentru cititorii care au serviciu. Ar trebui, spune Vasile B., să se menţioneze undeva: Recomandate persoanelor care muncesc zece ore şi pleacă la lucru cu autobuzul. Sau: Interzise persoanelor care nu dorm niciodată destul.
Vasile B. nu apucă să doarmă destul de când are două slujbe. Totuşi, spune Vasile B., chiar şi aşa, fără cap şi coadă, e un roman perfect. Dovadă că nu simt nevoia să mai cumpăr altul.
Soţia lui Vasile B. citeşte şi ea romanul "Lucitor". I-l ia din mână când aţipeşte şi citeşte exact ce a citit şi Vasile B. Uneori, de la pagina 127 la 129, alteori de la 67 la 70. Se întâmplă ca Vasile B. să citească paginile 24 şi 25 şi imediat să sară la 259. Dar ce nu se întâmplă! Soţia lui Vasile B. nu vrea să înţeleagă ce-i cu romanul lui Bercea D. Pe ea o preocupă felul în care citeşte Vasile B. Când Vasile B. se trezeşte ca să se culce ca lumea, în pat, soţia îl întreabă: Azi ce-ai citit? Iar Vasile B. răspunde sincer: Nu ştiu.La birou, Vasile B. are o colegă foarte emancipată, la curent cu toate noutăţile culturale. Păcat că e urâtă ca dracu’. Dacă n-ar fi atât de urâtă şi de băgăcioasă, ar fi ceva de ea. Vasile, se miră ea lung, e adevărat că tu citeşti "Lucitor"? Dacă Vasile B. ar vrea să înţeleagă de ce se miră lung colega lui emancipată, de îndată ce-ar pricepe ar trebui să o pună la punct. Cum adică, numai urâtele au dreptul să-l citească pe Bercea D.? Totuşi, Vasile B. o menajează. Pe nici un roman modern nu scrie: Rezervat pentru nasoalele culte şi snoabe. Are dreptul fiecare să-şi citească romanele preferate cum pofteşte. Nu numai că am citit "Lucitor", o lămureşte plin de bunăvoinţă Vasile B., ca unul ce se simte vinovat pentru faţa ei de cal, dar îl citesc permanent. Îl deschid, nu contează unde, la întâmplare, şi am satisfacţii. Am să-l citesc mereu. Până la urmă, cineva oboseşte şi cedează. Ori el, ori eu.
Ce-i uimitor la Vasile B. e că-i citeşte romanele lui Bercea D. De fapt nu pe toate, ci doar pe acelea despre care se vorbeşte c-ar fi perfecte. Ca de exemplu "Lucitor".
E cam modern, zice Vasile B., de aceea îl citesc în permanenţă de trei ani. Romanele cu cap şi coadă se citesc de la început la sfârşit. Şi-i de ajuns o dată. Când am cumpărat cartea am citit douăzeci de pagini, ca să-mi dau seama unde începe, şi m-am lăsat păgubaş. Începe de peste tot. Citeam de peste tot câte trei pagini şi imediat uitam ce-am citit. Acum o deschid la întâmplare şi când adorm are grijă să mi-o ia din mână nevastă-mea. Dacă socotesc de câte ori m-am pus pe citit, cred că am terminat-o de vreo cinci ori. Asta, bineînţeles, dacă romanele fără cap şi coadă pot fi terminate vreodată.
Vasile B. are o teorie a romanelor pentru cititorii care au serviciu. Ar trebui, spune Vasile B., să se menţioneze undeva: Recomandate persoanelor care muncesc zece ore şi pleacă la lucru cu autobuzul. Sau: Interzise persoanelor care nu dorm niciodată destul.
Vasile B. nu apucă să doarmă destul de când are două slujbe. Totuşi, spune Vasile B., chiar şi aşa, fără cap şi coadă, e un roman perfect. Dovadă că nu simt nevoia să mai cumpăr altul.
Soţia lui Vasile B. citeşte şi ea romanul "Lucitor". I-l ia din mână când aţipeşte şi citeşte exact ce a citit şi Vasile B. Uneori, de la pagina 127 la 129, alteori de la 67 la 70. Se întâmplă ca Vasile B. să citească paginile 24 şi 25 şi imediat să sară la 259. Dar ce nu se întâmplă! Soţia lui Vasile B. nu vrea să înţeleagă ce-i cu romanul lui Bercea D. Pe ea o preocupă felul în care citeşte Vasile B. Când Vasile B. se trezeşte ca să se culce ca lumea, în pat, soţia îl întreabă: Azi ce-ai citit? Iar Vasile B. răspunde sincer: Nu ştiu.La birou, Vasile B. are o colegă foarte emancipată, la curent cu toate noutăţile culturale. Păcat că e urâtă ca dracu’. Dacă n-ar fi atât de urâtă şi de băgăcioasă, ar fi ceva de ea. Vasile, se miră ea lung, e adevărat că tu citeşti "Lucitor"? Dacă Vasile B. ar vrea să înţeleagă de ce se miră lung colega lui emancipată, de îndată ce-ar pricepe ar trebui să o pună la punct. Cum adică, numai urâtele au dreptul să-l citească pe Bercea D.? Totuşi, Vasile B. o menajează. Pe nici un roman modern nu scrie: Rezervat pentru nasoalele culte şi snoabe. Are dreptul fiecare să-şi citească romanele preferate cum pofteşte. Nu numai că am citit "Lucitor", o lămureşte plin de bunăvoinţă Vasile B., ca unul ce se simte vinovat pentru faţa ei de cal, dar îl citesc permanent. Îl deschid, nu contează unde, la întâmplare, şi am satisfacţii. Am să-l citesc mereu. Până la urmă, cineva oboseşte şi cedează. Ori el, ori eu.
